Timiditate, blocaj psihic... Am dat-o in bara?

Sunt baiat, am 21 de ani impliniti recent. Nu am avut niciodata o prietena. Este ciudat? Nu stiu...

Acum 2 saptamani, am cunoscut pe un site destinat chat-ului cu straini o fata. Am discutat o ora despre diverse lucruri, inclusiv psihologie. Am alterat momentele... De la limba romana, am vorbit in engleza & tot asa...

-Apoi, a vrut sa stie mai multe despre mine. Pana la acel moment nu am dezvaluit nimic niciunul. Am venit cu ideea de a pastra aceasta conversatie intr-un mister, sa jucam un fel de joc. Prin acest joc trebuia sa aflam cate ceva despre noi in fiecare zi. Asadar, am pastrat legatura.

-Am facut schimb de numere si am vorbit pe WhatsApp. In prima noapte am vorbit pana dimineata despre tot felul de lucruri. Si in final, ne-am dezvaluit initiala numelui.

-In a doua seara, ne-am aflat numele si varsta(aproximativ)... Dupa vestea aflata, mi-a spus ca s-a rugat sa nu am peste 30 de ani(pentru ca din discutie paream matur)

-A treia zi... Am aflat locatia. Am inceput prin a spune coordonate. Apoi... Zona, etc. Si ce am aflat? Ca suntem din acelasi oras! A fost un soc total pentru mine. Si pentru ea, din ce mi-a spus.

Totul este ciudat pentru ca amandoi suntem dintr-un oras mic. Sansele sa gasesti pe cineva pe internet din acelasi oras(unul mic) cu interese si personalitati asemanatoare sunt foarte mici. Sa nu mai spun de coincidente. Sincer, chiar m-am gandit pentru un moment... Ca ar exista posibilitatea de a forma o relatie(de amicie, prietenie, iubire).

-In urmatoarele zile am vorbit despre multe lucruri, si am cazut de acord sa facem cate un pas in relatia noastra de "amicie".

Intr-un moment, mi-a spus ca ar vrea sa imi auda vocea. Si nu am vrut atunci, am fost retinut. A fost ok cu asta.. Apoi, am mai discutat despre asta peste cateva zile. Mi-a spus ca urmatorul pas ar fi sa alternam conversatiile prin vorbitul la telefon. Eu inca eram reticent datorita unei frici. M-am intrebat singur... Oare daca nu o sa ii placa vocea mea? Fiind constient ca sunt putin rarait, intotdeauna am evitat sa vorbesc prea mult cu fetele.

-Cand s-a implinit o saptamana de cand am vorbit prima data, m-am gandit ca ar fi cazul sa vorbim la telefon. Inainte de acest lucru, a avut loc un eveniment nefericit in viata mea care mi-a influentat starea in mod negativ. In ciuda acestui lucru, am spus ca nu mai pot da inapoi.

I-am propus sa vorbim la telefon, si era foarte fericita. Toate pareau bune, insa apoi am inceput sa ma intreb din nou daca e momentul... Eram indecis. M-am comportat ciudat, iar ea a continuat sa ma incurajeze. Mi-a spus ca e prima data cand incurajeaza ea un baiat inainte sa vorbeasca la telefon. Va dati seama...  M-a sunat ea prima, insa i-am respins apelul. Apoi mi-am cerut  scuze. A zis ca daca nu vreau sa mai vorbesc e ok. Peste 10 minute m-am decis sa o sun eu. Nu mai era cale de intoarcere.

-Cand i-am auzit vocea ei calma si subtire, parca m-am simtit usurat, dar in acelasi tip s-a produs un lucru ciudat(firesc pentru mine insa). M-a cuprins o timiditate imensa, apoi pur si simplu a urmat blocajul psihic. Nu am stiut ce sa o intreb, astfel ca a vorbit ea mai mult. A parut putin surprinsa ca sunt asa timid, iar apoi m-a intrebat despre accent. "Esti putin rarait, nu?"

Am luat asta ca pe un lucru rau, si nu stiu de ce... Am vorbit in total 30 de minute la miezul noptii.. Iar eu am dat impresia ca sunt putin plictisit, neimplicat in conversatie... Era clar insa ca timiditatea m-a doborat. Parca asteptam sa incheiem apelul. Mi-a spus noapte buna, si paaaaa. Eu i-am raspuns sec. "Pa."

