Viata ta e deja scrisa sau ti-o scrii tu?

Buna oameni buni!

A afla la o varsta frageda ca esti bolnav de o boala incurabila, e soarta sau destin?

Eu cred ca iti faci multe cu mana ta in viata, insa din fata destinului nu te poti da.

Nush daca e cea mai potrivita metafora pe care sa o folosim in analogia cu viata...Viata nu e ceva scris, viata e ceva ce trebuie parcurs...si-asa ajungem la analogia cu drumul...punctul de plecare il stim cu totii, destinatia, din pacate, iarasi o stim cu totii dar ceea ce nu stim sunt directiile. Stim ca trebuie sa pornim la drum, stim ca trebuie sa ajungem undeva(ceva) dar ceea ce ne lipsesc sunt directiile - aici intervine falsul liber-arbitru. Noi avem puterea de a alege doar din ce ni se ofera, nimeni nu isi creeaza propria optiune! Problema cu drumul vietii e ca vazand ca in fata sunt mici damburi te decizi sa o iei pe alta parte, in multe cazuri, in premiera si aici se desfasoara in fata ta multe alte scurtaturi sau sosele luuungi cat vezi cu ochiu...E vorba aia ca "Asa cum ti-e scris...", ca sa revin si la analogia facuta de voi...Nu cred ca ti-e scris "de cineva anume", dar acel "cineva anume" exista de fapt in tine...noi suntem reprimati de propria imaginatie, asta este treaba! Vazuta ca drum viata are multe sosele dintre care tu alegi, vazuta ca o "carte scrisa" viata poate fi scrisa doar atunci cand ai habar de ce se intampla cu tine si cam ce ai vrea sa se intample cu tine...Deci fi sigur ca viata nu ti-e deja scrisa, dar considera faptu` ca atunci cand o scrii "paginile" iti sunt date ! (ideea de fals liber-arbitru)

Singurul moment in care te vei putea numi singurul stapan pe viata ta, va fi atunci cand vei decide ca nu vei mai trai, ci doar vei exista ! Paradoxal, a pierde controlu` asupra vietii te face "stapan" pe ea tocmai din faptul ca nici tu nu stii ce se intampla cu tine, dar tu continui sa dai din maini si picioare, ce pretentii mai ai de la destin?!?

viata... . nu o vom intelege poate niciodata in complexitatea ei, a fenomenelor ce sunt in interdependenta cu ea.

probabil ca e scrisa, insa rolul fiecaruia poate fi unul activ - de editor!

este poate un scenariu facut doar de Tine , poti sterge, rupe paginile sau doar sa decizi sa-l arunci.

e-X-plorer a scris:

Salut! Poate nu aduc nimic nou pe subforum cu topicul asta (mii de scuze daca s-a mai pus pb asta, n-am avut rabdare sa citesc toate topicurile ;) dar nu de putzine ori m-am lovit de intrebarea asta: Viitorul nostru, al fiecaruia, al intregii lumi materiale per ansamblu, ni-l facem noi singuri, cu mainile noastre sau ne este "deja aranjat" ce catre Cel/Cei de Sus? Sau exista cumva o anumita masura de adevar in ambele ipoteze?

intrebarea e ridicata intr-un mod un pic diferit pe" religie si spiritualitate"...

Cred personal,ca noi singuri ne alegem viitorul,ne traim viata cum credem noi si cum sunt imprejurarile in care ne aflam.

Daca viitorul ne-ar fi aranjat de Dzeu atunci am fi niste marionete!

raulmaniac a scris:

viata... . nu o vom intelege poate niciodata in complexitatea ei, a fenomenelor ce sunt in interdependenta cu ea.

probabil ca e scrisa, insa rolul fiecaruia poate fi unul activ - de editor!

este poate un scenariu facut doar de Tine , poti sterge, rupe paginile sau doar sa decizi sa-l arunci.

asa este! desi tu esti singurul tau judecator in cadrul alegerilor din viata,totusi conteaza ft mult si anturajul din viata ta.Paginile pot fi rupte dar pot fi si lipite la loc(ptr ca de fapt ele tot acolo sunt,odata infaptuite).

andruka a scris:

Ar fi interesant daca vrei( cel putin pentru mine)... sunt de acord cu tine in ceea ce priveste semnele, insa legat de faptul ca ne nastem cu viitorul creionat in subconstient - nu prea; exista o anumita " amprenta genetica" daca o pot numi asa, constientul reprezinta cu totul altceva.

