PARABOLE ...FRUMOS...BINE

CELE PATRU PIERSICI

Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta?

- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.

- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta?

- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda ...

- Si apoi?

- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.

- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca "lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie

ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.

- Nu stiu.

- Cum nu stii, da' ce-ai facut cu ea?

- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!

- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.

In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.

- Dar tie ti-a placut piersica?

- Nici eu nu stiu, tatuca.

- Cum, si tu ai vandut-o?

- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.

Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si

i-a spus:

- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.

"Lasati copiii sa vina la Mine!"

Si totusi, ce legatura are parabola aia cu crestinismul?

dan-marius a scris:

Si totusi, ce legatura are parabola aia cu crestinismul?

Face parte din culegerea:"Lasati copii sa vina la Mine!" - o expresie cu sensuri multiple pentru crestini...

si daca nu accepti ca are legatura cu bunatatea/ vezi -o calitate si a crestinismului, atunci pentru frumos...ce sa mai zic...poate nimic, dar voi continua!

O fetiţă s-a rugat pentru un prieten de-al ei grav bolnav, şi i-a spus acest lucru unui bărbat.

BigDefender a scris:

O fetiţă s-a rugat pentru un prieten de-al ei grav bolnav, şi i-a spus acest lucru unui bărbat.

Am avut un vis in noaptea de...

Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine,

Pasii ni se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla:

Una era a mea, cealalta a Lui.

Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri

Reprezentau o zi din viata mea...

M-am oprit ca sa privesc in urma

Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare.

Dar am observat ca in unele locuri, in loc de doua urme,

Nu mai era decat una singura...

Am revazut filmul vietii mele...

Ce surpriza!

Locurile in care nu se vedea decat o singura urma

Corespondeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele:

Zile de neliniste si de rea-vointa,

Zile de egoism sau de proasta dispozitie,

Zile de incercari si de indoiala,

Zile de nesuportat,

Zile in care eu fusesem de nesuportat...

Si atunci, intorcandu-ma spre Domnul, am indraznit sa-i reprosez:

"Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!

De ce nu ti-ai tinut promisiunea?

De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata,

In zilele cand aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."

Iar Domnul mi-a raspuns:

"Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut

Decat o singura urma de pasi pe nisip

sunt zilele in care te-am purtat pe brate..."

Ademar Barros (poet brazilian)

CAINELE SI PISICA

Odata, un om statea linistit la masa, ospatandu-se cu pofta din felurile pregatite. La picioare, s-a asezat cainele sau. Uitandu-se in ochii omului, cainele isi spunea:

"Da Doamne sa manance cu pofta stapanul meu si, dupa ce s-o satura, sa-mi dea si mie o bucatica!"

In acest timp, s-a apropiat si pisica. Privindu-l pe om cum mananca si gudurandu-se pe langa el, isi spunea in sinea ei:

"Da Doamne sa orbeasca stapanul meu, doar o clipa, sa-i pot fura mancarea!"

Cainele astepta sa primeasca tot ce omul s-ar fi indurat sa-i dea, cunoscand bunatatea stapanului sau. Pisica, insa, pandea orice moment sa poata fura, lacomia indemnand-o sa nu se multumeasca cu ceea ce ar fi primit.

Asa este si in viata. Unii dintre prietenii care ne inconjoara sunt asemenea cainelui, adica fideli si devotati, rabdatori si sinceri. Altii, insa, sunt asemenea pisicii: oricand cu un zambet pe buze, dar mereu cu rautate in suflet, asteptand doar prilejul sa fure si sa profite de pe urma ta.

Cand ai in preajma ta prieteni adevarati, bucura-te pentru ei si pentru prietenia voastra; cand vezi, insa, ca de tine se apropie si cei asemenea pisicii, nu-i goni si nu te purta cu ei asa cum ar merita, ci roaga-te pentru ei si incearca, prin bunatatea ta, sa ii faci si pe ei mai buni.

"Suferiti de pe urma unui om rau? Iertati-l, ca sa nu fie astfel doi oameni rai!"

dan-marius a scris:

Parca-i mai spus-o undeva.

Da,la ''Scrisori ale copiilor pentru Dumnezeu'',dar este frumoasa si topica!

Povestea creionului!

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:

- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!

- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vom fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea.

Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi Mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau.

Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma.

Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

DOMNUL SA TE BINECUVINTEZE...!

A fost o data, ca niciodata, un calugar credincios, ca toti calugarii, dar care avea curajul sa viseze, sa creada ca stelele reci de pe cer sunt de fapt sori, in jurul carora se invartesc alte planete asemanatoare Pamantului, pe care se gasesc alte vietuitoare minunate.

Acest calugar a fost ars pe rug in 16 februarie 1600.

Numele lui: Giordano Bruno.

Unde este frumosul, unde este binele, unde este adevarul?