WhiteSnow a scris:
Asadar, atat Sean Carrol, cat si Philip Goff, impartasesc aceeasi teorie despre constiinta, insa fiecare judeca dintr-o alta perspectiva. Sean considera ca nu e necesar sa simti realitatea dintr-un alt corp, atata timp cat intelegi cum functioneaza acesta, pe cand Goff ramane la impresia ca exista o latura misterioasa a qualiei la care stiinta inca nu are acces (si nici nu cred ca va avea vreodata
).
Eu zic totusi sa ascultati toata discutia pentru ca sunt multe informatii care trebuie puse cap la cap pentru a va face o idee mai clara.
Hmm, nu știu dacă ambii împărtășesc aceeași teorie despre conștiință. Eu aș zice că, așa, la o primă vedere, mai degrabă...nu prea. Bine, dar rămâne de văzut și se poate discuta pe parcurs. Ah, că se înțeleg ca doi oameni educați și care au conștiința faptului că, chiar dacă discută din perspective filosofice diferite, un schimb de idei diferite nu poate fi decât benefic, asta-i altă problemă.
Oricum, în prima fază, pare că Goff atacă frontal și a luat un pic avantaj. Și mă refer la faptul că Goff pune pe tapet faptul că esența problemei, în opinia lui, ar fi că știința fizică lucrează cu un vocabular pur cantitativ, în vreme ce conștiința ar fi în mod esențial un fenomen calitativ (experiența roșului, mirosul cafelei, gustul mentei etc.) și că nu poți prinde (seasiza) aceste calități în vocabularul „cantitativ” al fizicii. Mai departe, pe aceeași linie, se pare că, câtă vreme descrierea creierului este făcută într-un vocabular pur cantitativ, se pare că poți să treci ușor pe lângă calitățile esențiale ale conștiinței și astfel să ratezi sesizarea unei componente esențiale a conștiinței.