-A urmat apoi o scurta conversatie prin mesaje. Mi-a spus ca am fost ok, insa eu stiu ca nu e asa. Probabil a vrut sa evite orice cuvant injositor. Am devenit paranoic. I-am cerut scuze. Si ea mi-a raspuns: "Pentru ce?" Si vine replica: "Pentru tot." Apoi a inceput sa ma incurajeze si chestii de genul, si a adormit...

-In fine, in urmatoarele zile am observat ca nu mai intra la fel de des sa vorbeasca cu mine. Am inceput sa ma bag in seama. La fiecare mesaj primeam raspuns dupa 20-30 de minute in cel mai fericit caz. Era ceva diferit. Stiu ca inainte de acea conversatie vocala imi raspundea foarte rapid(In cele mai multe cazuri).

Acum, ar trebui sa mentionez si urmatorul lucru. Fata locuieste singura in gazda, este la facultate. Asadar, ea isi face mancare si se ocupa de treburile din casa. Pe langa asta, mi-a spus ca a trecut un interviu si s-a angajat pentru 3 saptamani pentru a capata experienta in domeniu. Mi-a spus acest lucru inainte sa vorbim la telefon, deci l-am luat in considerare.

Trebuie sa spun si faptul ca eu devin paranoic repede, mereu suspectez lucruri. Imi este greu sa ma deschid in fata oamenilor, pentru ca am avut multe experiente neplacute.  Imi este greu sa am incredre in ei.

Sunt sincer cand va spun ca mi-a facut placere sa vorbesc cu aceasta fata si vreau sa stiu ce ar trebui sa fac? Sunt foarte stresat din aceasta cauza pentru ca as dori sa o intalnesc in realitate. Nu vorbesc neaparat despre o relatie, insa chiar vreau sa o cunosc. Am incercat sa nu ii trimit mesaje cateva zile insa pare greu. Cum ar trebui sa ii spun despre asta? In 3 saptamani se intoarce in oras.

M-am gandit sa ii zic ca pare diferita de la acea conversatie si sa o intreb ceva gen "Te deranjez? Mai vrei sa mai vorbim?" Si sa ii spun ca as vrea sa ne intalnim in realitate. Sunt constient ca tot ce este virtual nu tine mult. Nici macar o relatie de prietenie.

O sa las aici niste randuri din conversatiile noastre pentru a intelege mai bine.

Nu am mai vorbit de vinerea trecuta, iar duminica i-am trimis un mesaj. Mi-a raspuns tocmai aseara. Imi spune urmatoarele lucruri:

"Hei

Scuze..

Pentru :))

In weekend am fost plecata la ..... (alt oras, apropiat de cel in care studiaza. S-a dus la fratele ei iar acesta locuieste pe la periferie, un fel de satulet as spune.. E posibil sa nu fi avut internet pentru ca nu a mai intrat de vineri pe chat. Ca sa nu spun ca e scuza, as zice ca e ok explicatia deoarece acum 2 saptamani spunea ca vrea sa il viziteze si nu a mai putut)

Si apoi lucrul

Sunt super obosita.

Tu ce faci?"

Iar dupa asta... I-am raspuns si din nou s-a "culcat".. Dimineata mi-a vazut mesajele dar nu mi-a mai raspuns la ele..

Pur si simplu urasc chestia asta, cu ignoratul. Asa din senin, sau de cand s-a intamplat chestia cu timiditatea. Incerc sa raman calm, sa nu fiu paranoic si sa nu iau orice scuza ca pe ceva fals.

Doar ca tot timpul spune ca este obosita si parca ma tine inapoi pe tine in a-i spune ce simt, ce vreau.

Cum sa ii spun despre asta? Sa ii pun mesajele in fata si aia e? Ca la telefon nu cred ca va dori sa vorbeasca, va spune ca e obosita sau nu stiu.. Ma gandeam sa o intreb ceva gen "Vrei sa mai vorbim?" si .... "Stii, sincer eu mi-as dori sa te cunosc cand te intorci in oras. Nu sunt impacat cu ideea ca nu te-am vazut niciodata."

Imi cer scuze daca par plictisitor.

jevis a scris:

Imi cer scuze daca par plictisitor.

Nu pari, esti. 

Daca tie nu iti placea tipa, cum procedai? 

Sa nu iti mai ceri niciodata scuze ca esti plictisitor. Ce inseamna asta? E ca si cum ti-ai cere scuze pentru ca esti cum esti, indiferent daca esti sau nu plictisitor.

