2016 - Concluzii de sfarsit de an

Cateodata nu suna bine ce scriu fata de ceea ce gandesc, voiam sa ma corectez ...

Un verisor prim a murit de o vreme, a suferit o viata intreaga de diabet, dar eu n-am stiut ca se tinea secret conditia!!!   Cand am aflat era intr-o stare de ... unde nu mai e drum inapoi.   Au refuzat amputarea picioarelor si era orbit de boala plus altele ca a facut niste operatii de unde s-a mai infectat.   Cand am aflat peste 6 luni, am fost de parere ca suferinta s-a terminat si s-au suparat ca sint foarte insensibila, etc., desi in ultimii 10 ani a stat in pat mai mult.      

O lista cu disparutii din 2016. Sa puteti sa va intristati. Treceti o si pe mama lui carrie fischer

http://mobile.hotnews.ro/stire/21497963

Da, pai stii tu.

Oamenii batrani mai mor.

Numai in satul bunicilor mai contabilizeaza asa oamenii cine s a mai dus, cati s au dus la tintirim on anul ce se încheie.

In toate localitatile bisericile tineau evidenta asta pana a venit un Stat la putere si Primaria a luat in primire Starea Civila.  Pana atunci erau doar Certificate de Botez, de Cununie, de Deces toate doar din registrele preotului.   La sfarsit de an la ultima slujba care era si o dare de seama si o Recunostinta/Thanksgiving se citea listele cu cei nascuti, casatoriti si morti.   La catolici in sate si azi este actual aceasta procedura despre membri bisericii  ca s-a mai amestecat populatia si cu alte religii.

concluzie 2016

Fiero a scris:

Pentru mine 2016 a fost un an foarte greu (poate pt. ca asupra lui s-au rasfrant si anumite chestii traite in anul anterior). In 2016 am murit si am inviat de mai multe ori (uneori chiar la propriu, as spune). A fost anul in care copilul care mai exista cumva in mine a murit, anul in care m-am maturizat rapid si definitiv, anul in care m-am departat si de putinii oameni cu care mai pastram vreo legatura, anul in care am invatat (de data asta cu adevarat) sa nu mai am asteptari - nici macar din alea minore - decat de la mine insami.

Despre personalitatile care au insemnat ceva pt. lumea asta, nu stiu ce-as putea zice, odata ce eu i-am pierdut pe toti din vechea familie (bunici, parinti, frate), am devenit cam insensibila, in afara de o usoara tristete, nu mai simt mare lucru, pt. mine ei sunt doar altii care au ajuns la rand, in fata mortii, din pacate, suntem egali.

Imi pare rau ca ti-ai pierdut familia... Crezi ca asta e motivul pentru care te-ai maturizat definitiv si te-ai departat de acei oameni ?

NicolaeT a scris:

Imi pare rau ca ti-ai pierdut familia... Crezi ca asta e motivul pentru care te-ai maturizat definitiv si te-ai departat de acei oameni ?

De indeparat ma indepartasem de multa vreme, m-am exprimat eu gresit, mai corect ar fi fost sa spun ca am incetat sa mai am vreo legatura cu ei. Iar maturizarea definitiva s-a produs odata cu moartea mamei (ultimul membru al vechii mele familii). Cred ca fiecare dintre noi ramanem (intr-un fel sau altul) copii pana ce ultimul dintre parinti (sau bunici, in cazul celor crescuti de bunici) se duce, iar atunci cand se intampla ca moartea sa fie brusca, neasteptata, maturizarea se produce rapid, ai sentimentul ala ca ai ramas singur pe lume. Aceia care i-au pierdut pe toti din vechea familie, pot intelege ce spun, ceilalti nu cred ca pot, asa cum nici eu nu am putut intelege asta pana nu am trait-o pe pielea mea.

Disparitia celor dragi si aproape de noi lasa un mare gol in suflet.    E greu de facut pace cu situatia car pare asa de nedreapta.  Nu se compara cu nimic stiut pana atunci. Daca nu este un grup de suport bun alaturi in acele clipe, nu maturizare ci altceva se poate intampla, irecuperabile depresii si alte boli de la suparare.  Cat de usor se pronunta ca sintem sortiti mortii ...