Lectii de viata

Din pacate, familia poate influenta negativ cresterea fratilor. Unuia ii atribuie rolul de tap ispasitor, altuia rol de copil de aur. 

Sau unuia ii pun sarcini grele pe umeri, modelandu-l sa fie mai responsabil, obedient, muncitor, sa se sacrifice pentru binele altora si sa isi sacrifice binele propriu. Intotdeauna e cel mai mare.

Iar pe celalalt il cresc rasfatat, favorizat, exclus de la munca si sarcini. Acesta e intotdeauna cel mai mic in ordinea nasterii. Daca exista un copil intre acestia doi, cel din mijloc, acesta va creste rebel, nici strivit ca primul, nici alintat ca acel mic, dar mereu in conflict cu parintii pentru a-si pastra individualitatea.

Familia poate influenta enorm.

Asta e hazardul. Peste acest hazard (noroc e un termen amagitor, incarcat de sensuri folclorice, sa renuntam la el) vine liberul arbitru al fiecaruia, lucrul cu potentialitatile si dezvoltarea lor, munca de constientizare. 

Stu' a scris:

Nu se poate, decat una din doua:

 - or ne influenteaza doar norocul si atunci discutam de predestinare

- or avem si un liber arbitru care ne poate influenta destinul in mod pro-activ

Lucrurile nu sunt asa de schematice in realitate. Cand ne nastem avem o mana buna la carti sau o mana proasta. Joci poker? Ar trebui sa incerci, ca sa simti importanta hazardului in ecuatie. E vorba de probabilistica. Probabilistica e dura. Hazardul e nemilos. 

Daca o constiinta se trezeste intr-un mediu inhibitor/agresiv/perturbant/haotic, ea se va forma greu, sau va fi vraiste.

Liberul arbitru si munca la sine fac si ele cat pot in aceste conditii presetate dure, dar nu vor castiga intotdeauna.

Altii sunt pur si simplu smecheri, si vor alege calea cea mai usoara de a se strecura in viata, profitand. Ei nici macar nu vor sa foloseasca liberul arbitru pentru a alege etica. Nu vor munci la sine, nu vor eforturi. Ei aleg de mici calea avantajoasa pentru ei si dezavantajoasa pentru altii. Nu e etica in cazul lor.

Eu sunt un om practic.

Ma concentrez pe ce pot controla doar. Sa zicem ca norocul si ghinionul din viata nu il pot controla. Desi unii spunca norocul ni-l mai facem si singuri. De exemplu, fiind oameni placuti, atragem alti oameni cu norocul lor care se adauga norocului nostru. Sau, din contra, cu ghinionul lor.

Dar noi nu mereu obtinem ce vrem, ce credem ca vrem. Sfarsim de multe ori sa realizam ca ceea ce ne-am dorit reprezinta un ghinion, nu un noroc, lucru care pe viitor ne ajuta sa identificam mai usor urmele norocului. Si nici asa nu ne garanteaza nimeni ca va iesi cum vrem.

Cred ca liberul arbitru nu face altceva decat sa ne bage mai mult sau mai putin noroc in traista, fara insa sa fie singurul actor, doar unul dintre ei. 

noroc, liber arbitru. sa fie doar atat in cocktailul numit om ?

Liberul arbitru e doar capacitatea de a lua decizii cat mai corecte, rationale si utile cu putinta (perfecte nu sunt deciziile niciodata, de aceea ne trezim uneori cu surprize. Arta decizionala tine mai degrada de teoria jocurilor decat de o stiinta inginereasca). Insa deciziile etice  trebuie reconfirmate mereu de o vointa puternica. Unii au o vointa slabita. Altii si-au pus vointa in slujba castigarii avantajelor chiar daca dauneaza altora. Iar altii isi intaresc vointa, pentru ca astfel se intaresc launtric. Astfel isi formeaza caracterul si se odihnesc in etica.

Liberul arbitru inseamna capacitate de alegere. Vorbind de etica, ne referim la a discerne binele de rau. 

Nu doar lipsa perfectiunii si a experientei ne duce la esecuri ci si ciocnirea cu liberul arbitru al celor din jur, cu tot cu norocul lor, de altfel.

