Timiditate, blocaj psihic... Am dat-o in bara?

Mesajele lui Fuffy99 necesieta aprobarea unui moderator. 

jevis a scris:

Macar ai citit tot ce am scris?

Iti multumesc pentru ca ai dat un raspuns serios.

Recunosc faptul ca am o sine de stima negativa. Am o gramada de complexe, si cred ca am motive adecvate sa le am. Sufar de anxietate sociala. Toate au aparut in adolescenta. Am primit multa rautate de la multe persoane pe care le-am intalnit si cu care am avut de a face. Putini au fost cei care nu m-au jignit sau tratat intr-un mod rau. Stii, chestii de scoala primara, liceu. Nu am multi prieteni, drept dovata ca am ramas cu cei mai buni doi prieteni de mai bine de un deceniu.

Stiu ca sunt fete peste tot, dar nu este atat de usor pe cat pare. Nu pot pur si simplu sa ies la agatat pe strada. Este foarte dificil atunci cand nu ai un anturaj. Prietenii cei mai buni sunt plecati.

Cu totii avem complexe si, sincer, intr-o anumita masura e ok sa fie asa. Sunt chiar benefice, dar atentie, ele trebuie intelese acceptate si gestionate corect.

Tu esti la carma, nu complexele tale. Tu, cel care e singurul ce le poate gestiona cu adevarat.

Se spune ca cei mai buni invatatori ai omului sunt cei care ii fac rau - daca vrei sa privesti partea plina a paharului si sa te axezi pe ea. Asa ca lasa-i tu pe cei care s-au comportat urat cu tine si priveste-i exact asa cum sunt: niste oameni superficiali. Tu nu ai nevoie in viata de oameni superficiali. Cu ce te pot imbogati relatiile cu acestia? Mai bine pe drum, cautand oamenii potriviti pentru tine, decat sa stai si sa te simti prost si defect si complexat intre niste oameni carora nu le pasa suficient de tine.

Cu fetele, la fel ca si cu tinerii de varsta ta, nu e usor - asa cum spui si chiar daca ai impresia ca e important sa ai cat mai multi prieteni la varsta ta, eu iti spun, din proprie experienta, ca nu e important sa fie multi, ci putini si buni si mai ales - cu valori asemanatoare cu ale tale. Sa aveti lucruri in comun, sa nu fie superficiali in relatiile cu tine. Sa simti ca poti comunica 100% cu ei si sa te simti in largul tau in preajma lor. Cu tot cu complexele tale, care in timp se vor atenua, daca vei invata sa ti le gestionezi corect.

Si faptul ca esti rarait nu ar trebui sa te complexeze. Raraitii au accent sexi, ti-o spune o fata. Si nu sunt singura care crede asta.

Un defect, cum spui tu, devine de cele mai multe ori un atu atunci cand iti place o persoana. Devine o particularitate aparte, asa cum ar trebui sa fie, atunci cand tu insuti o tratezi astfel si nu ca pe un dusman.

Iar atunci cand ai impresia ca un om nu te ia in serios doar pentru ca esti rarait sau mai stiu eu ce, spune-i franc in fata sa se uite la tine atunci cand ii vorbesti. E o chestiune de respect. Roaga-l sa iti repete ce i-ai transmis si vezi cum reactioneaza. Daca reactioneaza corect,bine, daca nu, fa-te dus. Timpul e mult prea pretios sa il petreci cu oameni superficiali. Aici eu au defect, nu tu. Sau pur si simplu nu aveti ce sa va spuneti reciproc. Chiar nu observi?

Gaslight a scris:

Te-ai gândit vreodată să faci câteva ședințe de terapie cu un psiholog?

Nu stiu daca am vrut vreodata asta cu adevarat. Am fost mai mult presat de catre altii. In liceu sunt de parere ca ora la psiholog cu toata clasa a fost timp pierdut. Si totusi, de unde am garantia ca ma va ajuta? Din scurta mea experienta la psiholog(am avut de a face cu doi)nu am ramas cu nimic pozitiv. In primul rand, prezenta lor fizica nu imi dadea incredere. Nu aveau un limbaj corporal prietenesc. Nu avea o privire sincera, parea usor iritat.  Majoritatea raspunsurilor lui au fost date pe baza experientei acumulate cu ceilalti oameni. Pur si simplu nu a tratat subiectul ca pe unul individual, mereu s-a raportat la exemple anterioare, ori a spus lucruri enervante pe care le-as fi gasit si eu pe internet. Chestii gen "cum sa fii mai...." etc. Pana la urma, as fi doar un alt "pacient" trecut pe foaia lui, si in statistica. Conteaza enorm persoana de fata, cum se prezinta, si ce impresie imi lasa din limbajul trupului. Daca imi spune raspicat si cu intentia de a-mi induce o anumita idee, atunci a pierdut deja teren.

