Stu' a scris:Am ajuns sa punem in lista celor mai bune filme Pulp Fiction?
Na, credeam ca am trecut la un nivel superior, dar m-am inselat.
Asta chiar a fost o observație depreciativă. Nici prin cap nu-mi trecea să fac referire la „nivelul” la care se află o persoană în funcție câteva filme pe care le-a văzut sau (așa cum ai făcut tu), în funcție de un singur film. Oricum, mai puțin contează nivelul la care mă vezi tu, însă am luat notă.
Nu a fost o listă a celor mai bune filme. Te rog, recitește. A fost un răspuns prin care am enumerat, la întâmplare, doar câteva din filmele care mi-au plăcut, așa cum mi-au venit în minte pe moment.
Și apropo. De curiozitate, m-am uitat și eu acum să văd cum a fost considerat Pulp Fiction, așa, la modul general. Filmul a obținut 23 de premii din 48 de nominalizări. Dar sigur că asta nu se pune pentru cei situați deja la un nivel superior.

