Te salut Cristian,
Am citit povestea ta și cred că aș putea să îți spun câteva gânduri. Nu îți spun ce să faci pentru că ar fi o aroganță. Am trecut și eu prin tot felul de ”evenimente” și am învățat că fiecare situație este unică, nu poate fi încadrată într-o cutiuță și o soluție. Scriu doar pentru că știu prin ce treci, cum te simți și care este natura întrebărilor fără de răspuns.
Poate îți este un suport. Nu știu. Tu ești cel care decide.
Colegii de forum au spus deja despre tulburările femeilor în primii ani după naștere. Sunt foarte reale și majoritatea femeilor trec prin așa ceva.
Din păcate pentru noi, bărbații.
Pe scurt, prima naștere cam este sfârșitul iubirii de început. Adică acea iubire platonică, a ființei, nu cea carnală.
Majoritatea cuplurilor trec prin chestia asta. Cu sau fără năbădăi.
În plus, femeia are tendința de a-și concentra toată energia către copil. Pentru ea devine prioritatea nr.1 și va avea tendința să își respingă partenerul.
Va deveni mai rece, va evita momentele de intimitate, pe scurt, nu va mai fi cea fost. Niciodată.
Asta în primii doi, trei ani de la naștere. După aceea, lucrurile se înrăutățesc la nivel de cuplu, pentru că ea va avea tendința naturală de a privi către alți bărbați.
Nu o face pentru că nu te mai iubește. Mă rog, de fapt, nu te mai iubește, dar nu atât încât să te lase pentru altul.
Schimbările din trupul ei de după naștere încep a se vedea. Unele se îngrașă, la fel ca în cazul soției tale. Și rămân așa pentru tot restul vieții.
Aceste schimbări sunt traumatizante din punct de vedere psihic. Reacția femeii este similară unei despări în care ea este abandonată. Tendința va fi aceea de a da în bărbați pentru a se valida. A-și demonstra că încă mai este atractivă, că nu a fost părăsită pentru cum arată. Vrea să creadă că nu ea a fost problema. Acest proces de validare este unul destul de urât, care va lăsa răni și mai mari în sufletul ei. În anumite cazuri, validarea aceasta duce la mutilarea iremediabilă a sufeltului. Se va bloca într-un proces de căutare veșnică, unde nu va conta să găsească pe cineva, ci doar să bifeze. Să cucerească și atât.
În cazul tău, văzut din exterior, cred că soția ta trece prin două traume.
1. A născut și se simte prizoniera unei relații din care nu poate ieși ușor. Nu are casă, nu are un suport, nu poate pleca așa, pur și simplu, cu copilul de mână. Depinde de tine și de aceea trece printr-o fază în care te detestă. Te vede ca pe un fel de stăpân al ei, chiar dacă tu nu îi dai motive. I se pare că ești un obstacol în cale libertății ei. Una teoretică, pe care nici ea nu și-o poate explica. Nici ea nu știe exact ce își dorește.
2. S-a îngrășat destul de mult. 110Kg înseamnă deja foarte mult pentru o femeie. Ea vede, se vede zilnic și suferă în tăcere. Nu poate vorbi pentru că orice ți-ar spune te-ar răni grav. Ar însemna să îți spună că își dorește sex și cu alți bărbați, iar faptul că s-a îngrășat, că are un copil și un soț este o piedică suplimentară. Se simte abandonată de viață. Își spune că NICIODATĂ nu va mai fi iubită, dorită, curtată pentru cum arată. Este tristă și nefericită pentru că și-a pierdut aspectul fizic cu care, la o adică, ar fi putut să seducă un alt bărbat. Se simte prinsă în căsnicie pentru că și ea realizează lipsa oricărei perspective.
În trecut, în cazuri de genul acesta, unele femei recurgeau la forme urâte de autovalidare. Se aruncau în aventuri scurte cu colegii, cu vecinii, cu oricine era gata de un sex scurt, ca sport, sau ca recreere. Acum, însă, există internet și rețele de socializare. Autovalidarea funcționează foarte bine prin virtualizarea unor dorințe în spațiul virtual.
Ceea ce ai descoperit scris este ceea ce ea și-ar dori să facă în viața reală.
Nu are rost să îți faci iluzii pe tema asta. Dacă ar putea să o facă, dacă nu ar avea 110kg, dacă ar avea curaj, ar trece la fapte.
Fără să scrie pe net despre visele ei.
Însă ea nu poate face asta. Oricât și-ar dori, oricât ar visa, fanteziile ei nu se pot materializa - așa cum ar vrea ea să fie.
Nu își dorește musau sex. Dacă ar fi doar atât, nu ar avea o problemă nici la 150kg. Ar putea avea parte de sex în fiecare zi.