Davi_ a scris:

Se pare ca zona de confort, nu e chiar asa confortabila pentru tine. Nici tie nu iti place locul pe care ti-l atribui acum, deci trebuie sa depasesti aceasta stare. Esti mult prea tanar pentru complexe si anxietate. Mult prea! 

Nu te mai raporta permanent la parerile altora, nu sunt atat de importante, crede-ma. Daca cineva nu intelege opinia ta, de ce crezi ca e vina ta? Poate acel cineva nu are capacitatea de a intelege. Nu mai astepta validari de la niste neica-nimeni trecatori. 

Zic sa-ti dai un sut in fund si sa iti revii. Sunt sigura ca ai calitati, doar ca esti prea sensibil. Poate esti si orgolios, poate si putin pururos, in sensul ca este mai putin obositor daca stam intr-un colt si ne plangem de mila... nu stiu. Cred insa ca analizezi prea mult niste situatii. Vrei sa faci pasi siguri. Eh, nu intodeauna se poate asta. Uneori o mai luam si peste bot, dar nu se moare din asta. Intelegi? 

Nu fi nedrept cu tine si termina cu complexele pe partea fizica. Sunt oameni tineri macinati de boli, oameni care nu pot remedia nimic la aspectul lor fizic. Ce ar trebui sa faca ei? Nu ti se pare ca esti nedrept? 

Foarte bine, asa sa si faci. 

Simti ca vrei sa o cunosti live, spune-i si gata. Chiar daca refuza, nu da inapoi. E femeie, trebuie sa  insisti. :)

Nu stiu, pur si simplu nu pot sa ma raportez la aceasta societate manipulata. Ar trebui sa ma comport mai barbar? Sa nu mai fiu sensibil, emotiv? Mi se pare fals. Nu am fost orgolios in adolescenta, adica lasam de la mine. Am devenit orgolios doar in prezenta persoanelor care nu merita atentie deloc. In sensul ca ii ignoram. De multe ori imi era greu sa fac asta, pentru ca nu imi placea feeling-ul. Am reusit insa sa duc la capat aceste lucruri. Da, am tendinta sa ma izolez si ma vizualizez tot felul de lucruri, sa gandesc situatii, sa imi plang de mila. Am aceste stari foarte des, aproape zilnic. De multe ori ma doare capul si ma simt obosit, de parca nu m-as fi odihnit de cateva zile.

Si daca as suferi de o boala la aceasta varsta? Cu ce ar schimba ecuatia? Cum as fi nedrept fata de altii? Nu toata lumea isi cauta fericirea, si idealul vietii? Cred ca toata lumea are dreptul sa fie implinita si fericita. Nu ma compar cu nimeni, sunt un individ diferit, la fel ca toti ceilalti.

Trebuie sa mentionez urmatoarele lucruri, pentru a intelege de ce sunt asa.

Am avut de a face cu multe situatii rele, neplacute in copilarie si in adolescenta. Este asa numitul "bullying", care are loc din scolile primare pana in liceu. Implica ranirea fizica si mentala. Poti sa te numesti vinovat pentru ca ai fost tinta acestor atacuri? Exista posibilitatea sa fi avut o parte din vina, poate datorita faptului ca nu am actionat cand a trebuit etc... De multe ori insa, nu ai ce sa faci. Aceste specimene sunt inzestrate cu laude de toata lumea si sunt mereu apreciati, astfel ca fenomenul "bully" nu va disparea curand. Am avut de a face cu multe lucruri, as putea sa scriu un jurnal despre asta. Trebuie doar sa vizualizez trecutul.

