Stu' a scris:
Eu i-as sta alaturi pana in ultima clipa. Oricum l-as iubi, asa macar as fi aproape de el si i-as face viata putin mai usoara.
Nu as intelege ca ma cheama din mila, ci eventual de nevoie, de teama. Eu nu inspir mila, nu cersesc atentie.
... La inceput ai fi aproape de el, l-ai iubi, etc.
Dupa vreo doua saptamani de agonie, starea i se amelioreaza ca prin minune, dar nu suficient ca-si poata relua viata normala de dinainte Doctorii ridica din umeri, spun ca nu scapa oricum, e doar un reflex al organismului, care incearca sa supravietuiasca prin orice mijloace.
Dar oricum a venit la fix revigorarea asta temporara, pentru ca incepusesi deja sa te saturi si aveai uneori ganduri vinovate, din cauza carora nici nu puteai sa te odihnesti. Te gandeai: "Oare nu ar fi mai bine pentru toata lumea daca ar muri?".
Mai trec doua zile in care el pare sa se refaca. A treia zi chiar vrea sa manance un sandwich.
Faci un sandwich pentru el si unul pentru tine.
Povestiti amintiri si va distrati in timpul acestei mese romantice. Adormiti imbratisati
Pe la ora 3 dimineata te trezesti. El horcaie, cu ochii deschisi, plin de voma si de sange. Disperata, suni la Salvare, incerci sa-l ajuti cum poti.
Dupa 3 zile astepti pe holurile spitalului. Doctorul iese si spune ca el si-a revenit si poate fi externat, desi e foarte slabit. Il intrebi cat mai are de trait. Doctorul zice ca intre doua zile si o saptamana.
Il duci acasa. Vorbesti cu el, incerci sa-l incurajezi. Te roaga sa nu-l mai duci la spital, pentru ca ar vrea sa moara acasa.
Dupa alte cinci zile se ridica pe marginea patului. Afara e soare, primavara. Il scoti la plimbare in caruciorul cu rotile, doar 5 minute, sa nu raceasca.
Deja toata povestea devine complicata, te simti epuizata, trebuie sa mergi la munca, sa ai grija de familie, sa ai grija si de el. Iar cu el e cel mai greu...
...
Au trecut 12 ani. Starea lui a alternat de la crize violente, aproape de moarte, la zile linistite.
Intr-o dimineata abia reusesti sa deschizi ochii ca sa mergi la munca. Ziua trece cu incetineala de melc, pe la pranz el face o noua criza. Fugi la el, disperata, dar pana sa ajungi acasa, medicii l-au stabilizat. Tu ai sarit peste pranz si ai ramas in urma cu toate lucrarile.
Seara, cand te striga sa-i aduci un pahar cu apa, strecori in pahar otrava pregatita din vreme. Il urmaresti cum bea apa si se culca, fara macar sa-ti multumeasca. Nu mai ai rabdare sa vezi ce va urma; pui mana pe un topor si il lovesti in cap. El urla prelung si te prinde de haina. Te sperii si scapi toporul pe jos. El urla din ce in ce mai tare, cu sangele siroindu-i pe fata, cu gura plina de spume. Fugi in baie, iei sticla cu spirt medicinal din dulapior, insfaci o bricheta si fugi inapoi la el.
Deja el se indreapta catre usa, taras, urland infiorator.
Versi spirtul pe el si ii dai foc.
Reuseste sa iasa din casa, cu spatele plin de flacari. In urma lui, draperiile s-au aprins si flacarile se extind cu repeziciune.
Iti pierzi cunostinta.
Iti revii in spital, cu arsuri pe 70% din corp.
Dupa sapte luni reusesti sa faci primii pasi. Tot atunci esti arestata pentru tentativa de omor. Ulterior esti condamnata la 20 de ani de inchisoare.
Dupa 12 ani esti eliberata conditionat, iar el, care te-a iertat intre timp, te asteapta cu un buchet de flori, zambind din caruciorul cu rotile. Cicatricea de pe frunte s-a mai estompat, iar arsurile din zona capului sunt acoperite cu o peruca.
Plecati impreuna spre casa, fericiti.
Sfarsit.
