Mai are rost sa-ti faci iubita in 2020?
Da. Are rost să încerci.
no-user-name a scris:Am fost respins de multe colective de fete din scoala, liceu, facultate, masterat, si chiar la ultimele 7 locuri de munca.
Daca in scoala imi placeau tocilarele, imi liceu si facultate imi placeau fie pitipoancele, fie damezele de elita. N-am reusit deloc sa ma combin.
Acum ca a mai venit si pandemia si criza asta si vor tine 5-10 ani.........ala sunt!
Nu-i nimic. Se întâmplă. Poate nu le-ai abordat cum trebuie și poate că nu te-ai orientat prea bine asupra tipului de fete cu care te-ai fi putut combina.
Stai liniștit. Chiar și pe timpul pandemiei, chiar și după, oamenii se iubesc și se cuplează.
no-user-name a scris:Dar cel putin nu am regretul ca nu am incercat sa ma combin cu vreo 7 fete frumoase, peste nasul meu, unele fiind chiar cuplate cu baieti bogati si aratosi .....am avut fantezii cu ele noaptea, am vorbit cu ele cand le-am intalnit la liceu/facultate/targ de cariere, am avut momente cand le-am mai pupat, le-am mai imbratisat, ne-am vorbit frumos...fara sa se ajunga vreodata la sex sau ceva serios. Din pacate toate relatiile de "prietenie" superficiala s-au incheiat prost, unele chiar cu ignore pe facebook si cu injuraturi si odata eram sa fiu dat in judecata pentru hartuire prin mesagerie, revenge porn si calomnie. M-am razbunat pe ea pentru ca s-a purtat ca o falsa si tot tinea sa fie cu iubitul ala, iar cu mine relationase o vreme pana cand nu m-a mai bagat in seama.
Încearcă să te evaluezi cât poți tu de obiectiv și încearcă să te combini cu fete care nu ar fi „peste nasul tău”, ci cu fete pe care le consideri a fi oarecum aproape de tine, cu care simți că ai avea ceva în comun. Și orice ar fi, nu te mai răzbuna pe femeile care nu au răspuns avansurilor tale. Ai putea să-ți spui: „N-a fost să fie, ducă-se, am timp să găsesc ceva fain care să mi se potrivească!”. Și chiar ai timp. Ai numai 27 de ani și ai toată viața înainte.
no-user-name a scris:N-am iesit niciodata cu o fata in oras la vreun restaurant.
In 2016 a fost ultima oara cand am mai vorbit cu o fata normala si am incercat sa relationez cu ea, sa leg o prietenie.
Nicio fata nu ma vrea, nici macar alea grase si strambe. Si intr-un fel le inteleg, ca sunt urat, gras, cu atitudine negativista si ....recunosc, sunt enervant ca pun multe intrebari si discut mai mult prin sfera stiintei, avand atitudine de tocilar. Am fost genul care si-a luat mereu bataie si mistocareala de la alti baieti, dar si de la fete.
Poi, asta e. Mai puțin contează că ești gras. Nu te vor, tocmai din cauza atitudinii tale negativiste pe care ele o simt în mod subtil. Încearcă să-ți schimbi atitudinea: „Sunt gras, sunt așa cum sunt, dar am și calități! Depinde de mine să mi le pun în valoare!”.
Și da, ar trebui să ieși cu o fată la restaurant. Nu-i povesti din prima toată gama pasiunilor și trăirilor tale. Zi-i doar câteva. Încearcă să fii atent și la ce spune ea și încurajeaj-o. încearcă să fii interesat. de fapt, chiar ar trebui să fii interesat și lasă loc neapărat pentru următoarea întâlnire.
no-user-name a scris:La toate call-centerele si firmele ce presupun munca intelectuala si confort sunt respins, ori daca ajung angajat, sunt dupa un timp dat afara pe nu stiu ce motive. Din cauza asta am ajuns sa lucrez numai la privat pe salariul minim.
Aici e vina ta, în exclusivitate. Și poate nu-ți convine ce ți-am spus acum. Pune-ți problema că ceva în neregulă a fost până acum în abordarea ta cu privire la găsirea unui loc de muncă. Faptul că ai fost dat afară pe motive pe care spui că deocamdată nhle înțelegi, ar trebui neapărat să te facă să-ți revizuiești atitudinea vizavi de problema locului de muncă. Indiferent de locul de muncă pe care-l găsești la un moment dat, tre să te străduiești ca acolo să fii util, indiferent că tu consideri că meritele tele nu-s apreciate cum trebuie. Aprecierea va veni treptat, odată cu și doar pe măsura prestației tale.
no-user-name a scris:Am fost si de 10 ori la psiholog, fara succes. Si cred ca nu exista un psiholog in tara asta care sa ma ajute.
Sa inteleg ca va trebui sa ma resemnez cu ideea ca voi muri fara suflet pereche ?
Sa ma multumesc in continuare cu joburi de duzina si mers la curve din ani in pasti?
Macar azi am haleala, un acoperis deasupra capului oferit de parinti, confort mult mai crescut decat au avut inaintasii nostri, internet si jocuri video, o viata mult mai buna si mai confortabila si cu joburi mult mai usoare decat au avut strabunicii in perioada razboaielor, si bunicii si parintii mei in comunism.
Deci ar trebui sa fiu recunoscator ca macar am atata?
Nu mai are rost sa ma autodepasesc, sa ies din zona de confort?
Există și psihologi care pot ajuta, bineînțeles. Însă problema e că, în primul rând, cu sau fără psiholog, tre să ne acceptăm noi tarele și să mergem hotărâți mai departe.
Nu trebuie să te mulțumești cu joburi de duzină. Dar trebuie să-ți găsești un job și odată ce l-ai găsit să te străduiești să faci tot ce poți acolo, pentru a putea fi apreciat. Odată ce ai depășit etapa asta, poți încerca și alte joburi și cu siguranță vei reuși.
Nu-i o rușine că, deocamdată, stai cu părinții tăi. Da, încearcă să te autodepășești și să ieși din zona de confort.