Aceste lucruri m-au marcat enorm si si-au pus amprenta asupra mea si a personalitatii mele, a caracterului meu... Am devenit din ce in ce mai timid, am cautat sa ma izolez, uneori de grupuri mari de elevi, pentru a evita sa nu fiu luat in ras. Stiam ca nu se va baga nimeni, si vor rade toti. Am fost si martor si am vazut pe altii cum erau agrezati fizic si verbal. Am vrut sa evit aceste situatii pe cat de mult am putut, insa cand eram tinta, nu prea puteam face mare lucru. Apoi, in liceu lucrurile sau schimbat, dar nu foarte mult. Am realizat niste lucruri privind relatiile interumane. Dar si acolo, trebuie sa mentionez pe "elevii" de clasa a 12 a cu buletin care pe holurile scolii se comportau ca niste urangutani. Am vazut cat de multe persoane iti sunt prietene doar la momentul potrivit, iar atunci cand nu mai au siguranta se muta in alta parte. Unde le e mai bine. Apoi te ignora de parca nu existi. Nu ii pasa nimanui daca traiesti, sau cum te simti. Se vede doar exteriorul. Trebuie sa imbraci acea armura zilnic si sa falsifici zambete. Ei bine, eu nu am facut asta deloc, si poate am fost si evitat din aceasta cauza. Poate limbajul meu corporal nu arata deloc ca sunt disponibil, de abordat, deschis pentru a conversa. Dar nu vreau sa mint. De ce ai minti ca esti fericit?

Davi_ a scris:

Mesajele lui Fuffy99 necesieta aprobarea unui moderator. 

As putea sti macar ce contineau acele mesaje? Nu am fost pe fir cand au fost postate.

stupid_me a scris:

Cu totii avem complexe si, sincer, intr-o anumita masura e ok sa fie asa. Sunt chiar benefice, dar atentie, ele trebuie intelese acceptate si gestionate corect.

Tu esti la carma, nu complexele tale. Tu, cel care e singurul ce le poate gestiona cu adevarat.

Se spune ca cei mai buni invatatori ai omului sunt cei care ii fac rau - daca vrei sa privesti partea plina a paharului si sa te axezi pe ea. Asa ca lasa-i tu pe cei care s-au comportat urat cu tine si priveste-i exact asa cum sunt: niste oameni superficiali. Tu nu ai nevoie in viata de oameni superficiali. Cu ce te pot imbogati relatiile cu acestia? Mai bine pe drum, cautand oamenii potriviti pentru tine, decat sa stai si sa te simti prost si defect si complexat intre niste oameni carora nu le pasa suficient de tine.

Cu fetele, la fel ca si cu tinerii de varsta ta, nu e usor - asa cum spui si chiar daca ai impresia ca e important sa ai cat mai multi prieteni la varsta ta, eu iti spun, din proprie experienta, ca nu e important sa fie multi, ci putini si buni si mai ales - cu valori asemanatoare cu ale tale. Sa aveti lucruri in comun, sa nu fie superficiali in relatiile cu tine. Sa simti ca poti comunica 100% cu ei si sa te simti in largul tau in preajma lor. Cu tot cu complexele tale, care in timp se vor atenua, daca vei invata sa ti le gestionezi corect.

Si faptul ca esti rarait nu ar trebui sa te complexeze. Raraitii au accent sexi, ti-o spune o fata. Si nu sunt singura care crede asta.

Un defect, cum spui tu, devine de cele mai multe ori un atu atunci cand iti place o persoana. Devine o particularitate aparte, asa cum ar trebui sa fie, atunci cand tu insuti o tratezi astfel si nu ca pe un dusman.

Iar atunci cand ai impresia ca un om nu te ia in serios doar pentru ca esti rarait sau mai stiu eu ce, spune-i franc in fata sa se uite la tine atunci cand ii vorbesti. E o chestiune de respect. Roaga-l sa iti repete ce i-ai transmis si vezi cum reactioneaza. Daca reactioneaza corect,bine, daca nu, fa-te dus. Timpul e mult prea pretios sa il petreci cu oameni superficiali. Aici eu au defect, nu tu. Sau pur si simplu nu aveti ce sa va spuneti reciproc. Chiar nu observi?

