S.M.Poupincourt a scris:Cum ai ajuns la concluzia asta?
Simplu. Arata-mi cate femei sub 30 ani nu au tot felul de asteptari, pretentii (calificari, norme), vise, si lasa relatia sa evolueze de la sine ca intre doi oameni rationali (maturi)? Si cati barbati? Mai nimeni. Majoritatea problemelor in cuplu se ivesc tocmai datorita pretentiilor, asteptarilor, viselor, care toate astea sunt fantezii.
Nu poti cere de la altcineva mai mult decat este, si nici macar nici ceea ce este nu poti cere. O realtie armonioasa se bazeaza pe oferta reciproca, fara cerere. Dar o astfel de relatie implica doi oameni realisti si cat mai putin egoisti.
Egeria a scris:Asta e o pledoarie pentru acceptarea mizeriei din oameni, ori, si mai bine, pentru acceptarea mizeriei din noi si din ceilalti oameni? Sa ne mintim asa, ca suntem fericiti "intr-o lume concreta" - nefericire care , de data asta, vine din concret si real, nu din "sperante si asteptari"?
Fericirea vine doar din concret si real. Sa nu confundam speranta cu asteptarea. Speranta este credinta in ceva. Asteptarea este atunci cand speranta se transforma in fantezii. De la speranta la fantezie e un drum lung si implica dezvoltarea de seriale SF in imaginatie. Speranta punem in orice facem sau construim. Fantezie punem doar pentru a ne satisface anticipat sperantele cele mai departate sau patimile. Speranta ne sustine pe drumul constructiei si realizarii efective. Fantezia ne duce doar la o trezire dureroasa la realitate, in timpul visarii neconstruind nimic. De asemenea, fantezia ne genereaza sentimente gresite in raport cu realitatea, ducand lucrurile spre rau in loc de indreptare a lor si construire pas cu pas a concretului.