Vorbesc despre mine. Nu stiu ce s-a intamplat altora si nu ma fac purtatorul de cuvant al nimanui. Am spus ca ne nastem cu viitorul creionat in subconstient. Este binecunoscut faptul ca inainte de '89 nu aveam acces la carti care sa se ocupe de partea nevazuta in oglinda a omului. Dupa..., cand pe piata publicisticii s-a dat liber si la asemenea carti, am citit intai din curiozitate, apoi din pasiune. In mai multe carti am gasit ca avem in subconstient creionat si viitorul, nu numai trecutul cu tot ce inseamna el. Dupa multe cautari, subiectul ajunsese sa ma obsedeze, ca in transa, m-am dus spre sertarul unde aveam caietul cu poeziile scrise in studentie, poezii care nu-mi placeau pentru ca nu le intelesesem niciodata, erau triste, cenusii, vorbeau si prezentau o lume straina mie. Dar, pe care le-am pastrat pentru ca erau legate de o perioada fericita din viata mea, studentia. Pana atunci mai deschisesem caietul de doua ori: intai, dupa ce mi-a murit singurul copil mi-a murit singurul copil si aveam nevoie de un epitaf. Nu am realizat atunci, cand am luat epitaful din poezia "Poem neterminat..." ca-l scrisesem cand Lucian nu exista in capul meu nici macar ca idee. A doua oara cand o fosta eleva de a mea a venit la mine sa-i dau niste versuri inedite pe care sa le puna pe muzica si sa le cante profesorilor la banchetul de dinainte de bacalaureat. I-am dat poezia "Romanta". La 20 de ani cine scrie, cine asculta romante? Eu am scris, doar una singura, romanta care are adunata toata amaraciunea vietii pe care avea sa o traiesc.

Cand am deschis caietul si am inceput sa citesc, am realizat ca atunci, in studentie eu mi-am descris viata pe care aveam s-o traiesc mai tarziu, in viitor, nu tocmai fericita si lipsita de bucurii...

Ce cred eu? Subconstientul m-a avertizat asupra a ceea ce urma sa traiesc dar eu, din diferite motive - lipsa de informatii, in primul rand - nu am inteles nimic.

Sa admitem ca as fi inteles: as fi putut eu oare sa impiedic sa se intaple atatea lucruri dureroase in viata mea? Si daca da - cum?

Silvestar, si eu cred acelasi lucru ca si tine, sunt lucruri care depind mai mult sau mai putin de noi, insa cele deja creionate, nu.

silver, sunt de acord cu tine pana intr-un anumit punct.subconstientul este cea ce esti tu de fapt...nu degeaba exista atatea carti in care te invata sa gandesti pozitiv, sa nu ai ganduri negative,etc. subconstientul este un fel de "duh" care ia de bun orice gand al tau, orice temere, orice dorinta...si o aduce in concret.

se stie ca "de ce ti-e frica nu scapi". se stie ca daca iti doresti ceva din toata inima se va indeplini ,atata timp cat nu anulezi printr-un alt gand(gandesti ca e imposibil de realizat), ideplinirea acelei dorinte.in subconstient se gasesc informatii din timpul celor 9 luni, dinainte de nastere...e o arhiva a vieti tale...nu cred sa fie creionat de catre altcineva decat de tine insuti.

