LuciaD a scris:"Undele radio, numite şi ”fast radio bursts” (FRBs), au contrariat astronomii timp de 10 ani de la descoperirea acestora."
"Deşi bineînţeles nu se poate cunoaşte dacă acestea chiar provin de la o civilizaţie extraterestră, se poate totuşi confirma că semnalele misterioase provin din spaţiul cosmic."
Foarte interesant, însă aici e nevoie de o explicație atât pentru Lucia cât și pentru noi. 

Categoric trebuie făcută distincția (pe care n-a făcut-o autorul articolului adus în discuție de Luci) între „undele radio” și ”fast radio bursts” (FRBs).
Undele radiosunt un soi de radiație electromagnetică, adică unde electromagneticeutilizate de noi azi în special în transmisii de radio și televiziune, în radar și alte sisteme de comunicație, cufrecvențede la câțiva hertzi până la mulți gigahertzi. https://en.wikipedia.org/wiki/Radio_wave
![]()
Undele radio au fost prezise pentru prima oară, teoretic, de Maxwell, puse în evidență experimental de Heinrich Hertz și folosite în comunicații de Marconi.
Fast radio bursts (FRBs), în traducere imediată „izbucniri sau explozii sau puseuri radio rapide”, sunt un soi de emisii radio de foarte scurtă durată (câteva milisecunde) dar foarte puternice (adică vorbim de cantități enorme de energie puse în joc - mai multă energie decât produce soarele nostru!). https://inbors.com/explozii-rapide-de-unde-radio-au-fost-detectate-72-de-semnale-repetitive-ciudate-le-la-o-sursa-necunoscuta/ Au fost descoperite pentru prima oară prin 2007 iar prin 2012 s-a reușit pentru prima oară o localizare aproximativă a unei astfel de „izbucniri radio rapidă”, ca avându-și originea într-o galaxie aflată undeva hăt departe, cam la peste 3 miliarde ani lumină. Pentru moment, e bine să precizăm că, ea, cauza acestor emisii radio rapide rămâne pentru noi un mister: supernove, coliziunea dintre două obiecte stelare de mase gigantice, stații orbitale imense de origine extraterestră, naiba știe ce-o fi pe acolo...




