De citit si discutat 
Intuiția între psihologie și metafizică
Început de Vriies, Dum 16 sep 2018 · 108 răspunsuri · 7.131 vizualizări
King1 a scris:De citit si discutat
Ingenioasa ideea
O singura remarca, in titlu spune ca intuitia ar putea fi cea mai inalta forma de inteligenta, iar in articol ca ar putea fi o forma de inteligenta.
Kleopatrah a scris:Ingenioasa ideea
O singura remarca, in titlu spune ca intuitia ar putea fi cea mai inalta forma de inteligenta, iar in articol ca ar putea fi o forma de inteligenta.
Cred ca intuitia ar trebui sa ne faca sa reflectam la raportul Cauza-Efect si inteligenta ar trebui sa ne faca sa intelegem acest aspect.
Din cate-am citit cu totii, exista o lege universala care nu ar trebui incalcata si aceasta este legea echilibrului.
Editat Vin 17 iul 2020 17:39
Care ar fi cea/cele mai bune lucrari care trateaza subiectul constiintei din punctul vostru de vedere? Multumesc!
Incerc sa imi largesc cat de mult viziunea pe tema asta.
King1 a scris:Care ar fi cea/cele mai bune lucrari care trateaza subiectul constiintei din punctul vostru de vedere? Multumesc!
Incerc sa imi largesc cat de mult viziunea pe tema asta.
Ale lui Cosmin (alias Abc, Nicolae T), nu ți-e clar? Ai auzit de qualia, nu?
Cu plăcere! 
Strict la subiect, la o primă strigare, n-ar strica să cântărim punctul de vedere al lui David Chalmers.
Se găsește și cu subtitrare în românește.
Sub nicio formă nu recomand Daniel C. Dennett!
Editat Vin 26 mar 2021 19:21
Vriies a scris:Ale lui Cosmin (alias Abc, Nicolae T), nu ți-e clar? Ai auzit de qualia, nu?
Cu plăcere!
Strict la subiect, la o primă strigare, n-ar strica să cântărim punctul de vedere al lui David Chalmers.
Se găsește și cu subtitrare în românește.
Sub nicio formă nu recomand Daniel C. Dennett!
Multumesc! Am ascultat clipul. Mi se pare insa ca 90% dintre cei care vorbesc de constiinta fac efectiv o pliere totala a constiintei pe suma experientei senzoriale dintr-un moment si un loc. Totusi, cum ma individualizez eu in raport de X sau de Y? A, prin faptul ca sunt totodata si suma amintirilor pe care le am despre mine si suma experientelor integratoare din acest moment? Cine sunt eu in raport de mine sau de vocea gandurilor pe care le aud in minte? Pentru ca, logic nu ar fi ca eu sa fiu constient de acel gand, deci sunt si creatorul gandului, si ascultatorul lui simultan (deci propria mea constiinta)?
Interesant e ce zice si Donald Hoffman, cum ca in laborator, pe nenumarate experimente, rezulta ca niciodata nu supravietuieste the fittest and also the most conscious, ci the fittest WITHOUT a great perspective of the reality. O concluzie usor fortata ar fi, in ideea lui, ca evolutia nu favorizeaza dezvoltarea unei asimilari corecte si cat mai ample a realitatii, si, deci, nici dezvoltarea unei constiinte sofisticate. Poate am inteles eu gresit. De pe la min 9:
Totodata, unde plasam intuitia in raport de constiinta? Cand ne apare in minte o solutie parca independenta de gandirea noastra, inseamna ca suntem intreiti?: eu, cel care asista la propriul gand - eu-constientizarea; apoi, eu-parte din creier care genereaza o logica spontana, fara o gandire prealabila (intuitia, un fel de gandire-reflex? Numai atat?) si totodata, eu-acest canal de comunicare intre intuitie si constiinta?
King1 a scris:Totodata, unde plasam intuitia in raport de constiinta? Cand ne apare in minte o solutie parca independenta de gandirea noastra, inseamna ca suntem intreiti?: eu, cel care asista la propriul gand - eu-constientizarea; apoi, eu-parte din creier care genereaza o logica spontana, fara o gandire prealabila (intuitia, un fel de gandire-reflex? Numai atat?) si totodata, eu-acest canal de comunicare intre intuitie si constiinta?
Da, m-am gandit si eu la lucrul asta, Intuitie, insight. Si mi-a venit o idee nebuna, dar in mod sigur a mai avut-o si altcineva. Este posibil ca intuitia sa fie de fapt perceptia unei alte constiinte cu care intram in contact intr-un mod greu de inteles si crezut? O constiinta care se gandeste la aceeasi problema care este rulata in background si la mine si la acea contiinta?
Si daca tot m-am gandit in acest mod, oare acea constiinta este in acelasi spatiu cu mine? Adica pe pamant, sau pe o alta planeta din acest univers? Si daca nu este din prezentul nostru, ci din trecut sau viitor?
Constiinta ta rezida in capacitatea de analiza/gandire critica. Nu simpla gandire, caci aceea e din start viciata, imperfecta, plina de erori. Ci o gandire care s-a curatat singura de erori, si astfel s-a imbunatatit.
