Ce inseamna sa iubesti si de ce avem nevoie sa fim iubiti?

de ce nu aratati si cealalta fata a iubirii?...cea cu suferinta, cu durerea...cu moartea....cu lacrimile..cu deznadejdea...cu ranile....iubirea nu te face doar sa plutesti...he....pana nu treci prin toate etapele nu poti vorbi de iubire asa cum n-o poti descrie... :roll:

Maybe not a scris:

de ce nu aratati si cealalta fata a iubirii?...cea cu suferinta, cu durerea...cu moartea....cu lacrimile..cu deznadejdea...cu ranile....iubirea nu te face doar sa plutesti...he....pana nu treci prin toate etapele nu poti vorbi de iubire asa cum n-o poti descrie... :roll:

E adevarat ca iubirea o poti simti altfel doar atunci cand treci peste niste suferinte ale vietii. Toti trecem.

Este in India o comunitate(o fratie, mai bine zis) care-si adreseaza unul altui, folosind cuvintele: "Salut Divinul din tine" in loc de "Buna dimineata, ziua, seara" ca forma de salut, cand se intalnesc, ei salutand astfel divinitatea din fiecare si din animalele salbatice. Vazand doar pe Dumnezeu in fiecare fiinta, iubesc acea fiinta tocmai pentru acea parte din fiecare si astfel nu au niciun fel de resentiment si astfel binecuvantandu-i pe toti, oriunde s-ar afla, oricum ar fi. Este Calea Iubirii promovata de Iisus Hristos(intru (re)amintire) care cere atat de putin, doar sa iubim. Esenta invataturii Bunului Dumnezeu este Dragostea de semeni, de natura, de tot ceea ce se vede si nu se vede si asa cum suntem una cu Sursa(Iubirii altruiste, sa-i zicem asa), este posibila manifestarea.

deci sa inteleg ca chestia aia cu iubeste-ti aproapele cade..sau e o forma de a ajunge iubirea tot acolo..da, de fapt tot acolo duce ...eu chiar nu sunt de acord cu iubirile astea egoiste si chiar nu pot sa-mi pun un cearsaf in cap si sa nu incerc macar sa aflu ce-i cu mine si cu cei din jur....omoara-mi tu copilul si sa vezi ce mai salut eu divinitatea din tine.....si daca continui sa gandesc...sa gandesc...d-zeu e selectiv in iubirile sale...eu de ce n-as fi? . ..e doar o parere si chiar nu voi intra in alte discutii despre..doar am simtit nevoia sa o spun...

Este posibil de-a iubi pe fiecare asa cum este, asta fac cei despre care v-am scris mai sus. In acea comunitate din India se manifesta acel "Namaste"(promovat si in zilele noastre intens), asa cum si "Pace tie, semen al meu" este salutul adus de Mantuitorul. Asadar, practica interioara continua ne ajuta sa acceptam pe fiecare asa cum este, iubindu-l pentru ceea ce este, adica asa cum ne spune intelepciunea: "Saluta divinul din acest om si spune: Vad doar divinul din tine. Te vad asa cum Dumnezeu te vede, perfect, creat dupa chipul si asemanarea Sa". (Florence Scovel Shinn)

humea a scris:

E adevarat ca iubirea o poti simti altfel doar atunci cand treci peste niste suferinte ale vietii. Toti trecem.

toti trecem, dar inca nu am trecut toti

humea a scris:

Ma refer la iubire in toate sensurile posibile. Iubirea nu poate fi definita, ci simtita. Iubirea e distincta pentru fiecare dintre noi si ne ofera un sens pentru a trai.

de acord cu precizarea ca iubirea "simtita", asa cum o numesti tu, este la randul ei definita de capacitatea ta de perceptie (externa si interna) si de convertire proprie, de formatare a sentimentului ca si de intensitatea semnalului receptionat spre convertire in iubire.

de asemenea, mentionez ca nu putem iubi ce nu am aflat ca exista, nici nu ne trece prin minte asa ceva.

libertatea a scris:

toti trecem, dar inca nu am trecut toti

Deci????

libertatea a scris:

de acord cu precizarea ca iubirea "simtita", asa cum o numesti tu, este la randul ei definita de capacitatea ta de perceptie (externa si interna) si de convertire proprie, de formatare a sentimentului ca si de intensitatea semnalului receptionat spre convertire in iubire.

Iubirea poate fi definita de capacitatea mea (proprie si personala) de perceptie. Toti avem o definitie pentru acest concept acceptat de propriul eu si, poate, de altii.

In cei mai simpli termeni a iubi inseamna a oferi, pentru ca asta imi pare a fi scopul ei.Extinderea propriului Ego.

De ce avem nevoie sa fim iubiti ? Pentru ca avem nevoie la randul nostru sa ne simtim parte din "Ego"-ul cuiva.Adica sa ne simtim importanti...

