adal* a scris:
Problema este ca pana acum, mai ales acum la ultimul val de la noi, multi din cei vulnerabili se pare ca s-au dus din nefericire, sa le fie tarana usoara.
Foarte multi au trecut prin boala si chiar daca sunt mai putini vaccinati, eu cred vom trece mai usor urmatorul val.
Ce mi-e teama, este ca nu stim ce va mai veni dupa al cincilea val, ca parca cineva baga lemne-n foc.
Sincer să fiu, la valul anterior exact ca tine am crezut și io și au crezut și mulți alții. Anume că, la noi, chiar dacă eram puțini vaccinați, faptul că mulți au trecut prin boală ne va face ca pe ansamblu să trecem mult mai ușor peste următorul val. Din nefericire m-am înșelat, ne-am înșelat iar faptele au dovedit cu totul altceva. Anume că am avut multe cazuri, mulți morți și sistemul medical aproape că a fost la un pas de colaps.
Actualmente, având în vedere creșterea numărului de cazuri în multe țări din Europa care sunt mai vaccinate decât România (în medie cam 70% comparativ cu noi, care suntem doar pe la 40%) e clar că putem vorbi de o recrudescență. E-adevărat, numărul de decedați e mic în țările vaccinate, comparativ cu numărul de cazuri - asta, să recunoaștem, din cauza vaccinării. Dar cum va fi dacă următorul val se va sparge iarăși, ca de obicei, prin România care e vaccinată doar pe la 40%?