iskender a scris:Chit ca subiectul topicului este altul, nu ai dreptate.Dumnezeu nu si-a ridicat mana de pe oameni odata cu ultima slva a Scripturii. Crestinii(cei adevarati, nu ereticii) sunt noul Israel, de 2000 de ani Biserica este condusa prin Duhul Sfant de insusi Mantuitorul, s-au intanplat multe in istoria crestinatatii in acesti 2000 de ani, o parte din aceasta istorie sacra e consemnata in Sfanta Traditie, dar tu nu ai de unde sa stii asta. Noi suntem crestini de 2000 de ani, nu am schimbat nimic, invatatura Bisericii coboara direct de la Apostoli, prin preoti pana in ziua de azi, pe cand doctrinele eretice, unele nu au nici 200 de ani.Asadar Dumnezeu continua sa se implice in ocarmuirea popoarelor pravoslavnice, de la sfintii imparati bizantini pana la domnitorii nostri si pana la regi, suveranii erau unsi de patriarh(mitropolit, dupa caz) ca semna al investirii cu putere de sus.
Ocarmuirea democratica a dat la oparte acest ritual extrem de important si rezultatele se vad din plin, dar asta e o alta discutie.
Ti-am zis ca nu exista o astfel de porunca. Mantuitorul s-a intrupat cu adevarat, a luat chip de om, nu a fost o notiune abstracta, e normal ca oamenii sa cinsteasca chipul Sau.In plus e mult mai usor sa-ti faci rugaciunile in fata unei icoane sau a unei lumanari aprinse.Daca aceste obiecte de cult ajuta oamenii sa comunice mai bine cu Dumnezeu, cum sa spui tu ca nu sunt bune? Apoi ti-am zis, Dumnezeu face minuni prin icoane, de asta ce zici?
Legea lui Moise a fost valabila pana la venirea Domnului, dupa acea venire noi am fost rascumparati prin jertfa Sa, am fost iertati de pacate. Nu ne mai mantuim pentru respectarea Legii ci pentru faptul ca El s-a indurat de noi si ne-a rascumparat, noi avem obligatia sa fim vrednici de aceasta mare iertare pe care ne-a dat-o.
De unde ai scos-o?
Adam si Eva, Cain, regele David cand a curvit cu femeia lui Urie si multe alte exemple din Vechiul Testament arata clar constientizarea pacatului la vechii evrei.
Chiar daca Dumnezeu a trimis revelatia initial numai evreilor, in culturile pagane exista ideea unui zeu suprem, ramasita a constiintei stravechi transmisa din generatie in generatie, ce-i drept intr-o forma alterata.
Bravo iskender!Ma bucur ca nu sunt ortodox!

Una singura.