LuciaD a scris:

Este posibil de-a iubi pe fiecare asa cum este, asta fac cei despre care v-am scris mai sus. In acea comunitate din India se manifesta acel "Namaste"(promovat si in zilele noastre intens), asa cum si "Pace tie, semen al meu" este salutul adus de Mantuitorul. Asadar, practica interioara continua ne ajuta sa acceptam pe fiecare asa cum este, iubindu-l pentru ceea ce este, adica asa cum ne spune intelepciunea: "Saluta divinul din acest om si spune: Vad doar divinul din tine. Te vad asa cum Dumnezeu te vede, perfect, creat dupa chipul si asemanarea Sa". (Florence Scovel Shinn)

Este interesant de observat ca acei indieni rostesc "Salut divinul din tine". Prin aceasta este vizibil că in "tine" (in fiinta, deci in spirit si trup) mai este cineva, ba chiar divin. Din moment ce ei saluta doar divinul din fiinta, sunt deduse doua ipoteze: fie fac abstractie de tot ce nu este divin, evitandu-l, fie sunt numai divini.

In prima ipoteza, este constientizata existenta in fiinta a ceea ce nu este divin, prin care sa nu fie inteles ca sunt excluse spiritul si trupul omului (fiinta omului nu este divinitate, dar este vazuta a divinitatii (deci divina) si respectata ca atare).

Apoi, prin continua evitare a nondivinului (o posibila traditie) se indreapta catre extinctia lui, urmand a fi in totalitate divini (nu divinitati), iar salutul candva fortat, ulterior va fi simtit natural (in fond, pseudonatural).

In a doua ipoteza, unde nu mai este vorba de abstractie, nici de evitare, ei nu vad, fara sa-si refuze a vedea, nici macar fiinta. Vad dincolo de aceasta, vad metafiinta, deci divinul in plinul sau, divinul din fiinta. Salutul fiind dintotdeauna unul natural.

Ei se stiu ca nu sunt divinitati, dar se stiu ai divinitatilor (se stiu divini), motiv pentru care nu spun:

- nici "Salut divinul de tine", unde fiinta isi pierde individualitatea si forma, pentru ca au perceptia fiintei,

- nici "Salut divinitatea de tine", unde fiecare este o divinitate,

- nici "Salut divinitatea din tine", unde divinitatea, de la fiinta la fiinta, este sau poate fi diferita.

... dar spun "Salut divinul din tine", unde pentru fiecare fiinta este recunoscuta o individualitate si o forma, iar prin formularea cuvantului divin cu articol hotarat (divinul), fac dovada unei singure divinitati, insufletitoare a divinului sau in fiecare fiinta.

*am scris numai si numai de dragul rationamentului asupra salutului acelor indieni, fata de care nu consimt nimic.

Interpus a scris:

Este interesant de observat ca acei indieni rostesc "Salut divinul din tine". Prin aceasta este vizibil că in "tine" (in fiinta, deci in spirit si trup) mai este cineva, ba chiar divin. Din moment ce ei saluta doar divinul din fiinta, sunt deduse doua ipoteze: fie fac abstractie de tot ce nu este divin, evitandu-l, fie sunt numai divini.

In prima ipoteza, este constientizata existenta in fiinta a ceea ce nu este divin, prin care sa nu fie inteles ca sunt excluse spiritul si trupul omului (fiinta omului nu este divinitate, dar este vazuta a divinitatii (deci divina) si respectata ca atare).

Apoi, prin continua evitare a nondivinului (o posibila traditie) se indreapta catre extinctia lui, urmand a fi in totalitate divini (nu divinitati), iar salutul candva fortat, ulterior va fi simtit natural (in fond, pseudonatural).

In a doua ipoteza, unde nu mai este vorba de abstractie, nici de evitare, ei nu vad, fara sa-si refuze a vedea, nici macar fiinta. Vad dincolo de aceasta, vad metafiinta, deci divinul in plinul sau, divinul din fiinta. Salutul fiind dintotdeauna unul natural.

Ei se stiu ca nu sunt divinitati, dar se stiu ai divinitatilor (se stiu divini), motiv pentru care nu spun:

- nici "Salut divinul de tine", unde fiinta isi pierde individualitatea si forma, pentru ca au perceptia fiintei,

- nici "Salut divinitatea de tine", unde fiecare este o divinitate,

- nici "Salut divinitatea din tine", unde divinitatea, de la fiinta la fiinta, este sau poate fi diferita.

... dar spun "Salut divinul din tine", unde pentru fiecare fiinta este recunoscuta o individualitate si o forma, iar prin formularea cuvantului divin cu articol hotarat (divinul), fac dovada unei singure divinitati, insufletitoare a divinului sau in fiecare fiinta.

*am scris numai si numai de dragul rationamentului asupra salutului acelor indieni, fata de care nu consimt nimic.

Da, ma bucur pentru ceea ce ne-ai transmis, draga Interpus. Totul (de)curge natural, dintotdeauna (din prea-plin(re)varsa), acea zicere a lor. Oare-am putea spune ca acea "stare" a lor (nici nu stiu cum sa zic, ca sa se-nteleaga ce vreau a zice) tine mai degraba de "a nu fi", un fel de "Ce inseamna sa iubesti" Transcens, ce apare in titlul topicului ? Cam asa ca in rugaciune/meditatie, cand dupa starea de "a fi", transcendem si nu mai "simtim" senzorial(sa zicem asa, adica nu ne mai simtim deloc -nu in sensul de-a fi nesimtiti, asta ca si o glumitza-, insa avand constiinta "metafiintei", constienti ca apartinem de Marele Tot, sa zicem asa).