Cred ca am reusit sa ma indepartez de multe persoane neplacute in ultimii ani. Am invatat sa mimez "dezinteresul" fata de ele, desi nu sunt obisnuit sa ignor persoane. In legatura cu prietenii, exact in situatia asta sunt eu. Nu am multi prieteni, adica nici nu am nevoie de o mana sa ii numar pe cei buni. Intr-adevar, ei au ramas sinceri si nu m-au parasit, am pastrat aceasta legatura. Ai dreptate in aceasta privinta, este destul sa ai cativa prieteni dar foarte buni. Prieteni pe care sa te bazezi. Dar ce se intampla cand acestia dispar? In sensul ca destinul ne desparte pe toti, iar unii mai "inadaptati social" asa ca mine nu stiu de unde sa inceapa? Nu este usor sa iti faci prieteni noi si sa legi legaturi noi. Nu am avut succes in ultimii doi ani. Pur si simplu esti tipul nou si parca toata lumea vrea sa te indeparteze.

Iar in legatura cu acel complex, intotdeauna am simtit ca a fost ca un impediment. O singura data mi-a spus o fata ca ii plac raraitii, insa doar pentru ca o amuza accentul meu. Cred ca poate parea "cute" sau nu, insa nu este "sexy". Poate le starneste zambete, rasete, ori le aduce aminte de copilarie, dar atat. Nu esti luat in serios, si nu esti vazut ca cineva "serios" avand acel accent. Ideea de a fi vazut ca un potential "pretendent" este absurda si in niciun caz nu denota masculinitate pentru ele. Asta este concluzia mea so far.

Multa lume mi-a spus ca mi se pare doar mie ca ma simt ignorat, insa nu este deloc asa. Sunt doar vorbe in vant. Se citeste clar pe fata omului ca este dezinteresat, si evita contactul vizual. Raspunde sec, nu dezvolta propoziile. Sunt semne cat se poate de clare. Urasc cand joaca acea carte a inocentei/nevinovatiei.

Ce am inteles eu din ceea ce ai postat, este ca tie nu iti place societatea, nu ca societatea nu te place pe tine.  

In postarea de mai sus judeci, critici, etichetezi. Inclusiv pe oamenii care au incercat sa te ajute, sau care te-au complimentat. 

Nu esti sensibil, esti foarte critic. Esti critic, negativist, iar ceea ce vrei sa ti se intample, vrei sa ti se intample ACUM.

In cazul asta, cu ce esti tu mai bun ? 

Sunt sigura ca acei psihologi profeseaza si fara validarea ta, ca fata aia adora in continuare "raraitiii", etc. 

Sunt curioasa daca in viata ta exista cineva care sa-ti fi oferit si satisfactii. Gen parintii care iti satisfaceau poftele sau nazurile.... profesori care iti aratau indulgenta uneori... prieteni care te ascultau cand aveai ceva pe suflet...

P.S. M-ai omorat cu limbajul corporal.  Probabil ca ai citit despre asta pe net si ai impresia ca te pricepi. Lasa naiba analiza asta aiuristica si incepe sa traiesti pentru varsta ta.

Ce activitate ai? Lucrezi? esti inca la scoala? 

Si, anxietatea e un diagnostic pus de medic sau te-ai autodiagnosticat? 

Jevis: eu zic sa-i trimiti mesajele pe care spuneai.

Poate dupa acea convorbire ea s-o fi gandit ca poate nu ti-a facut placere conversatia cu ea... Poate nu se astepta sa fii timid. Ar fi potrivit sa o inviti la o cafea sa va intalniti si in realitate. E ceva normal sa fii reticent cu o persoana pe care nu o cunosti de fapt, nu a vazut-o in realitate, dureaza un timp pana sa va obisnuiti unul cu altul.

Jevis, doar din numele de Fuffy ai putea sa pricepi ca erau mesaje de fufa, fluffy, fufoase. N are rost sa ri bati capu cu continutu lor. Daca mesajele intelepte de pe aici nu ti au adus iluminarea, nici Fuffy n ar fi reusit.

Dar tu trebuie sa ti rezolvi raraitul la un logoped. Cine te ar lua cu raraitul? Ii umfla rasul si nu pot sa se afiseze cu tine in societate. Daca un logoped nu te ajuta cauta altii. Dupa ce rezolvi tevii aici si ti dam alte sfaturi sapientiale, pe care le vei ignora cu folos

Salut prietenashi, Jokerashu Here!

