Propun o dezbatere filosofică despre reîncarnare. Se putea pune acest topic și la Religie. Am considerat că, totuși, având în vedere modul în care l-am structurat, respectiv diversitatea sub-temelor care urmează a fi eventual discutate, o abordare filosofică este infinit mai potrivită.
Scuze pentru lungimea postării inițiale și pentru eventualele și inerentele inadvertențe, însă am considerat că e de dorit să avem o bază de discuție cât mai cuprinzătoare.
1. Câteva observații preliminare
Reîncarnarea (indiferent de denumirile care i s-au mai dat) a constituit o temă filosofică majoră a filosofiilor orientale și europene antice, cam până prin sec. V e.n. Și mă refer aici la partea filosofică a hinduismului, budismului, taoismului, apoi la orfism, pitagoreism, platonism, neoplatonism și altele. Pe măsura ascensiunii creștinismului, reîncarnarea a devenit un subiect tabu, ea fiind ca doctrină în totală contradicție cu principiile creștinismului.
Reîncarnare, reîntrupare, renaștere, metempsihoză sunt termeni care descriu aproximativ același lucru, uneori cu nuanțe diferite. De exemplu, termenul folosit de grecii antici era metempsihoză ( μετεμψύχωσις). Sigur că pe parcursul topicului se pot discuta subtilitățile celorlalți termeni, însă prefer folosirea termenului reîncarnare.
2. Dincolo de definiție
Ce se întâmplă cu noi după ce murim? Iată o întrebare veche de mii de ani, de când istoria omului ca ființă cugetătoare - dar nu mai puțin actuală și astăzi - la care diferitele religii, școli spirituale, filosofii etc., au încercat diferite răspunsuri. Răspunsuri bazate mai mult pe tradiție, pe credințe și mai puțin pe certitudini. În Cartea tibetană a morților, Bardo Thodol, un text cel puțin straniu pentru mulți, ni se povestește despre experiența sufletului (conștiinței, sinelui, principiului ființei etc.) imediat după moarte, care trece printr-o serie de stadii tranzitorii - bardos. Am putea spune că este un fel de tratat despre prepararea sufletului imediat după moartea corpului. Se induce ideea că în urma unei preparări corespunzătoare, s-ar ivi un portal către un alt stadiu, un nou nivel al ființei. Iar fără aceasta, va fi o reîntoarcere inevitabilă către această viață, într-o formă sau alta.
Fără a insista pe definițiile reîncarnării, pentru că, unu, orice definiție este criticabilă, doi, oricine e interesat de acest subiect este familiarizat cu termenul și trei, pe net găsim o grămadă de definiții de-ale reîncarnării, să spunem totuși că, literal vorbind, reîncarnarea înseamnăa reintra în carne, în corp. La modul cel mai simplu, reîncarnarea este credința sau concepția filosofico-religioasă conform căreia spiritul (principiul ființei) supraviețuiește morții fizice a corpului și după o perioadă petrecută Dincolo (a se citi: în alte planuri) revine într-un alt corp, ajutându-l să crească și concomitent construindu-și o nouă personalitate diferită de cele anterioare.
3. Reîncarnarea în diferitele curente religioase și filosofice
Teoria reîncarnării are o lungă istorie în religiile și filosofiile orientale. Exceptând islamul, am putea spune, glumind, că reîncarnarea este la ea acasă în Asia. Deși amănuntele diferă cu privire la principiul și mecanismul reîncarnării, hinduismul, budismul, budismul tibetan, taoismul, jainismul, sickismul (ca să le enumerăm pe cele mai importante), precum și alte mii de secte consideră reîncarnarea ca piatră de temelie.
În tradițiile Vestice și în filosofia greacă ideea reîncarnării era comună. Orfismul prin Misterele sale, Pitagoreismul, platonismul, neoplatonismul stau mărturie în acest sens. Dincolo de lumea elenistică, la druizi, în cultura celtică, cât și la triburile nord-germanice găsim referiri că această credință era la fel de comună. Odată cu ridicarea treptată a creștinismului, fiind incompatibilă cu doctrina creștină a Salvării, reîncarnarea e hăituită și estompată ca doctrină, rămânând pe alocuri în diferite zone ca o credință folclorică.
În Renaștere, odată cu redescoperirea platonismului, găsim o revitalizare a interesului pentru doctrina reîncarnării. O figură proeminentă a acestei perioade o constituie filosoful și savantul Giordano Bruno, condmnat de biserica inchizițională și în cele din urmă executat pentru ereziile sale, în special pentru învățăturile sale cu privire la reîncarnare. Treptat reîncarnarea devine doctrina secretă a unor societăți secrete precum rosacrucianismul, printre altele.
În sec al XIX-lea, apar și înfloresc o serie de mișcări spiritual-religioase-ezoterice, precum spiritismul și teozofia, a căror doctrină de bază o constituie reîncarnarea.
4. Personalități celebre care au crezut în reîncarnare
Să-i lăsăm deoparte pe cei din zona asiatică, că-s oarecum departe de noi, cultural vorbind și să-i trecem în revistă pe cei din zona noastră culturală.