Tu ai o mare problema de atitudine. In rest imi pari un adolescent normal. Ideea e sa fii mai hotarat. Sa nu mai ibtrebi atat, ci sa afirmi. Despre tine.

Un exemplu. Nu o intrebi pe ea daca vrea sa te vada, ii spui ca iti doresti tu sa o vezi. Nu intrebi daca o deranjezi, ii spui ca te bucuri sa o vezi, auzi, etc.

Nu i te pui pe tava. Iti amintesti in fiecare zi ca ai ceva de oferit oamenilor din jurul tau. Ai o valoare. Cine o apreciaza bine, cine nu nu. Si cu asta basta.

Sunt n fete pe lume. Si un n-x in oraselul tau.

Sper ca ai prins ideea.

Trebuie sa spun si faptul ca eu devin paranoic repede, mereu suspectez lucruri. Imi este greu sa ma deschid in fata oamenilor, pentru ca am avut multe experiente neplacute.  Imi este greu sa am incredre in ei.

Welcome to the club. Dar n-ai ce face decat sa accepti ca uneori merge OK iar alteori nu, iar asta nu e o tragedie, nu se moare. Poate doar stai si rumegi mai mult decat altii ce a mers prost si de ce, dar in final toate trec.

Daca nu risti nu iti poti schimba situatia cu nimic. Iarasi, daca esti negativist si te concentrezi asupra a ceea ce iti displace la tine (pronuntia diferita), te inhibi degeaba. Sunt destule persoane cu o pronuntie diferita care vorbesc public (profesori, politicieni etc) si nu se cramponeaza de asta; nu ai de ce sa pui asa ceva in prim plan.

Explica-i faza cu telefonul si cu retinerea; altfel poate crede ca e vorba despre altceva.

Davi_ a scris:

Nu pari, esti. 

Daca tie nu iti placea tipa, cum procedai? 

Macar ai citit tot ce am scris?

stupid_me a scris:

Sa nu iti mai ceri niciodata scuze ca esti plictisitor. Ce inseamna asta? E ca si cum ti-ai cere scuze pentru ca esti cum esti, indiferent daca esti sau nu plictisitor.

Tu ai o mare problema de atitudine. In rest imi pari un adolescent normal. Ideea e sa fii mai hotarat. Sa nu mai ibtrebi atat, ci sa afirmi. Despre tine.

Un exemplu. Nu o intrebi pe ea daca vrea sa te vada, ii spui ca iti doresti tu sa o vezi. Nu intrebi daca o deranjezi, ii spui ca te bucuri sa o vezi, auzi, etc.

Nu i te pui pe tava. Iti amintesti in fiecare zi ca ai ceva de oferit oamenilor din jurul tau. Ai o valoare. Cine o apreciaza bine, cine nu nu. Si cu asta basta.

Sunt n fete pe lume. Si un n-x in oraselul tau.

Sper ca ai prins ideea.

Iti multumesc pentru ca ai dat un raspuns serios.

Recunosc faptul ca am o sine de stima negativa. Am o gramada de complexe, si cred ca am motive adecvate sa le am. Sufar de anxietate sociala. Toate au aparut in adolescenta. Am primit multa rautate de la multe persoane pe care le-am intalnit si cu care am avut de a face. Putini au fost cei care nu m-au jignit sau tratat intr-un mod rau. Stii, chestii de scoala primara, liceu. Nu am multi prieteni, drept dovata ca am ramas cu cei mai buni doi prieteni de mai bine de un deceniu.

Stiu ca sunt fete peste tot, dar nu este atat de usor pe cat pare. Nu pot pur si simplu sa ies la agatat pe strada. Este foarte dificil atunci cand nu ai un anturaj. Prietenii cei mai buni sunt plecati.

Abbie M. a scris:

Trebuie sa spun si faptul ca eu devin paranoic repede, mereu suspectez lucruri. Imi este greu sa ma deschid in fata oamenilor, pentru ca am avut multe experiente neplacute.  Imi este greu sa am incredre in ei.

Welcome to the club. Dar n-ai ce face decat sa accepti ca uneori merge OK iar alteori nu, iar asta nu e o tragedie, nu se moare. Poate doar stai si rumegi mai mult decat altii ce a mers prost si de ce, dar in final toate trec.

