O poveste despre viataIntr-o zi, Cautatorul a simtit ca trebuie sa mearga in
orasul Kammir. In
timp, invatase ca trebuie sa dea atentie acestor
presimtiri si intuitii
care veneau dinauntrul lui, asa ca a lasat totul si a
plecat. Dupa 2
zile de mers pe drumuri prafuite, in sfarsit a ajuns
la Kammir. Insa cu
putin inainte de a intra in oras, I-a atras atentia o
colina din dreapta
cararii : era acoperita de iarba verde si pe ea se
gaseau o multime de
arbori, pasari si flori incantatoare. Era inconjurata
complet de un
gardulet scund din lemn iar o poarta de bronz te
invita sa intri.
Dintr-o data a simtit ca uita de orasul pe care il
cauta si ceda
tentatiei de a intra si a se odihni putin in acest
loc. Intra si incepu
sa se plimbe incet ocolind pietrele albe, imprastiate
printre copaci. Pe
una din ele vazu o inscriptie: "Abedul Tare, a trait 8
ani, 6 luni, 2
saptamani si 3 zile". In acel moment si-a dat seama ca
aceea nu era o
simpla piatra, ci o piatra funerara...Se uita la
urmatoarea si citi o
iscriptie asemanatoare : "Llamar Kalib, a trait 5 ani,
8 luni si 3
saptamani".
Cautatorul se simti foarte emotionat. Acel loc
incantator era un cimitir
si fiecare piatra o piatra funerara...Toate aveau o
inscriptie : un nume
si timpul exact cat traise fiecare. Dar ce era
interesant, nimeni nu
depasise 11 ani.
Incepu sa planga. Paznicul cimitirului care trecea pe
acolo, il intreba
daca plange dupa cineva cunoscut.
- Nu - raspunse el. Nu cunosc pe nimeni. Dar e un
lucru teribil ce s-a
intamplat cu acest oras. De ce sunt atatia morti
ingropati aici? Si de
ce blestem teribil a lovit acestia oameni incat toti
au murit pe cand
erau copii?
Batranul surase si ii raspunse:
- Nu trebuie sa va intristati atat, nu e vorba de nici
un blestem. Numai
ca noi avem un obicei stravechi : cand o persoana
implineste 15 ani,
parintii ii daruiesc o carticica - ca cea pe care o am
eu aici, agatata
de gat - si traditia e ca, incepand din acel moment,
ori de cate ori
traieste momente de fericire intensa, le scrie acolo :
la stanga, ce l-a
facut fericit, iar la dreapta, cat a durat fericirea.
Ai cunoscut pe cineva si te-ai indragostit? Cat timp a
durat aceasta
pasiune si placerea de a-l cunoaste? O saptamana,
doua, trei si
jumatate?...
Emotia primului sarut cat a durat?...Un minut si
jumatate cat a durat si
sarutul? Doua zile? O saptamana?
Dar nasterea primului copil?...
Casatoria unor prieteni?...
O calatorie pe care ti-ai dorit-o mult?...
Ti-ai intalnit fratele care traieste in alta tara,
departe?...
Cat te-ai bucurat de aceste lucruri? Ore? Zile?...
Asa notam in carticica fiecare moment, iar cand cineva
moare, ceilelti
deschid carticica si aduna timpul cat a fost fericit
in viata, ca sa il
treaca pe mormant.
Pentru noi, acesta este timpul cat am trait cu adevarat.