De la o anumita capacitate de procesare in sus, apare constiinta, care este, in opinia mea, gandirea care se observa, se simte pe sine. Constiinta de sine ar putea fi un efect colateral al gandirii, dar care poate imbunatati functionarea gandirii si a organismului, pentru ca duce la decizii mai adaptate si mai folositoare, ceea ce se acumuleaza in timp (asta doar daca practica meditatia, autoanaliza, reglarea prin gandire critica/logica/tehnici de autointerventie mental/emotional/comportamentale).
Sub acea capacitate de procesare, exista o gandire primitiva, dar care nu reuseste sa se simta in actiune, nu se poate auto-observa, ci isi desfasoara mecanismele bazale si atat. Aceste mecanisme provin din faptul ca orice organism viu trebuie sa se adapteze pentru a supravietui, deci sa ia decizii pe baza evenimentelor din mediu, care pot oferi un confort temporar sau pot pune in pericol existenta organismului. Cu cat capacitatea senzoriala si cea de procesare a senzatiilor creste, cu atat informatiile preluate din mediu cresc in cantitate, iar sistemul nervi-neuroni poate lua decizii mai complexe, mai utile organismului si mai adaptate situatiei. Un animal cu creier mare si sinapse multe va lua decizii mai adaptate situatiilor decat un animal cu un creier mai rudimentar.
Se pare, pe baza experimentelor stiintifice, ca la animalele cu creier mare (primatele mari, elefantii, delfinii, orcile, cainii ș.a.m.d) incepe sa apara constiinta de sine, mai vaga decat la om, dar prezenta totusi.
Nu cred ca trebuie sa separi intuitia de constiinta. Intuitia este o forma foarte rapida de gandire, dar totusi gandire in esenta ei.
La inceput este calculul. Orice organism viu calculeaza maximizarea avantajelor si minimizarea dezavantajelor pentru a acumula resurse si a mentine starea de confort optim cu scopul de a se reproduce si a se autoconserva. Organismele primitive precum meduzele, scoicile, plantele functioneaza astfel.
Apoi apare gandirea, secretata de un sistem nervos-neuronal-sinaptic, care este un pas inainte fata de simpla reactie la mediu.
Apoi gandirea complexa, de la o anumita capacitate de procesare in sus, secreteaza constiinta (care este o gandire ce a ajuns in sfarsit capabila sa se observe, sa se simta pe sine, sa se priveasca in "oglinda").
Cateodata, gandirea poate sa proceseze anumite probleme complicate, dar foarte mult ca intindere temporala, si prea consumator de resurse. Ruminare obositoare (nu ma refer la ruminarea filosofica, aceea apartine gandirii critice si este utila). Asta nu e in avantajul organismului, care trebuie sa proceseze sarcini multiple in paralel pentru a putea supravietui. O analogie ar fi un calculator care e blocat pentru ca softul de operare e ocupat cu probleme serioase in background. Atunci procesul de analiza repetitiva colapseaza, si gandirea afla o solutie simpla si eficienta, iesind din cercul vicios. Asta numim intuitie. De multe ori solutia intuitiva apare in vis, tocmai pentru ca acolo gandirea e eliberata de povara ruminarii.
Editat Sâm 27 mar 2021 13:40
Exemplu de gandire automata, fara constientizare, fara autoanaliza: "sa ne rugam ca dzeu sa ne salveze de rele", "sa facem filantropie nu dezinteresat, omeneste, ci in numele lui dzeu".
Exemplu de gandire critica, de constientizare:
..jpg.50ee270f7a71e0436bceb67666d8f1d2.jpg)
Editat Sâm 27 mar 2021 13:33
Nu stiu daca se intelege din pasajul meu de mai sus: cu cat gandirea unui om este mai automatizata, neanalizata, tasnind doar din forta vitala, fara autoobservare, cu atat acel om are o constiinta de sine mai primitiva, mai rudimentara, mai slaba. Stie ca este un organism care trebuie sa se reproduca si sa se autoconserve, dar atat. Restul proceselor sunt pe pilot automat: asa cum respira si se misca fara a constientiza fiecare expiratie si fiecare pas, tot asa conduce masina si mananca fara a constientiza fiecare rotire de volan sau inghititura. Si tot asa doreste sexual, face sex, e ambitios, are proiecte, se cearta, se impaca, fara a constientiza ce face. De aici a pornit Socrate, cand ii intreba pe mestesugari si negustori de ce fac ceea ce fac, si ei nu stiau sa raspunda. Ei actioneaza ca orice organism viu, care se adapteaza la mediu, extragand maximum de resurse disponibile, concurand cu alte organisme vii pentru aceleasi resurse limitate, cautand un partener de sex, planuind sa acumuleze si mai multe resurse, bucurandu-se de wellbeing, cautand sa evite penuria de resurse (necazurile), reproducandu-se si autoconservandu-se, maximizand avantaje si minimizand dezavantaje. Dar ei nu stiu de ce o fac, pentru care scop.
Abia creierul bine burdusit cu sinapse se poate retrage din acest proces obositor pentru a observa tiparele, mecanismele (si sa le imbunatateasca prin logica si gandire critica) si observandu-se pe sine (si aici intra contemplatia estetica de care vorbea Schopenhauer ca autentica fericire). Creierul crescut duce la o gandire prea turata, care se poate prabusi de oboseala daca nu invata sa se autoregleze, dar este totusi conditia sine qua non pentru rezolvarea acestor labirinturi mentale si ajungerea pe un platou de odihna si bucurie in contemplarea existentei.
Ce zici, Fiero?
Editat Sâm 27 mar 2021 16:32