Deci, lasa-ma sa analizez putin situatia ta: Esti plictisitor, timid, arogant( pentru ca te cataloghezi intr-un anumit fel ), Cinic ( devalidezi societate, psihologii, prietenii si orice exista pe lumea asta ) si nu ai inca o prietena, n-ai avut niciodata zici? Deci, ma mir .. cum se poate asa ceva? Mai johny bravo mic ce esti  .

N-am citit prea mult toate reply-urile dar cu tipa cu care vorbeai nu prea cred ca ai sanse, asa ca te intreb, e vreo fata de la scoala de care iti place? Daca 'da' ( una din viata reala pe care o cunosti sau macar stii ca exista nu una fictiva de pe net ) atunci raspunde-mi ca sa stiu daca sa ma ostenez sa 'butonez' p'aicia. 

Jevis, părerea mea este că trebuie neapărat să vezi un psiholog. E drept că de multe ori nu exista o compatibilitate intre psiholog și pacient, dar încearcă să găsești o femeie. Poate te vei deschide altfel în fața ei. Numai să ai grija ca nu cumva să te îndrăgostești de ea.

Eu as un plusa pentru un psihoterapeut  :inlove:  :inlove: .

Davi_ a scris:

Ce am inteles eu din ceea ce ai postat, este ca tie nu iti place societatea, nu ca societatea nu te place pe tine.  

In postarea de mai sus judeci, critici, etichetezi. Inclusiv pe oamenii care au incercat sa te ajute, sau care te-au complimentat. 

Nu esti sensibil, esti foarte critic. Esti critic, negativist, iar ceea ce vrei sa ti se intample, vrei sa ti se intample ACUM.

In cazul asta, cu ce esti tu mai bun ? 

Sunt sigura ca acei psihologi profeseaza si fara validarea ta, ca fata aia adora in continuare "raraitiii", etc. 

Sunt curioasa daca in viata ta exista cineva care sa-ti fi oferit si satisfactii. Gen parintii care iti satisfaceau poftele sau nazurile.... profesori care iti aratau indulgenta uneori... prieteni care te ascultau cand aveai ceva pe suflet...

P.S. M-ai omorat cu limbajul corporal.  Probabil ca ai citit despre asta pe net si ai impresia ca te pricepi. Lasa naiba analiza asta aiuristica si incepe sa traiesti pentru varsta ta.

Ce activitate ai? Lucrezi? esti inca la scoala? 

Si, anxietatea e un diagnostic pus de medic sau te-ai autodiagnosticat? 

Tot ce am scris mai sus este ca o descatusare. Am vrut sa spun ce am pe suflet. Am vrut sa ma descarc, cred ca este evident faptul ca sunt disperat. Nu pot sa mai am incredere in oameni, pentru ca am fost dezamagit de prea multe ori. Crede-ma ca am incercat sa fac totul bine, dar fara rezultatul dorit. Intotdeauna cand am incercat sa fiu sincer am fost luat in gluma. Lucrurile astea ma omoara inauntru, si tac. Eu nu am criticat pe absolut fiecare persoana de pe glob sau cu care am avut de a face in viata asta, ci marea majoritate. Persoanele care mi-au facut mai mult bine decat rau stiu ca se exclud.

Nu stiu daca ii plac raraitii acestei fete, pentru ca a raspuns oarecum surprinsa "Esti cumva rarait?", adica nu parea deloc bucuroasa de acest lucru. Daca i-ar fi placut raraitii ar fi spus-o..

Probabil din perspectiva ta ai impresia ca ma victimizez. Nu a reusit nimeni sa ma ajute cu problema mea, pentru ca nu asculta cu adevarat ce spun. Nu ai sa intelegi niciodata ce am trait pana nu te pui in perspectiva mea. Nu am avut parte de bucurii in ultimii ani, si nu m-a facut nimeni fericit.

Putine persoane m-au complimentat, iar majoritea au fost din familie. Sunt constient de faptul ca aceste cuvinte au fost spuse doar cu scopul de a ma incuraja, de a-mi ridica moralul. Nu cred in aceste lucruri, pentru ca nu sunt spuse din inima.