Teoretic, despre subconstient s-au scris multe si se stiu multe. Practic, insa, nu am gasit nimic, nici un autor, din cei cititi de mine si nu am pretentia ca i-am epuizat, nu vine cu exemple. Ironic, permite-mi, te rog, sa te contrazic. Nu putem fi subconstientul nostru in conditiile in care noi ne gandim viitorul! Nimeni nu-si vede viitorul in cenusiu. Toti vrem sa ne fie bine, sa traim decent, sa fim fericiti, impliniti. Doar ca... De zeci, de sute de ori m-am intors la perioada studentiei de cand mi-am dat seama ce e cu poeziile. Vezi tu, mi-am dorit atat de mult sa fac o facultate si eforturile au fost inimaginabile, concentrate toate pe aceasta idee. Nu eforturi intelectuale, multumesc lui Dumnezeu! A trebuit sa fug de acasa pentru examenul de admitere. Situatia era grea si eu trebuia sa inteleg, dar nu puteam, nu admiteam sa traiesc fara implinirea acestui vis. Cand i-am pus pe parinti in fata faptului implinit, nu au mai avut ce face. Apoi, ca studenta trebuia sa invat sa-mi pastrez bursa si, implicit, sa termin facultatea, dar sa si muncesc si nu-mi era rusine, faceam orice, in limitele decentei, doar bani sa iasa ca sa nu cer de acasa. Dupa terminarea facultatii, am luptat pentru casa, pe urma sa-mi aranjez casa... In alte conditii as fi spus ca nu am avut timp de mine, nu am avut timp sa-mi gandesc viitorul si nici sa actionez. Acum insa imi dau seama ca tot timpul am fugit de fericire. Imi era frica, mi-a fost tot timpul frica sa iubesc... De ce? Tot o reminescenta a copilariei. Si, cand la o anumita varsta am crezut ca el este barbatul vietii mele, m-am lasat prinsa ca o adolescenta, lipsita total de experienta. Din momentul acela, cand eu am crezut ca am intalnit persoana potrivita, viata mea a inceput sa se deruleze dupa scenariul din poeziile pe care le-am scris. Sigur, este greu de crezut. Contrar uzantelor, eu, autoarea poeziilor, am fost cea care am disecat fiecare vers, fiecare cuvant, fiecare expresie, lucru pe care ar fi trebuit sa-l faca, sa spunem, un critic. As fi vrut sa ma insel, sa nu descopar nimic din ceea ce am trait, sa nu fie nimic personal. Dar, nu... E descrisa pana si inmormantarea copilului, bineinteles metafoic, in poezia numita "La nunta Soarelui-Apune..." Cred ca aici Sailor are dreptate cand afirma ca nimic nu poate fi schimbat din ceea ce deja este creionat...

silverstar a scris:

Cred ca aici Sailor are dreptate cand afirma ca nimic nu poate fi schimbat din ceea ce deja este creionat...

se poate. si cel care poate esti tu insati. totul e sa vrei, sa crezi in tine, in viitorul tau si sa gandesti pozitiv.

Sper sa nu repet ceva scris mai devreme.Eu cred ca atunci cand am acceptat sa venim pe aceasta lume am ales un anumit destin, infunctie de ceea ce trebuie corectam din vietile anterioare.(Cred ca asiaticii inteleg mai bine aceasta problema.) Cu alte cuvinte ne-o facem cu mana noastra!De ce?!Pentru ca in acea alegere avem si momente in care stabilim niste rascrusi-in functie de cum evoluam.Daca nu evoluam rascruciele pot sa fie din ce in ce mai putine si in final sa nu mai apara.De cate ori nu ne dam seama(prea tarziu!)ca ar fi trebuit sa facem la un moment dat alta alegere?Si in acel moment chiar eram constienti de acest lucru dar ne-am incapatanat din spirit de fronda.Concluzia mea este ca ne stim viitorul cu exactitate cand ne nastem, cu totate alegerile posibile...mai tarziu facem cum ne taie capul si divinitatea nu ne mai da acele rascruci in care putem alege pe ce carare sa mergem.Aici nu exista invinsi sau invingatori, luptam doar cu noi insine!