Cum pot sa scap de medicamente ?

iosafat a scris:

Te-am intrebat pe tine, poate aflam ceva nou. Dar vad ca nu vrei sa dai detalii. Esti abonat la formula AS?

Draga Iosafat,

Mie imi place ce scrii aici, mi se pare in mare parte logic si foarte adevarat. Neavand posibilitatea sa te aud, nici ca pot sa-ti comentez tonul sau felul de a pune problema.

Am citit Berne , am facut coaching bazat pe AT, sunt fan AT.

Cu toate astea observ ceva la practicantii AT aici pe forum: cum indrazneste sa spuna cineva ceva cum ii taiati macaroana intr-un stil care mie mi se pare antisocial, si anume fara argumente valide.

Cu siguranta stiti ca omul cu probleme are nevoie de timp ca sa si le scoata la suprafata, asa ca muile* chiar nu-si au rostul, nu faceti decat sa indepartati oamenii de aceasta terapie care le poate fi mai utila si mai rapida decat multe altele.

Sa raspundem psihopat, la o adica ne pricepem toti. Sa ne descoperim si acceptam natura umana, sa ne acceptam emotiile, sentimentele, sa le si traim si sa ne bucuram de ele fara teroare si boli este, dupa mine, scopul in sine al terapiei.

Am si 2 intrebari: 1. exista compasiune in terapia AT? Adica intelegere frata de suferinta pacientului?

2. exista vreo perioada de gratie intre venirea pacientului in terapie si explicarea aproape chirurgicala a scriptului? (cum se face la abator, asomare inainte de taiere)

Hai sa traim si sa avem parte de ce e mai frumos!

Kallisti a scris:

Draga Iosafat,

Mie imi place ce scrii aici, mi se pare in mare parte logic si foarte adevarat. Neavand posibilitatea sa te aud, nici ca pot sa-ti comentez tonul sau felul de a pune problema.

Am citit Berne , am facut coaching bazat pe AT, sunt fan AT.

Cu toate astea observ ceva la practicantii AT aici pe forum: cum indrazneste sa spuna cineva ceva cum ii taiati macaroana intr-un stil care mie mi se pare antisocial, si anume fara argumente valide.

Cu siguranta stiti ca omul cu probleme are nevoie de timp ca sa si le scoata la suprafata, asa ca muile* chiar nu-si au rostul, nu faceti decat sa indepartati oamenii de aceasta terapie care le poate fi mai utila si mai rapida decat multe altele.

Sa raspundem psihopat, la o adica ne pricepem toti. Sa ne descoperim si acceptam natura umana, sa ne acceptam emotiile, sentimentele, sa le si traim si sa ne bucuram de ele fara teroare si boli este, dupa mine, scopul in sine al terapiei.

Am si 2 intrebari: 1. exista compasiune in terapia AT? Adica intelegere frata de suferinta pacientului?

2. exista vreo perioada de gratie intre venirea pacientului in terapie si explicarea aproape chirurgicala a scriptului? (cum se face la abator, asomare inainte de taiere)

Hai sa traim si sa avem parte de ce e mai frumos!

1. Exista intelegere fata de suferinta celui care vine in terapie (in sensul de a sti ce a trait cel care a ajuns la anumite tulburari, de a "simti" trebuintele care il tin captiv in starea de suferinta, de boala , la modul rational fara implicare afectiva). Nu poate exista compasiune pentru victima sau agresor mai ales ca terapeutul nu e prieten cu clientul, au un contract care nu implica si "mangaierea pe crestet". Compatimire e clar ca nu poate fi, doar omul are niste beneficii de pe urma suferintei sale. A-l compatimi inseamna a-i sugera ca e just sa ramana in conjunctura in care el se bucura de beneficiile respective dar pe de alta parte isi mentine starea de depresie. Tot victime sunt si cei care nu mai ies din starea de doliu, sunt propriile lor victime, le place sa se autovictimizeze, au invatat din familie sa fie masochisti (li s-a cultivat autocompatimirea, dependenta afectiva egoista).

2. Daca trec cateva ore de terapie in care clientul incearca sa-l convinga pe terapeut de ce e necesar sa ramana in sistemul de persoane care l-a bagat in galeata, pentru ca asa e "moral", nu mai are rost sa vina la terapeut. Decat daca terapeutul are nevoie de banii clientului. Sistemul de persoane poate fi si unul care nu mai exista (partener decedat, parinti decedati, "iubiti" care au parasit relatia si care evident nu au fost iubiti decat in mintea celui care isi prelungeste la infinit starea de doliu).

Asta e valabil in monoterapii. Daca vine tot familionul in terapie, fiecare separat si toti coopereaza "nemteste" sunt iarasi ceva sanse. Totusi nu as miza ca dracul batran mai poate fi adus la biserica.

iosafat a scris:

1. Exista intelegere fata de suferinta celui care vine in terapie (in sensul de a sti ce a trait cel care a ajuns la anumite tulburari, de a "simti" trebuintele care il tin captiv in starea de suferinta, de boala , la modul rational fara implicare afectiva). Nu poate exista compasiune pentru victima sau agresor mai ales ca terapeutul nu e prieten cu clientul, au un contract care nu implica si "mangaierea pe crestet". Compatimire e clar ca nu poate fi, doar omul are niste beneficii de pe urma suferintei sale. A-l compatimi inseamna a-i sugera ca e just sa ramana in conjunctura in care el se bucura de beneficiile respective dar pe de alta parte isi mentine starea de depresie. Tot victime sunt si cei care nu mai ies din starea de doliu, sunt propriile lor victime, le place sa se autovictimizeze, au invatat din familie sa fie masochisti.