Daca nu risti nu iti poti schimba situatia cu nimic. Iarasi, daca esti negativist si te concentrezi asupra a ceea ce iti displace la tine (pronuntia diferita), te inhibi degeaba. Sunt destule persoane cu o pronuntie diferita care vorbesc public (profesori, politicieni etc) si nu se cramponeaza de asta; nu ai de ce sa pui asa ceva in prim plan.

Explica-i faza cu telefonul si cu retinerea; altfel poate crede ca e vorba despre altceva.

Pai da, am riscat oarecum si am dat-o in bara. Am spus de la inceput, chiar si ei (care era in dubii in privinta unei relatii) ca daca nu risti nu o sa ai ce iti doresti. I-am explicat deja faza cu telefonul inca dupa ce am vorbit, si a spus ca e totul ok, ca am fost ok. Imi spunea ca imi fac probleme degeaba. Totusi, dupa acea seara, nu a mai fost interesata sa vorbeasca cu mine. Inainte de conversatie vorbeam foarte mult pe chat si imi raspundea repede. Acum tot spune ca este obosita, si parca imi omoara buna dispozitie. Tot timpul cand vreau sa ii spun ca as dori sa o cunosc, parca dau inapoi, din pricina spuselor ei.

Da, am citit. De acolo am concluzionat ca esti plictisitor. 

Dai inapoi din pricina fricilor tale, nu din cauza ei. Tu vrei sa iti netezeasca ea drumul? 

Ai incercat sa iti tratezi anxietatea de care zici? Dar sa iti vindeci complexele? 

jevis a scris:

 Totusi, dupa acea seara, nu a mai fost interesata sa vorbeasca cu mine. 

Poate dupa discutia de la telefon si-a dat seama ca esti anxios si complexat, adica exact asa cum esti. De ce vrei sa o convingi ca esti altfel? Asta esti. Daca te place asa, bine. Daca nu, nu. Este o tipa cu care ai vorbit O SINGURA DATA la telefon. De ce o faci atat de speciala, de ai ajuns sa te framanti atat? 

Cine te place, trebuie sa te placa asa cum esti. Asta trebuie sa intelegi. 

Eu cred ca esti doar timd. Nu blocaj, nu alte chestii spihice pe care vrei tu sa le introduci in combinatia asta.

Davi_ a scris:

Da, am citit. De acolo am concluzionat ca esti plictisitor. 

Dai inapoi din pricina fricilor tale, nu din cauza ei. Tu vrei sa iti netezeasca ea drumul? 

Ai incercat sa iti tratezi anxietatea de care zici? Dar sa iti vindeci complexele? 

Poate dupa discutia de la telefon si-a dat seama ca esti anxios si complexat, adica exact asa cum esti. De ce vrei sa o convingi ca esti altfel? Asta esti. Daca te place asa, bine. Daca nu, nu. Este o tipa cu care ai vorbit O SINGURA DATA la telefon. De ce o faci atat de speciala, de ai ajuns sa te framanti atat? 

Cine te place, trebuie sa te placa asa cum esti. Asta trebuie sa intelegi. 

Eu cred ca esti doar timd. Nu blocaj, nu alte chestii spihice pe care vrei tu sa le introduci in combinatia asta.

Nu vreau sa imi netezeasca ea drumul... Deja a incercat asta. Ca sa imi tratez anxietatea(desi nu stiu daca este posibil sa o elimin complet) ar trebui sa imi infrunt temerile. Sa ma pun in situatii jenante, incomode, sa ies din zona de comfort. Am incercat asta de foarte putine ori, si in majoritatea cazurilor am fost penibil, in sensul ca nu a iesit cum a vrut. De exemplu, sa incerci sa iti pastrezi "terenul" ferm si convins, sa ai o opinie diferita. Lumea a ras de mine cand am facut asta. Am fost subestimat mai mereu.

Complexele mele tin si de partea fizica, nu doar de vorbit. Da, ma deranjeaza ca sunt rarait... Trebuie mereu sa repet fraze, iar lumea parca nu este atenta la ce spun. Uneori nu asculta. De foarte multe ori am fost luat in ras datorita defectului meu de vorbire, si de asta probabil nu m-au luat in serios cand am spus ceva.

