Citate din biblie pe care se sprijina parintii abuzatori religiosi cand isi traumatizeaza copiii pe viata:
,,Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. (Evrei 12:5-11)
Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor. (Proverbe 23:13-14)
Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. (Proverbe 13:24)
Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. (Proverbe 19:18)
Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului. (Proverbe 29:17)
«Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale» (Proverbe 29:15)
Cartea Deuteronom vorbește despre pedeapsa pentru fiii care nu ascultă „nici chiar după ce au fost pedepsiţi”: „tatăl și mama să-i ia și să-i ducă la bătrânii cetăţii (…) și toţi oamenii din cetatea lui să-i ucidă cu pietre și să moară” (Deuteronom 21:18-21).
Dzeu vorbeste in Apocalipsa cap 3, versetul 19: "Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc"
Cum sa nu abuzeze religiosii de copiii lor lipsiti de aparare, daca dzeu insusi le cere sa isi bata copiii, cica pentru a-i scoate din "locuinta mortilor", adica iadul? Care parinte religios ar suporta sa fie gasit vinovat de dzeu ca l-a lasat liber pe copil si acesta a devenit necredincios? Asa ca il va bate cu perseverenta, cu metoda, cu atentie, ca nu cumva dzeu sa-l acuze ca a lasat copilul prea liber, iar parintele sa fie condamnat la iad!
Simtiti parsivenia lui dzeu?