Nu am fost un copil mofturos, si nici rasfatatul familiei. Recunosc ca refugiul/izolarea in casa a fost in mare parte singurul mod de a ma simti in siguranta. Desi, in ultima vreme nu am liniste nici acasa. Nici cei apropiati nu imi inteleg problemele. Sunt cativa profesori pe care ii port in memorie intr-un mod placut. Uneori ma gandesc la acele ore si mi se face dor. Devin usor nostalgic. Intotdeauna ma uit in trecut atunci cand am mintea intunecata, si imi aduc aminte de clipele frumoase. Doar asa pot sa continui.

Societatea nu are nimic cu mine? Ok, si atunci de ce toata lumea pare a fi impotriva ta? De ce te evita? Cand le vorbesti se uita in alta parte, pe telefon, ori te intreaba "Ce ai spus?" De ce se uita la tine doar cand sunt singure? Parca le este rusine sa aiba de a face cu tine atunci cand sunt si alte persoane. Inainte sa spui ca trebuie sa fac eu primul pas, crede-ma ca l-am facut. Am incercat de cateva ori sa salut, si de multe ori am fost ignorat. Stii cum te simti in acel moment?

Singurii prieteni pe care ii am sunt aceiasi din scoala primara, si unul din liceu. Doar ei au pastrat legatura. Pentru ca ne cunoastem de mici, si pentru ca am fost martori la multe lucruri impreuna.

Si legat de limbajul corporal, nu, nu am citit nimic pe internet. Nu stiam absolut niciun lucru despre limbajul corpului pana nu mi-a spus o persoana mai mare decat mine. Totul a inceput de la o discutie banala, iar apoi mi-a spus ca nu am un limbaj corporal adecvat. Mi-a spus ca nu inspir incredere prin postura mea si felul cum ma afisez si merg pe strada. Intr-adevar, am o problema cu spatele si gatul, iar de asta nu pot sa stau drept. Totusi, am realizat ca limbajul corporal nu inseamna mare lucru daca nu ai anumite calitati(fizice inclusiv).

Pe bune, si cineva din familie mi-a spus ca imi pun tot felul de diagnostice. Daca vrei sa stii neaparat, am avut pus anul trecut diagnosticul de "episod depresiv major". Ma confrunt cu asta din 2014. Din iarna anului trecut a devenit mai rau. Am episoade oscilante. Imi schimb starea foarte repede. Nici la glume nu mai dau replici, ori raspund sec. Pur si simplu nu mai am energia de a primi "glume" de la altii.

Legat de anxietate: faptul ca esti fricos, eviti locurile aglomerate nu iti suna cunoscut? Asta este fobie sociala. Eu ma confrunt cu 90% din urmatoarele simptome(fraze luate dintr-un articol de pe net):

• anxietatea lor escaladează necontrolat. Adesea persoanele cu fobie socială se simt copleșite de frică sau neliniște până la puncul în care simt că nu mai au aer, că tremură necontrolat, că nu mai pot vorbi, că amețesc, că nu mai au cuvinte sau că vor voma.
• atenția lor nu se poate desprinde de pe lucrurile care merg prost. A căscat cineva, se aude un râs în sală, m-am bâlbâit, îmi tremură vocea, m-am roșit ca un rac, am spus o prostie – persoanele cu fobie socială observă foarte repede lucrurile neplăcute legate de situația în care se află și, odată ce le găsesc, nu-și mai pot lua atenția de la ele. Practic, propriile senzații de stres sau reacțiile de nemulțumire sau lipsa de interes a unei persoane din auditoriu devin nota dominantă a întregii experiențe sociale.
• sunt îngrozite de ridicol, de posibilitatea că se vor face de râs sau că vor crea o impresie proastă celorlalți. Persoanele cu fobie socială sunt exagerat de preocupate de ce impresie lasă celorlalți și sunt mereu vigilente (“în priză”) ca nu cumva să se facă de râs spunând ceva greșit sau făcând chiar și lucruri minore, cum ar fi să se împiedice în mers sau să scape ceva pe jos.

Sarah N.... a scris:

Jevis: eu zic sa-i trimiti mesajele pe care spuneai.

Poate dupa acea convorbire ea s-o fi gandit ca poate nu ti-a facut placere conversatia cu ea... Poate nu se astepta sa fii timid. Ar fi potrivit sa o inviti la o cafea sa va intalniti si in realitate. E ceva normal sa fii reticent cu o persoana pe care nu o cunosti de fapt, nu a vazut-o in realitate, dureaza un timp pana sa va obisnuiti unul cu altul.