2. Daca trec cateva ore de terapie in care clientul incearca sa-l convinga pe terapeut de ce e necesar sa ramana in sistemul de persoane care l-a bagat in galeata, pentru ca asa e "moral", nu mai are rost sa vina la terapeut. Decat daca terapeutul are nevoie de banii clientului. Sistemul de persoane poate fi si unul care nu mai exista (partener decedat, parinti decedati, "iubiti" care au parasit relatia si care evident nu au fost iubiti decat in mintea celui care isi prelungeste la infinit starea de doliu).

Asta e valabil in monoterapii. Daca vine tot familionul in terapie, fiecare separat si toti coopereaza "nemteste" sunt iarasi ceva sanse. Totusi nu as miza ca dracul batran mai poate fi adus la biserica.

Corect.

Am inteles. Inseamna, dupa mine, ca AT e de succes de la un anumit nivel de constientizare in sus. Si de la o varsta in jos. Ca dealtfel si coachingul. La o discutie amicala am aflat ca doar un procent de maximum 60% din cei ce fac coaching PCM sunt capabili sa-l si aplice. Ceilalti... sunt de terapie.

Kallisti a scris:

Corect.

Am inteles. Inseamna, dupa mine, ca AT e de succes de la un anumit nivel de constientizare in sus. Si de la o varsta in jos. Ca dealtfel si coachingul. La o discutie amicala am aflat ca doar un procent de maximum 60% din cei ce fac coaching PCM sunt capabili sa-l si aplice. Ceilalti... sunt de terapie.

Poti incerca AT-ul la orice varsta, doar care sunt principiile AT-ului? Aceleasi cu ale crestinismului.

Sunt psihologi care se duc la locul dezastrelor si ofera compasiune, consiliere celor care sufera dupa cei dragi. Crestineste e bine, dar sa fie compasiunea aia facuta cu inima curata nu mimata. Asemenea tip de compasiune e utila totusi unor oameni rationali care inteleg ca psihologul nu se poate duce acasa cu cel care sufera sa-l consoleze in continuare, nu poate nimeni inlocui persoana pierduta, nimeni nu o poate face.

In asemenea situatii poate exista compasiune. Dar in alte situatii nu.

iosafat a scris:

la modul rational fara implicare afectiva

Daca AT a pornit de la psihanaliza si nu contrazice cu nimic psihanaliza, implicarea afectiva a terapeutului este necesara pentru vindecare si este chiar inevitabila, bineinteles.

Daca AT lucreaza mai mult cu subconstientul si constientul, nu poate totusi sa evite analiza transferului si a contratransferului.

elandi a scris:

Daca AT a pornit de la psihanaliza si nu contrazice cu nimic psihanaliza, implicarea afectiva a terapeutului este necesara pentru vindecare si este chiar inevitabila, bineinteles.

Daca AT lucreaza mai mult cu subconstientul si constientul, nu poate totusi sa evite analiza transferului si a contratransferului.

Una peste alta sunt psihanalisti care vand continere care nu exista, si terapeuti AT umani, care nu vand compasiune dar nu se pot impiedica sa aibe. :roll:

elandi a scris:

Daca AT a pornit de la psihanaliza si nu contrazice cu nimic psihanaliza, implicarea afectiva a terapeutului este necesara pentru vindecare si este chiar inevitabila, bineinteles.

Daca AT lucreaza mai mult cu subconstientul si constientul, nu poate totusi sa evite analiza transferului si a contratransferului.

Sa fim seriosi ca nu se implica afectiv terapeutul in suferinta clientilor, daca o face, pozitiv sau negativ (asa zisul transfer si contratransfer) e doar teatru.

Terapeutul se implica afectiv in sensul ca are sentiment pentru scopul terapiei, pentru binele final al celui suferind, are simtul raspunderii de a-l face bine in ciuda opozitiei pacientului de a se face bine.

Daca s-ar implica terapeutul emotional in problemele clientului dupa cum le expune clientul, ar ajunge amandoi la balamuc.

iosafat a scris:

Sa fim seriosi ca nu se implica afectiv terapeutul in suferinta clientilor, daca o face, pozitiv sau negativ (asa zisul transfer si contratransfer) e doar teatru.

Terapeutul se implica afectiv in sensul ca are sentiment pentru scopul terapiei, pentru binele final al celui suferind, are simtul raspunderii de a-l face bine in ciuda opozitiei pacientului de a se face bine.

Daca s-ar implica terapeutul emotional in problemele clientului dupa cum le expune clientul, ar ajunge amandoi la balamuc.

Aici e buba, ca ba da, se implica afectiv chiar si daca nu vrea, si de-aia doar unii sunt buni, pentru ca pot sa o faca. Ala care zice ca nu se implica ori nu are afect - si aci avem o denumire :roll: - ori are si nu stie ce face cu el.

Kallisti a scris:

Aici e buba, ca ba da, se implica afectiv chiar si daca nu vrea, si de-aia doar unii sunt buni, pentru ca pot sa o faca. Ala care zice ca nu se implica ori nu are afect - si aci avem o denumire :roll: - ori are si nu stie ce face cu el.

Se implica afectiv pentru binele clientului, nu pentru patologia lui sau scuzele care si le gaseste clientul.

Restul sunt jocuri de rol asa fara avertizare prealabila.

iosafat a scris:

Se implica afectiv pentru binele clientului, nu pentru patologia lui sau scuzele care si le gaseste clientul.

Restul sunt jocuri de rol asa fara avertizare prealabila.

Eu sunt mare amatoare de teatru, dar am vazut vreo doua jocuri de rol in At de nu stiam ce sa fac, sa rad sau sa plang. :roll:

Am ramas cu gura cascata :))