Asadar, daca te raportezi la un alt om, omul este rezultanta 1 norocului 2 liberului arbitru 3. norocului celor din jurul  si 4 liberului arbitru al celor din jurul sau. Astfel ca , indiferent de efortul tau, poti ajunge la polul opus, in final, eforturile sa iti fie zadarnice. de exemplu, sa inebunesti, sa clachezi.

Ce poate, totusi, sa nu lase 3 si 4 sa stea in calea evolutiei tale spre polul dorit? Poate?

Deciziile rationale si utile sunt cu adevarat rationale si utile atunci cand sunt etice. E vorba de gandirea pe termen lung. Pe termen scurt multora li se pare ca a profita de un prieten este o decizie rationala (pentru ei), utila (pentru ei).Dar pe termen lung ei vor pierde acea prietenie, ceea ce arata ca decizia in chestiune nu a fost chiar rationala si utila cum li s-a parut.

In esenta conteaza procesele psihice care se petrec in mintea cuiva. Ele duc la o sedimentare etica sau nu.

Daca omul doreste sa fie etic, atunci va alege acele optiuni care converg spre faurirea sa ca personalitate demna. Sa traiesti demn si sa nu ai amaraciuni in momentul mortii ca ai ales gresit, influentat de factori pe care ii puteai evita daca ai fi rationat mai limpede.

Stu' a scris:

Ce poate, totusi, sa nu lase 3 si 4 sa stea in calea evolutiei tale spre polul dorit?

O minte care rationeaza pana la capat nu lasa 3 si 4 sa stea in calea evolutiei sale, a autofauririi sale. Atata rationeaza, atata le descalceste, pana ce respinge influentele negative din exterior (precum si ispitele din interior) si se structureaza pe baza deciziilor sale.

Pai oamenii mai putin etici au ei amaraciuni la final de viata?

imi place ideea cu ratiunea si etica.

Asa cred si eu. Ca tot ce e bun e si logic. Pe termen lung, complex. 

Dar de unde atractia asta a noastra catre logica si bunatate? Se naste din noroc si continua cu liberul arbitru? Nici nu mai conteaza daca ajungem sa fim mai buni in analiza asta. Sunt curioasa daca atractia asta o au toti oamenii. Fata de o logica universala-ratiune-etica-bunatate.

observant a scris:

O minte care rationeaza pana la capat nu lasa 3 si 4 sa stea in calea evolutiei sale, a autofauririi sale. Atata rationeaza, atata le descalceste, pana ce respinge influentele negative din exterior (precum si ispitele din interior) si se structureaza pe baza deciziilor sale.

daca mai are timp. ca unii mor la 30 de ani. sau, daca nu inebuneste. ca unii inebunesc. sau daca nu se pierd pe drum, ca unii se pierd - de la boli, suferinte,torturi..

Stu' a scris:

Pai oamenii mai putin etici au ei amaraciuni la final de viata?

Dar de unde atractia asta a noastra catre logica si bunatate? Se naste din noroc si continua cu liberul arbitru? Nici nu mai conteaza daca ajungem sa fim mai buni in analiza asta. Sunt curioasa daca atractia asta o au toti oamenii. Fata de o logica universala-ratiune-etica-bunatate.

Pe langa mintile rationale si demne, am mai vorbit mai sus de cei care aleg de mici sa se strecoare in viata, cautand mereu ce e mai bun pentru ei, chiar daca ei vad clar ca e in dauna altora. Ei asa se formeaza. E calea lor. Micii avocati. Manipulatorii. Practic ei vin in societate cu lacomia, jefuirea resurselor naturale, calcarea pe "cadavrele" altora, de fapt nesocotirea intereselor acestora pentru favorizarea intereselor proprii. De aici vin coruptia generalizata in societate, tarele nationale, mita, necinstea, egoismul feroce.  De aici vine haosul social. Dintotdeauna au existat. Ajunge sa ne uitam in istorie si ii vom observa inca din zorii primelor civilizatii.

De ce se intampla asta? Fie din cauza ariilor corticale responsabile cu rationarea solida/compasiunea, mai reduse in cazul lor, fie din cauza ca au un eu fragil, anxios, fricos, si doar prin dominare/agresare/egoism pot sa isi compenseze teroarea in fata existentei crude.