Nu stiu ce e in neregula cu mine

Depinde de el cum citeste at-ul, pe mine m-a ajutat sa inteleg unele lucruri.

Cat despre nlp... personal cred ca e cam apa de ploaie, dar nici nu m-am straduit prea tare sa pun in practica ce zic aia, dar poate la altii prinde, nu stiu.

NLP-ul asta pana la urma e despre gandirea pozitiva, nimic nou.

Dustoffmypsyche a scris:

Si cum ma deblochez ? :)) Cum scap de patternu' asta negativ de gandire?

Exersezi gandirea pozitiva, la inceput controlat, pana devine un fel de reflex.

O sa intrebi cum se exerseaza. De unde sa incepi? Simplu, faci o suma a problemelor REALE pe care le ai si o suma a lucrurilor BUNE pe care le ai, calitati, chestii materiale, ce vrei tu, orice e bun in viata ta, ca esti sanatos (fizic, gandeste-te ca altii sunt invalizi, ca sunt hraniti prin gavaj, ca nu au maini, picioare, si totusi se bucura de viata), ca ai un acoperis deasupra capului si ai ce manca (presupunand ca ai). Vei constata ca ceea ce numesti tu probleme de neinvins, nu sunt chiar asa grave si fara rezolvare.

Indreapta-ti atentia asupra celor din jur, tatal tau, sotia lui, poate ai o relatie buna cu ea, iar daca nu ai, nu e tarziu sa o construiesti, fratii tai vitregi.. adica nu esti singur pe lume, locuiesti intr-o tara cat de cat privilegiata, puteai sa stai in Africa neagra si sa te bazaie musca si sa mori de foame, stii? In fiecare dimineata gandeste-te ca ai o zi in fata, gandeste-te ce ai putea scoate bun de la ziua respectiva, spune-ti ceva frumos, uite ce urechi frumoase am, ceva, orice. In functie de ce posibilitati ai (materiale, timp liber), poti face diverse lucruri, sa ajuti oameni, animale... Chestii de-astea flower power.

Depinde de tine sa-ti faci viata frumoasa, n-o sa stea nimeni sa te impinga de la spate. Nu este timp, toti au problemele lor.

Si in final, gandeste-te ca ai o singura viata, e pacat sa ajungi sa imbatranesti si, uitandu-te in urma, sa zici.. mama ce bou am fost, puteam sa fac aia, aia...

Din nou, nu stiu ce varsta ai, dar eu iti spun ca din comoditate, indolenta, frici inchipuite, am irosit mai mult de 10 ani din viata, in ceea ce priveste educatia, evolutia profesionala.. si acum regret amarnic. Cine stie unde eram acum, daca faceam lucrurile la vremea lor. Timpul nu ti-l da nimeni inapoi, din pacate.

De fapt, ideea e sa te folosesti constructiv de calitatile tale.

Sa le identifici, analizezi, dezvolti. Pas cu pas. De la chestii mici - gen invatarea unei limbi straine pe care apoi o poti adauga la CV sau practicarea unui sport unde poti intalni oameni ambitiosi si cu mult chef de viata care sa te inspire- la chestii mari - calatoria intr-o zona mai greu accesibila, ajutorarea unor oameni mai slabi ca tine, urmarirea unor obiective pe termen lung.

Asa nu iti va mai prea ramane resurse si timp pentru a te concentra pe partile tale negative, tantarul nemaidevenind armasr.

Ba, esti deprimat, d-aia gandesti asa. O sa-ti treaca, stai linistit.

Dustoffmypsyche a scris:

De mama as fi vrut sa fiu mai apropiat, dar aceasta consuma alcool in mod regulat si nu imi placea niciodata de ea in acea stare.In restul timpului, era revoltata ca nu are o relatie buna cu tata, acesta inseland-o in mod constant.Scandaluri peste scandaluri, mama este o fire foarte vulcanica cand se enerveaza.S-a lasat cu batai, injurii, tot tacamu'.De fiecare data cand aducea in discutie infidelitatile tatalui, discutia evolua in scandaluri monstru.In momentele alea, devenea aproape animalica.O data s-a ajuns atat de rau, incat orbita de furie a luat un cutit si s-a dus dupa tata, dar acesta a inchis usa in urma ei iar ea a dat cu cutitul in usa.Ca si cum ar fi dat in el.Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca nu era usa acolo..Am mai stat asa in scandaluri pana cand tata a facut un alt copil.De-aici mama n-a mai putut accepta si au divortat.In prezent locuiesc cu tata si cu mama(nu s-au casatorit) fratilor mei vitregi.Toate cele de dinainte de divort s-au intamplat cam pe o perioada de 1 an si ceva, timp in care atmosfera din casa noastra era din ce in ce mai tensionata.

Date fiind certurile dintre ei doi, cred ca nu s-au iubit/inteles niciodata.Simt ca am o problema, dar nu stiu ce e.Imi afecteaza toate domeniile vietii.Parca nu pot sa traiesc cum traiesc ceilalti oameni.Nu pot sa simt si sa gandesc ca ei.Nu stiu ce in neregula cu mine, as vrea sa descriu dar nu pot sa pun in cuvinte.Imi spun ca sunt un infrant, ca nu o sa reusesc sa fac nimic in viata.De parca creierul meu nu proceseaza informatia la fel ca ceilalti oameni din jurul meu.As dori sa ma ajutati sa clarific care imi e problema pentru ca nu pot sa descriu exact ceea ce simt.Vreau sa stiu daca mai exista sanse sa duc o viata normala sau nu..Multumesc.

