Cum se poate oferi transparenta universului ideatic ?

Sa-mi exprim problema intr-un mod succint. Uneori gandesc mult, dar ideile mele nu ajung la nicio valoare, se pierd in detalii si devin fade. Reminescentele lor ma tortureaza, stiu ca as fi putut sa le ofer o oare are '' stralucire'', dar mai este si procrastinarea implicata, care imi produce o puternica disfunctionalitate, altfel spus, atunci cand am o idee pe care as putea sa o notez, aman procèsul acesta. Atunci apare ceata cognitive, izbucneste un amalgam de idei care ma loveste puternica si ca acum, nu ma lasa sa dorm. As vrea sa imi exersez spiritul sa concretizeze ideile in ceva scris, daca nu in ceva practic, se pare ca am avut o propensiune spre uman. Nu vreau sa spun ca sunt '' humanissimus'', nu-mi pasa de diplôma sau diplomele pe care le am sau le voi obtine, ci de interesul meu fata de cunoasterea disciplinilor umaniste. Poate sufar de tangentialitate...

Dar je m' en fiche de o alta simptomatologie, chiar daca ar fi reala, vreau sa o depasesc. Ceva opinii, sfaturi, experiente, exemple de trecere prin aceasta obscuritate care pune stapanire pe gandire, care nu lasa procèsul cognitiv sa se desfasoare pana la capat ? 

Majoritatea oamenilor sunt asa, mai mult sau mai putin

Eu scriu imediat in telefon daca am o idee care mi se pare cat de cat mai rasarita, noaptea daca ma trezesc si am un vis mai aparte. Si cand am timp,  transfer in laptop.

Nu e greu, nu necesita efort, nici macar nu trebuie sa stau sa imi formulez cuvintele sau frazele, le scriu asa cum imi vin pentru ca e limba mea personala si eu fac regulile. Le reformulez totusi cand vorbesc cu cineva si vreau sa redau ce am gandit.

Poti incepe cu asta.

Nu suna a fi patologic ? 

Infinie, de ce am impresia ca tu gandesti in franceza, sau engleza, sau amandoua in combinatie cu romana?

Ai rezerve in ce priveste limba in care sa-ti exprimi gandurile? Sau nu te-ai gandit inca la asta, sau nu ai constientizat inca. Poate fi asta motivul procrastinarii?

Shimone_al_Shaitan a scris:

Nu suna a fi patologic ? 

Nu.

Imnul procrastinatorilor:

adal* a scris:

Infinie, de ce am impresia ca tu gandesti in franceza, sau engleza, sau amandoua in combinatie cu romana?

Ai rezerve in ce priveste limba in care sa-ti exprimi gandurile? Sau nu te-ai gandit inca la asta, sau nu ai constientizat inca. Poate fi asta motivul procrastinarii?

Nu e nicio problema in asta, este ceva intampinat de majoritatea covarsitoare a poliglotilor, fie amesteca cuvinte din mai multe limbi pentru ca pe moment nu isi pot aminti termenii din limba in care vor sa redea ideile, fie stau mult timp sau cauta pe google termenul respectiv in limba aferenta ca sa il poata reda. Metoda mai rapida este amalgamul de termeni.

N-am stiut niciodata limba materna, simplu. 

Shimone_al_Shaitan a scris:

Sa-mi exprim problema intr-un mod succint. Uneori gandesc mult, dar ideile mele nu ajung la nicio valoare, se pierd in detalii si devin fade. Reminescentele lor ma tortureaza, stiu ca as fi putut sa le ofer o oare are '' stralucire'', dar mai este si procrastinarea implicata, care imi produce o puternica disfunctionalitate, altfel spus, atunci cand am o idee pe care as putea sa o notez, aman procèsul acesta. Atunci apare ceata cognitive, izbucneste un amalgam de idei care ma loveste puternica si ca acum, nu ma lasa sa dorm. As vrea sa imi exersez spiritul sa concretizeze ideile in ceva scris, daca nu in ceva practic, se pare ca am avut o propensiune spre uman. Nu vreau sa spun ca sunt '' humanissimus'', nu-mi pasa de diplôma sau diplomele pe care le am sau le voi obtine, ci de interesul meu fata de cunoasterea disciplinilor umaniste. Poate sufar de tangentialitate...

Dar je m' en fiche de o alta simptomatologie, chiar daca ar fi reala, vreau sa o depasesc. Ceva opinii, sfaturi, experiente, exemple de trecere prin aceasta obscuritate care pune stapanire pe gandire, care nu lasa procèsul cognitiv sa se desfasoare pana la capat ? 

Trebuie sa scrii, sa te bati cu stilul, cu exprimarea, cu clarificarea ideilor. Doar scriind capeti experienta. Toti scriitorii sunt asa la inceput. Tu nu treci de etapa dura de la inceput, pentru ca te descurajezi. Tu amani, tu taraganezi, si ajungi si mai rau, pentru ca la dezamagirea ca nu ai urmarit ideea se adauga nemultumirea de sine. Stiu despre ce vorbesti, m-am zbatut in tinerete in aceasta problema, am scris lucruri de care nu eram multumit, le-am rupt, am scris altele. E un proces frumos, care te formeaza. Un scriitor mereu are la el caiete, blocnotesuri, zeci de pixuri, pe noptiera, in borsete, ca atunci cand ii vine o idee sa sara pe ea, sa o depene, sa o desfasoare pana in ultimele consecinte, chiar daca mecanismul limpezirii e chinuitor. Insa mai incolo va fi o adevarata placere. Eu scriu numai cu pixuri cu gel, pe restul le arunc direct la gunoi, pentru ca ma perturba in procesul cercetarii ideilor. Doar pixurile cu gel scriu finut, nu le simti in mana, nu te obosesc. 

Eu imi pregatesc seara un carnet de idei pe noptiera, pixuri, in caz ca ma trezesc noaptea cu o idee importanta, ca sa am cu ce sa o deslusesc pe hartie. Aprind veioza, descalcesc ideea, ma culc la loc impacat. Altfel m-ar bantui. Nu ies din casa fara carnet si pix in borseta, fie ca e vorba de o calatorie, fie ca e o simpla iesire la cumparaturi. Oriunde inspiratia imi e starnita de o scena vazuta aleatoriu, eu sunt pregatit sa infrunt procesul conceptualizarii. Atitudinea conteaza. Ideea vaga te va invinge pe tine, sau tu vei ilumina ideea ca un om de spirit?

Nu conteaza ca la inceput translatia ideii pe hartie este bruta, informa, nemultumitoare. Acela e doar materialul de lucru. Prin multe fasonari vei ajunge sa ii dai forma adamantina. Dupa ce deprinzi mestesugul, vei iubi procesul, abia vei astepta sa mai vina vreo idee, sa o poti derula. Ar trebui sa citesti carti despre scrierea creativa, dar nu americanisme moderne ce au ca obiectiv faima si banii, ci cartile vechilor stilisti despre scriere: Rilke, Cioran, Llosa.