Acea convorbire a stricat totul. Am gresit momentul, si nu aveam starea necesara de a vorbi cu o fata(si mai ales pentru prima data) A dat de inteles ca nu se astepta sa fiu timid. Probabil avea asteptari mai mari. Nu stiu daca o sa am ocazia sa fac asta, pentru ca inainte de acea convorbire m-a intrebat de prima impresie, daca conteaza. Eu cred ca ei ii este greu sa isi schimbe impresia avuta dupa acea convorbire la telefon.

master.omega a scris:

Jevis, doar din numele de Fuffy ai putea sa pricepi ca erau mesaje de fufa, fluffy, fufoase. N are rost sa ri bati capu cu continutu lor. Daca mesajele intelepte de pe aici nu ti au adus iluminarea, nici Fuffy n ar fi reusit.

Dar tu trebuie sa ti rezolvi raraitul la un logoped. Cine te ar lua cu raraitul? Ii umfla rasul si nu pot sa se afiseze cu tine in societate. Daca un logoped nu te ajuta cauta altii. Dupa ce rezolvi tevii aici si ti dam alte sfaturi sapientiale, pe care le vei ignora cu folos

Serios vorbind, ai dreptate in legatura cu afisatul in public. Cred ca toata lumea vrea sa se afiseze in public cu o persoana puternica (fizic si psihic) si care sa denote siguranta. Totul se trage de la societate, de la modul cum am fost invatati. "Oare ce vor crede prietenii mei?" Incerc sa ma pun si in perspectiva fetelor, si nu poti condamna pe nimeni pentru asta cred. La logoped nu stiu daca se mai poate face ceva la varsta asta. Din cate stiu aceasta problema se poate corecta/ajusta in copilarie. Nu am fost constient de problema mea decat mai tarziu, sa spunem pe la 12 ani. Nici parintii nu au spus nimic in legatura cu asta, pot spune ca a fost si o lipsa de comunicare.

Jokerul_Intelept. a scris:

Salut prietenashi, Jokerashu Here!

Deci, lasa-ma sa analizez putin situatia ta: Esti plictisitor, timid, arogant( pentru ca te cataloghezi intr-un anumit fel ), Cinic ( devalidezi societate, psihologii, prietenii si orice exista pe lumea asta ) si nu ai inca o prietena, n-ai avut niciodata zici? Deci, ma mir .. cum se poate asa ceva? Mai johny bravo mic ce esti  .

N-am citit prea mult toate reply-urile dar cu tipa cu care vorbeai nu prea cred ca ai sanse, asa ca te intreb, e vreo fata de la scoala de care iti place? Daca 'da' ( una din viata reala pe care o cunosti sau macar stii ca exista nu una fictiva de pe net ) atunci raspunde-mi ca sa stiu daca sa ma ostenez sa 'butonez' p'aicia. 

Daca din postarea de mai sus a rezultat ca sunt arogant, atunci nu stiu ce sa imi mai zic. Din perspectiva mea, arogant inseamna sa ii tratezi pe toti ca fiind net inferiori tie iar tu sa spui cu glas mare ca esti cel mai bun. Poate am avut o impresie gresita toata viata, nu stiu. Eu cred ca tot ce am scris este o urmare a constiintei obiective.

Nu cred ca este relevant daca imi place de cineva, daca nu iti inspira acelasi lucru. Lucrurile astea se vad prin niste semne. Ti-as povesti o intamplare mai "comica" (poate din perspectiva ta) ca tot esti joker-ul, dar cred ca imi fac un bine daca o sa spun pas. Ca sa evit raspunsurile taioase...

Gaslight a scris:

Jevis, părerea mea este că trebuie neapărat să vezi un psiholog. E drept că de multe ori nu exista o compatibilitate intre psiholog și pacient, dar încearcă să găsești o femeie. Poate te vei deschide altfel în fața ei. Numai să ai grija ca nu cumva să te îndrăgostești de ea.

Cred ca ar trebui sa scriu pe o foaie tot ce gandesc si doresc sa ii spun unui psiholog, inainte de a planui vizita. Inafara de asta, exista si problema de compatibiliate cum ai spus. Si nu stiu daca s-ar pune problema sa ma indragostesc de ea, din moment ce este doar o intalnire obiectiva, pe un ton serios.