Vreau sa ii arat ca nu doar partea asta timida, anxioasa ma defineste, ci si altceva. Imi place sa vorbesc despre multe lucruri atat timp cat ele nu ma depasesc... Asta i-a placut si din mesajele text, ca am vorbit despre multe subiecte. Imi place si sa ascult. In fine, poate tu ma consideri plictisitor pentru ca scriu prea mult, insa mie imi place sa vorbesc cu cineva despre toate lucrurile din lume. Asa este aceasta fata, am gasit ca avem foarte multe lucruri in comun. Acest lucru a surprins-o, dandu-i impresia ca ne cunoastem deja.

De asta ma framant, pentru ca simt ca nu e nimic obisnuit. Sunt prea multe coincidente intre noi. De asta vreau sa o cunosc, datorita ideilor. Sincer, nu imi pasa nici cum arata, oricare ar fi rezultatul... Tot as vrea sa o cunosc. Si pe deasupra, fata e din acelasi oras cu mine, doar ca invata la o facultate dintr-un alt oras. Se va intoarce la sfarsitul lunii. De ce sa nu o cunosc in realitate?

Vreau sa imi inving timiditatea... Oricat ar dura, sunt dispus sa fac pasi mici. Vreau sa socializez cu fete, si sa nu mai para ceva neobisnuit, ciudat. Sa las trecutul ala urat in urma. Sa nu-mi fie frica.

Te-ai gândit vreodată să faci câteva ședințe de terapie cu un psiholog?

jevis a scris:

 Ca sa imi tratez anxietatea(desi nu stiu daca este posibil sa o elimin complet) ar trebui sa imi infrunt temerile. Sa ma pun in situatii jenante, incomode, sa ies din zona de comfort. Am incercat asta de foarte putine ori, si in majoritatea cazurilor am fost penibil, in sensul ca nu a iesit cum a vrut. De exemplu, sa incerci sa iti pastrezi "terenul" ferm si convins, sa ai o opinie diferita. Lumea a ras de mine cand am facut asta. Am fost subestimat mai mereu.

Se pare ca zona de confort, nu e chiar asa confortabila pentru tine. Nici tie nu iti place locul pe care ti-l atribui acum, deci trebuie sa depasesti aceasta stare. Esti mult prea tanar pentru complexe si anxietate. Mult prea! 

Nu te mai raporta permanent la parerile altora, nu sunt atat de importante, crede-ma. Daca cineva nu intelege opinia ta, de ce crezi ca e vina ta? Poate acel cineva nu are capacitatea de a intelege. Nu mai astepta validari de la niste neica-nimeni trecatori. 

Zic sa-ti dai un sut in fund si sa iti revii. Sunt sigura ca ai calitati, doar ca esti prea sensibil. Poate esti si orgolios, poate si putin pururos, in sensul ca este mai putin obositor daca stam intr-un colt si ne plangem de mila... nu stiu. Cred insa ca analizezi prea mult niste situatii. Vrei sa faci pasi siguri. Eh, nu intodeauna se poate asta. Uneori o mai luam si peste bot, dar nu se moare din asta. Intelegi? 

Nu fi nedrept cu tine si termina cu complexele pe partea fizica. Sunt oameni tineri macinati de boli, oameni care nu pot remedia nimic la aspectul lor fizic. Ce ar trebui sa faca ei? Nu ti se pare ca esti nedrept? 

jevis a scris:

Vreau sa ii arat ca nu doar partea asta timida, anxioasa ma defineste, ci si altceva. Imi place sa vorbesc despre multe lucruri atat timp cat ele nu ma depasesc... Asta i-a placut si din mesajele text, ca am vorbit despre multe subiecte.

Foarte bine, asa sa si faci. 

Simti ca vrei sa o cunosti live, spune-i si gata. Chiar daca refuza, nu da inapoi. E femeie, trebuie sa  insisti. :) 

Fuffy99, motivul major pentru care unii devin inadaptati social este interactiunea prelungita cu persoane ca tine, eventual mai multe la numar, eventual la varste fragede. Cum a scris si Davi_ mai sus, fara sa vrea le dau putere unor nimeni-prin-papura asupra psihicului lor.

Cei slab adaptati se asteapta instinctiv ca oricine sa aiba aceleasi reactii fata de ei (respingere, deradere, injosire etc) ca respectivele persoane, concentrandu-se pe riscul de a provoca asemenea atitudini in orice interactiune, mai ales cu necunoscuti. Iar asta evident poate afecta si relatiile cu cei apropiati, relatiile intime samd.