annacondor a scris:Da,si acel pas trebuie sa contina in primul rand acceptarea starii de pacat in care te afli sau ca sa spun in termeni mai interesanti....modul cum ne raportam noi la stadiul nostru de evolutie si la ce ne sta in calea acelei impliniriPentru ca El a pus gandul vesniciei in inima noastra,pentru ca ne-a creeat cu dorinta de casa,cum spuneai...dar am degenerat atat de mult incat nu poti spune ca noi suntem in El.Altfel nu ar mai fi venit sa moara ptr noi,daca eram in El si in stare perfecta de armonie cu El.
(note* vorbesc doar din punct de vedere crestin,referindu-ma strict la Dzeu Bibliei.)
Noi suntem cazuti in pacat,nu este lumina divina in noi,pentru ca "toti am pacatuit si suntem lipsiti de slava Lui Dzeu".Deci iubirea de Dzeu se naste intradevar in urma trezirii spirituale,dupa ca am auzit ce spune Dzeu despre noi/eul nostru,si am acceptat planul Sau de mantuire.
Sinele va fi lipit de noi pana cand vom muri.Nu vom scapa niciodata de firea pamanteasca si pacatul care se tine scai de noi.Dzeu nu ne condamna ptr ca suntem pacatosi,ci ptr ca nu acceptam eliberarea de sub puterea pacatului.Suntem ca niste sclavi rascumparati ,dar ne place sa stam pe langa vechiul stapan si saslujim ca robi in loc sa slujim din dragoste
Ca sa contina acceptarea starii de pacat, trebuie sa constientizezi pacatul si natura sa.Daca te referi la acceptare in sensul de asta este, eu nu sunt de acord , eu vad acceptarea ca pe un act al vointei si nu unul de renuntare.
Auzirea cuvantului inseamna intelegerea lui, iar intelegerea se face prin capacitatea pe care ti ai muncit o singur prin experienta umana.Am credinta ca nu poti ierta fara sa intelegi ce ierti.Puterea de a ierta apartine de divin, ceva care dobandeste si omul in timp urmand, modelul divin.Daca Dumnezeu este asa drept cum toti ni L imaginam, nu cred ca nu si ar dori evolutie pentru om.Tu chiar crezi ca lumea este inafara Lui?
Eu cred ca ceea ce te invata raul .nu te invata binele si invers.Le consider necesare pe amandoua in evolutia omului.
Este evident ca nu suntem in stare perfecta de armonie cu El(in asta si consta ratacirea), dar asta nu inseamna ca nu putem.Eu nu cred ca lucrurile s au intamplat cum s au intamplat, din intamplare.Eu cred in sensul lucrurilor si n cunoasterea pe care o aduna omul pentru evolutia sa.
Eu vorbeam de nasterea iubirii de Dumnezeu in urma cunoasterii pe care am adunat o(cei ajunsi la acel nivel)ce s a transformat in intelepciune divina si a produs trezirea.
Eu cred ca indiferent ce facem in noi exista un pic din esenta divina, fara ca noi sa o constientizam.
Daca copilul meu ar apuca o pe cai gresite si m ar parasi pentru caile lui gresite(in sensul de facand rau oricui inclusiv mie)si ar inceta sa ma mai iubeasca , eu nu cred ca as putea sa nu l mai iubesc.Daca eu pot care sunt om ...Nu , nu cred ca nu este lumina divina in noi.
Nu ai de unde sa sti daca vom scapa vreodata sau nu de firea pamanteasca, sau de pacat.
Eu inteleg Mantuirea ca pe o eliberare de lume, de pacat,liberi de grija de sine care se naste prin desavarsire.
Tu ai spune!! :cry: Cum sa spui ceva ce nu ai experimentat niciodata??Dupa ureche?