Buna tuturor!
Va admir luciditatea si observatiile.
In 1989 aveam 20 de ani. N-am fost constienta de comunism. Ceea ce sesizam si nu-mi placea nu puneam pe seama comunismului - cel putin eu nu l-am simtit. Stateam la cozi, dar nu credeam ca poate fi si altfel. Bunica imi povestea cat de rau au dus-o, cat de saraci erau inainte de razboi iar acesta era un reper. Am locuit intr-o casa rece si igrasioasa, sufeream cumplit de frig, dar nu stiam ca asta era din cauza comunismului ci a lipsei resurselor. Nu stiam ce inseamna necomunism.
Ce ma durea inainte de 1989 nu credeam ca se datoreaza direct comunismului. Acum inteleg ca da.
De exemplu la scoala se impunea tinuta: bentita, cravata, matricola. Ok Ce nu intelegeam erau cuvintele urate, comportamentul abuziv al profesorilor cand nu le purtam, loviturile, gesturile umilitoare si desconsideratia lor. Acolo n-am simtit comunismul ci caracterul omului, frica lui, complicitatea lui.
Erau cozi. Dar n-am simtit comunismul. In schimb cand o persoana cadea dupa 4 ore de stat la rand si cel din spatele ei ii lua locul bucuros ca avanseaza, am simtit slabiciunea omului, nu comunismul.
Revazand filmele facute inainte de '89 imi par acum extraordinar de false iar marii actori atat de laudati, extrem de stangaci - grupurile comice de amatori de acum joaca infinit mai bine. Dar atunci cascam ochii uluiti si aveam staruri preferate - Caramitru in Declaratie de dragoste a fost o revelatie prin firesc, ca si Uritescu jr. in nu-mi-mai-aduc-aminte-ce-film. Stiu ca traiam intr-o lume a iluziei (cu mult folk, Blaga in cap, Arghezi in inima, discutii despre suflet cu fratii si prietenii mei) dar acolo sesizam mai bine cat de coplesiti erau oamenii de politica sistemului. Nu vedeam ororile sistemului - nu am putut citi pana la capat cartile despre gulagul romanesc asa cum nu le-am putut citi pe cele despre ororile naziste. Dar vedeam ororile din sufletul oamenilor. In unii. In adolescenta imi placea sa vorbesc cu oamenii foarte in varsta. Erau mai senini, trecuti prin perioada razboiului, de educatie veche. Ei pareau sa nu fie coplesiti de comunism sau vedeau lucrurile dincolo de el. Ei nu tipau la cozi dar nici nu erau resemnati.
Imi facusem o impresie - in comunism toate femeile dupa 40 de ani au burta, poarta fuste lalai au parul cret si sunt urate. Credeam ca romanii sunt urati. Eu ma vedeam urata. Dupa 89 am auzit prima data vorbindu-se despre femeile romane ca fiind frumoase si mult mai subtiri decat vesticele. Am ramas traznita. Comunismul imi parea murdar, inestetic, dezumanizant. Am inceput sa privesc altfel oamenii si parca deodata au disparut gospodinele, ciuvicile, tatele. Am vazut multi tineri - evident imi schimbasem perceptia si realitatea a apropiat de mine ceea ce paradigma mea chema prin rezonanta. Multe zambete, multa veselie si foarte mult zgomot.
Am realizat comunismul dupa ce am iesit (cred) din el. Blocuri si sosele s-ar fi construit oricum. Poate nu in viteza demonstrativa si in superficialitatea regimului totalitar. Poate am fi gandit mai bine dezvoltarea industriala si mai ales am fi optat pentru acele ramuri din industrie unde am fi putut da performanta. Acum gandim ca au fost realizari. Dar era singura modalitate de a avea realizarii? Cert este ca Romania n-a avut prea mult timp la dispozitie sa se modernizeze iar comunismul si-a arogat meritul de a fi fost primul regim coerent, lipsit de razboaie, care a putut crea ceva. A beneficiat de un context bun - uman si istoric. Regalitatea a trecut prin 3 razboaie. Comunismul prin nici unul.
Nu, n-am simtit comunismul direct. Erau sedinte utc dar nu le luam in serios, nici nu auzeam ce se vorbeste. Probabil daca as fi visat mai putin as fi inteles. Aveam un grup de prieteni care aveau alte preocupari. Toti am ales dupa liceu filosofia sau psihologia ori teologia. Am simtit insa frica. Lipsa. Nevoia. Inumanitatea. Naivitatea. Speranta. Este important in ce regim traiesti? Da, este. Dar pana la urma, nu el dicteaza cine esti. Este adevarat, poti avea conditii ami usoare in care sa-ti exprimi sufletul. Dar n-ar trebui sa ne opreasca nimic sa vedem ingerul din celalat, chair si in conditii restrictive. A fost comunismul de vina ca ne purtam brutal unii cu altii sau ca acum inca mai avem tipare reactive si ii dezaprobam pe cei care se realizeaza in afara tarii? (eu am probleme cu a-mi putea reprezenta ce insemna afara pt ca pentru mine toti suntem "inauntru" si nu poate fi nimeni exclus sau tratat altfel). Nu, nu comunismul e responsabil pentru asta. E vremea de vina ca ploua?
Numai bine,
Qusay