Noaptebunadimineata!
Este chiar ,,moale'' cum unii ajung sa nu mai creada in Dumnezeu pentru ca exista atata suferinta in lume. Noi, oamenii, vorbim atat de usor despre posibile componente atemporale, dar cand ne lovim de suferinta, ne pierdem cu firea si ne ascundem in noi, preferand sa ne simtim singuri si abandonati in lumea asta mare, preferand sa ne consideram un ,,accident genetic'' in univers. O intamplare. Nascuti dintr-un haos din punct de vedere moral - adica, lipsa.
Si totusi, mereu incercam sa tindem spre a fi morali, atunci cand crestem spiritual. Culmea e ca - prin crestere spirituala ne fortificam si mai mult in fata suferintei. A nu se confunda, insa, cresterea spirituala cu suferinta in sine. Fara credinta,( si da Arielix ,si eu simt o foarte puternica credinta in sufletul lui Enki - asa cum simt si in sufletul lui Vri si al preotului ateu) - devenim mai slabi in fata ei, nu mai puternici. Mai inraiti, nu mai buni.
Cam asa prefera si copiii sa se indeparteze de parinti pentru minute, ore, zile, luni, poate ani - atunci cand simt ca sunt judecati, neindreptatiti, poate (injust gandit de cele mai multe ori) - neiubiti. Atunci cand nu reusesc sa se lase iubiti si sa accepte ca de obicei - parintele care i-a crescut, ii iubeste mai presus de orice si, prin educatie (care umeori ,,raneste'' copilul, care intelege mai putine decat ne-am dori) - il pregateste pentru viata, pentru ce va veni. Sa nu comparam parintii buni cu parintii denaturati, pentru ca cei din urma sunt asa din lipsuri si neputinte cronicizate in timp, nu din accident genetic, decat in f rare cazuri.
Dar, intreb eu, intr-un asa zis spatiu atemporal - ca sa revenim la visul universului al oamenilor mari - de ce ar mai conta atat de mult suferinta? Intreb eu - intr-un spatiu atemporal ar exista memorie, trecut, amintiri dureroase? Sau ar fi pace deplina, asa, ca in ,,rai''?
Crestinii sunt acuzati ca se leaga de teorii si interpretari pentru a-si apara credinta, or ateii de ce nu ar face si ei la fel? Cu ce gandesc mai deosebit sau mai adevarat, cand adevarul adevarat nu il stiu nici unii, nici altii?
Marele fizician care a murit de curand spunea ca taina universului nu mai este atat de importanta in lipsa oamenilor dragi. Un calugar tibetan spunea ca ei nu cred ca budismul este singura cale spre crestere spirituala pentru om, doar ca ar fi cea mai scurta. Fericirea lui Steinhardt se regasea in Iisus, iar Iisus a deschis bratele inainte de ultima clipa - unui talhar, unei prostituate, unui pagan si multi altii- iar Iisus nu a ramas in istorie pentru ca a existat o mare propaganda in jurul lui (propaganda e nimic fara emotie), ci pentru modul si forta in care au impresionat dovezile lui de iubire. Pentru forta ,,teoriilor'' si libertatea data omului prin ,,interpretare''. Caci Iisus spune ca el este Cuvantul. Si nu toate pleaca de la cuvant in lumea omului?
Dupa cum vad, cu totii avem credintele noastre, dar nu cu totii ne suntem buni credinciosi.
Eu inteleg ca multi se supara ca religia, chipurile, ar interveni si ar crea dezastre in lumea conventionala a omului, plecand de la educatie si sfarsind cu medicina - dar asta se intampla tocmai prin slaba credinta din ei, cei care isi permit sa intervina in asemenea hal, cei care nici pe departe nu sunt smeriti si nu se simt mici in fata adevarului absolut. Aceia nu sunt crestini evoluati spiritual, se intelege de ce.
Dar, in acelasi timp, cei care asculta de acesti ,,crestini'', o fac din slaba credinta pentru stiinta. Aici e de fapt problema si durerea ateilor. Caci stiinta nu ne este, in general, suficienta. Asta e conditia umana, daca vrei, stiintific statistic vorbind - sa simta nevoia sa creada in ceva, asa cum simt nevoia sa fie iubiti.
Dar, chiar asa, nu inseamna ca multi oameni nu au trait si nu traiesc fara medici. Sunt oameni, mai izolati, care au trait suta de an in ,,spitalul'' naturii si in pacea sufleteasca a intimitatii umiversului. Si aceia exista si nu ii putem nega.
Nici eu nu as mai lua medicamente si nu as mai merge periodic la control ( oricum nu o fac prea des), daca as trai intru totul asa, intru Iisus si atat.
Or eu sunt departe de acel ,,rai'', nu stiu si nu pot sa mut o piatra mai mare, daramite ,,un munte''.
Si , chiar si asa, vaccinandu-mi copilul, stiu ca pruncul meu poate muri. De la un accident, de exemplu. Accidentul putand fi cauzat exact de acel vaccin. Si, stiind asta, merg cu sufletul mic si imi vaccinez copilul - iar ceea ce ma intareste nu este nicidecum credinta nestramutata in medicina si stiinta - ci tot in Dumnezeu. Nu cred ca este greu sa intelegi de ce.
Si asta nu inseamna ca nu exista oameni care , energetic doar, ajuta alti oameni prin fel si fel de teorii. Dumnezeu lucreaza prin acei oameni, asa cum lucreaza si prin parinti, medici, invatatori. Caci fara iubire, totul este tern in viata asta, fara emotie, fara rezistenta in timp.
Cand facem rau, suntem neascultatori Dumnezeului din noi.
Cand facem bine, suntem ascultatori Lui.
Pentru mine este chiar atat de simplu. Este singura stiinta de care am nevoie cu adevarat ca sa pot atinge, macar din cand in cand , pacea. Si, Dumnezeule, cati nu regasesc pacea ca pe o minune in plenitudinea sufetintei! (adica exact atunci cand se asteapta mai putin) -si aici, spun unii, intervine, de fapt, instinctul de supravietuire, la unii mai puternic, la altii mai putin. Ok, chiar si asa - observ eu - de cea unii e mai puternic acest instinct si la altii nu? De ce majoritatea celor care cedeaza si se sinucid - sunt atei? - cacie statistic-stiintific dovedit.
Caci, vrem a recunoaste sau nu, omul nu poate fi fericit fara a se simti liber cu adevarat. Mai ales in iubire.
Iar Dumnezeu ne apara de neascultarea noastra numai atunci cand il rugam, cand ne rugam, cand il chemam noi.
Sa faca toti asa, nu ar mai ridica in vecii veacului mana om asupra altui om!..iar lumea ar fi cu adevarat un rai.