Parerea mea este ca problema ta este cit de poate de reala si cit se poate de fireasca tinind cont de mediul in care ai trait. Citeste articole despre tulburarile de personalitate (pentru a-ti intelege parintii) si articole despre codependenta (in care este posibil sa te regasesti). Din pacate sunt sanse mari sa fi fost "programat" sa fii atras de acelasi gen de femei ca si mama ta, dar daca intelegi aceste tipare (de care vorbeai si tu) vei putea sa de rupi si sa ai o viata normala.

Mi se pare destul de mare diferenta intre persoana pe care ne-o prezinti si persoana care scrie pe forum. Nu stiu daca sunt persoane diferite, dar daca nu sunt, atunci nu esti decat confuz si nu stii cine esti. Pendulezi intre un tanar cu un fizic precar, care nu impresioneaza si un tanar inteligent nemultumit de cum arata.

Eu am fost tentat sa cred ca esti la psihologie si incerci sa-ti validezi rationamentul apropos de un caz anume.

adal* a scris:

Eu am fost tentat sa cred ca esti la psihologie si incerci sa-ti validezi rationamentul apropos de un caz anume.

Ceea ce nu ar fi exclus, pe Roportal exista astfel de precedente, cei mai vechi stiu

adal* a scris:

Mi se pare destul de mare diferenta intre persoana pe care ne-o prezinti si persoana care scrie pe forum. Nu stiu daca sunt persoane diferite, dar daca nu sunt, atunci nu esti decat confuz si nu stii cine esti. Pendulezi intre un tanar cu un fizic precar, care nu impresioneaza si un tanar inteligent nemultumit de cum arata.

Eu am fost tentat sa cred ca esti la psihologie si incerci sa-ti validezi rationamentul apropos de un caz anume.

Nu sunt persoane diferite, sunt eu.

Nu stiu cine sunt, adevarat.

Daca sunt inteligent, de ce nu pot sa functionez si eu ca ceilalti oameni?Felul cum interactionez cu ceilalti e patologic, nu pot sa ma conectez cum trebuie cu o persoana.Faptul ca am un frate vitreg mai mic cred ca ma ajuta sa inteleg cum am fost format.In mod normal, un TATA ar trebui sa-i insufle fiului masculinitatea lui, sa se ofere drept model si sa vrea identificarea fiului cu el.Tata nu face decat sa-i infantilizeze sentimentele si gandirea.Se comporta cu el ca de la copil la copil, nu de la adult la copil.Nu pare sa aiba posibilitatea de a fi un tata eficient, sa adapteze gandirea si sentimentele lui de copil pe un model de gandire sanatos de adult.In casnicia cu mama mea, nu exista intimitate intre ei sau vreo relatie.Mereu era tensiune in casa.Singura relatie era legata de afacere.Acum, din nou.Mama vitrega il cuca pe bebelus separat, in camera ei, tata pe fratele mai mare(de 4 ani) in sufragerie, dupa care il pune in pat iar el ramane sa se uite la televizor.Nu pare sa existe relatia autentica dintre un barbat si o femeie intre ei.Nu exista momente de familie, cum am vazut la altii, cand seara se aduna si discuta/vorbesc/rad.Tata se pare ca neglijeaza aceste aspecte.Dar nu e pentru ca nu vreau sau etc, e pentru ca asa stie el sa interactioneze cu ceilalti, asa a fost "programat".E grav, grav rau de tot.Pun pariu ca m-au facut pe mine doar din cauza ca trebuiau sa aiba un copil, ca asa dicta societatea atunci.Erau vazuti cu ochi rai daca nu aveau copii.Au facut, da' l-au condamnat.Sper ca moartea sa fie ceva mai bun, pentru ca mie viata asta nu o sa-mi iasa

Edit 1:Si ca alta dovada ca e un om disfunctional e faptul ca a ales ca mama  copilului lui sa fie o femeie instabila emotional si psihic.Un barbat sanatos nu alege o astfel de femeie, pentru ca stie din start ca isi condamna viitorul copil si casnicie la haos

Edit 2:Nici el(tata) nu pare sa se poata conecta asa cum trebuie cu ceilalti.Cred ca suntem amandoi narcisisti, adica si potentiali homosexuali, schizofreni, de toate.Sunt condamnat, asta e adevarul si nu o sa reusesc sa fac ceea ce oamenii care n-au modalitatea mea de gandire pot.Adica sa aiba o viata normala, fara gandurile astea.Sper ca urmatoarea viata sa fie mai buna

Foarte putini parinti ghicesc ce ar vrea copilul lor de la ei, si la fel de putini sunt cei care o fac, dar din motive mai mult sau mai putin obiective nu prea pot face tot timpul ce ar vrea el.

De cand lumea, omul a fost mereu nemultumit de parintii sai, in cea mai mare majoritate. Dar la fel de multi, s-au maturizat si au vazut ca si ei se lovesc de aceleasi probleme cu copiii lor.

Daca vrei sa dai vina pe parinti pentru nereusitele tale, este ok. Nimeni nu te poate opri.

Multa vreme, cam de cand este omul, stia ca de multe ori trebuie s-o ia de la inceput. Sa lase la o parte niste lucruri care i s-au intamplat. Acum trendul este sa ai o memorie de elefant si sa te impiedici mereu de ea.