Primii din listă ar fi marii filosofi greci Pitagora, Socrate și Platon. Clar că Platon, despre care se spune că ar fi participat la Misterele Eleusiene, este adeptul metempsihozei pe care o discută direct sau indirect în multe din Dialogurile sale, printre care în Phaidon, Phaidros, Timaios, Republica.
La romani, ca să-i numim pe cei mai reprezentativi avem așa: Plutarh, Ennius, Lucrețiu, Horațiu și Virgiliu. Avem apoi întreaga pleiadă de folosofi aparținând neoplatonismului, printre care Ammonius Saccas, Plotin, Porfir, Iamblichos, Proclus.
Mergând pe firul timpului îi întâlnim pe Giordano Bruno, Apoi, mai spre zilele noastre, pe Voltaire, Goethe, Schiller, Lessing, Herder, Lev Tolstoi, Flaubert, Rudyard Kipling,Wagner, Gustav Maller, Wiliam Butler Yeats, Walt Whitman, Hermann Hesse, James Joyce, Benjamin Franklin, Schopenhauer, Thomas Huxley, Julian Huxley, Camille Flammarion, Jack Parsons, William Crookes, Alfred Russel Wallace, Charles Richet, John McTaggart, Jung, Wernher von Braun, Henry Ford, Gust Stromberg, Pierre Curie, Wolfgang Pauli,Kurt Gödel și lista e mult mai lungă și se poate completa.
5. Câteva studii celebre despre reîncarnare
Brian Weiss este un celebru psihiatru și hipnoterapist. Metoda lui de investigare a fost hipnoza iar rezultatele cercetării sale le-a consemnat într-o carte apărută prin anii 80 care a stârnit multe controverse la vremea ei „ Many Lives, Many Masters: The True Story of a Prominent Psychiatrist”. Weiss a investigat vreo 4000 de cazuri și ca un amănunt anecdotic e bine de precizat , după cum spune el, că la începutul cercetării sale era sceptic cu privire la orice ținea de reîncarnare și paranormal în general.
Ian Stevenson este un renumit medic psihiatru și profesor de psihiatrie care a studiat în mod științific fenomenul, încecând să găsească adevăr în așa-zisa anecdotică reincarnaționistă. El a respins hipnoza ca metodă de investigare a vieților trecute. În schimb, a întreprins cu meticulozitate cercetări pe teren investigând sute de cazuri și căutând dovezi care să sprijine relatările subiecților. Rezultatele le-a consemnat și le-a publicat în mai multe cărți și articole, dintre care cea mai importantă carte rămâne „Reincarnation and Biology: A Contribution to the Etiology of Birthmarks and Birth Defects”. Este vorba de 200 de cazuri de copii, cu sute de poze și mărturii care dovedesc spusele acestora cu privire la unele din viețile lor anterioare.
Jim B. Tucker este atât psihiatru cât și psiholog și a urmat linia lui Stevenson. Spre deosebire de Stevenson, care a studiat cazuri în special în Asia, zona studiată de Tucker este chiar SUA. Cea mai importantă carte a lui este „Life Before Life: A Scientific Investigation of Children's Memories of Previous Lives”.
6. Reîncarnarea astăzi sau cum este percepută reîncarnarea astăzi
Exceptând Asia mare unde reîncarnarea a fost constant la ea la ea acasă și referindu-ne la Europa și America, cum spunea cu tristețe un prelat, dacă acum 100 de ani doar cam 1% din populație știa în linii mari cam cum e cu reîncarnarea, astăzi situația s-a schimbat dramatic. Studii recente au arătat că aproximativ 25% dintre americani cred în reîncarnare. În Europa situația e și mai și. Conform unor sondaje menționate de Wikipedia, făcute de European Value Systems Study Group în perioadele1980-1982, 1990-1993 apoi în 2000-2002, cei care cred în reîncarnare reprezintă ceva între 22% și 44%. Studiul s-a făcut pe două ramuri, să spunem așa, pe Vest și pe Est. În Vest, media a fost de 22%, cu specificația că în UK procentul celor care cred în reîncarnare a fost de 29% iar în Elveția de 36%! În Est, adică în țările fost comuniste, media a fost, culmea, chiar mai mare, anume de 27%. Printre altele, pentru Cehia 23%, România 28%, Rusia 32%, Estonia 37%, Lituania 44%.
Două chestii ciudate aici.
Prima ar fi, cum de în țările în care domină ortodoxia și, mai ales, în care a fost cortina de fier a comunismului, cu a sa educație materialistă, să se înregistreze un asemenea rezultat.
A doua ar fi per total și mai cuprinzătoare. Adică, cum e posibil ca în țări în care religia creștină (catolicism, ortoxie etc.) domină în proporție covârșitoare, oamenii să ajungă să creadă în reîncarnare contrar principiilor religiei dominnte și chiar contrar principiilor actuale ale științei?
Aș zice că, pe ansamblu, sunt suficiente probleme care merită gândite și discutate.