Ea își dorește ceea ce-și doresc cam toate femeile. Să mai fie iubite, dorite, curtate, băgate în seamă, bărbații să se înghesuie alea alea.
Că-i bine, că-i rău, nu mă simt competent să dau un verdict.
În principiu ai putea să-i accepți viața dublă. Să conștientizezi faptul că ea are dorințe, visuri, frustrări și neîmpliniri. Să fii pragmatic de dragul familiei, pentru a-ți crește tu copilul, nu altul. Să o lași în zeama ei să se cardească la modul imaginar cu cine are ea chef, atât timp cât acest lucru nu se transformă în realitate. Dacă nu slăbește, prea multe șanse oricum nu are. Cu puțin control de la distanță, tăindu-i discret oportunitățile, o poți menține pe șenalul navigabil. Adică să nu se dea cu roatele în sus la primul care ar vrea să i-o pună. Dar asta implică să fii tu persoana responsabilă din relație, să îți accepți soarta și să îți dai răspunsul dacă poți trăi așa sau nu.
E o chestiune care va dura. Nu un an, nu doi. Mai mulți, cel mai probabil. Până când ea se va resemna, hormonii i se vor mai potoli, iar ea va renunța la a mai spera într-o iubire ca la tinerețe.
Problema este să poți face chestia asta.
Să ai acea putere a sufletului. Să accepți sacrificiul acesta de dragul copilului. Să îți accepți soarta.
Tu, oricum, la vârsta asta, vei intra în crizele vârstei de mijloc ale bărbatului. Și tu vei avea frustrări, dorințe și vei căuta o iubire ca la tinerețe.
Vei realiza că timpul trece, că nevasta nu te mai iubește, că s-ar culca cu alții, că își dorește romance & shit, iar tu, în timpul acesta doar îmbătrânești și te treci. Corpul ți se schimbă și devii neinteresant pentru domnițe. O să te sece și pe tine chestiile astea. Și tu îți vei dori să te autovalidezi.
Apropo, chestia aceasta, cu autovalidarea, se petrece și la femei și la bărbați. La ele mai devreme, la noi ceva mai târziu.
Dacă vei reuși să treci peste toate astea, să nu văfaceți niciunul dintre voi o altă relație, lucrurile se vor îmbunătăți.
Ea își va îndrepta ochii către tine, o să te redescopere și își va reconstrui ideea de validare în jurul tău. Va gândi că nu este o femeie de lăsat, că încă este cineva care o dorește. Tu vei fi acela, dacă nu te vei implica într-o relație de consolare.
Nu dețin niciun adevăr. Dimpotrivă, mă chinuie o mulțime de dileme. Nici eu nu știu ce este bine și ce este rău. Chiar dacă am o vârstă, când vine vorba despre iubire, dau în mintea copiilor. Deci, nu-mi arog postura de sfătuitor. Să nu interpretezi în aceast registru. Eu nu i-aș da motive de gelozie. Nu ajută la nimic. Dimpotrivă, îi va accentua frustrarea. Reține, tu ești o cetate deja cucerită. Ești un punct de stabilitate, de retragere. Rămâi așa. Las-o să-și consume energia amoroasă în relații virtuale.
Să-și facă iluzii și vise tâmpite până când se lămurește că viața bate filmul. Rămâi atent și dacă vezi că vrea să plece în deplasare, spune-i că nu ești de acord și las-o să aleagă drumul. Dacă i s-a aprins și vrea musai să se ducă, este ca și dusă. Nu o poți opri. Dar dacă ezită, arată-i că ești bărbatul ei și că trebuie să țină cont de tine. Că trebuie să aleagă albă sau neagră. Dacă nu este în sevraj, ideea că veți divorța, că urmează partea cu partajul, cu schimbarea, cu tot megashitul ulterior, o va liniști.
Încearcă să-i oferi o viață alternativă. Diferită de ceea ce trăiți acum.
Nu te uita la bani. Dă-le dracului de troace, fiare și obiecte. Nu sunt importante.
Investește în călătorii. Este partea cea mai frumoasă a vieții atunci când poți face așa ceva. O vei atrage către altceva. Îi vei oferi aventură și noutate, în alt registru decât ceea ce ea caută acum. Du-te cu ea la Veneția, la Paris, la Roma, la Barcelona. Plecați cu copilul, pentru că vă va uni. Oferă-i amintiri plăcute. Ieșiți seara la o terasă pe malul mării, oferă-i TU o cină romantică. Beți amândoi un vin bun, sau bea doar tu dacă ea nu vrea. Plimbă-te cu ea de mână prin locuri frumoase și las-o să te reprimească în visele ei. Toate astea vor cântări greu. Nu vor reaprinde flacăra iubirii, dar va grăbi venirea dragostei cele molcome, acel ceva greu de descris care înlocuiește flacăra care te arde cu jarul care te încălzește.