Început de Ravl, Mar 2 mai 2006 · 132 răspunsuri · 23.914 vizualizări
ocean a scris:vodafone
asa-l chema pe Schopenhauer?????poate...nu te contrazic 
ni-i cazul sa ne contram pe reclame....sunt sigur ca majoritatea oamenilor ajung la aceeasi concluzie....problema este ca nu stim sa traim,si in neputinta noastra....ne dorim o clipa in plus....poate in acea clipa fiind cea in care apare fericirea..
Editat Vin 2 iun 2006 14:08
Problema supravietuirii dupa moarte se leaga de problema raportului dintre minte si corp. Daca dualistii au dreptate si fiecare individ este alcatuit dintr-un suflet si un corp legate unul de celalalt, putem intelege atunci cum ar fi posibila viata dupa moarte. Ar insemna ca sufletul sa poata exista independent si sa posede o viata spirituala care sa nu depinda de corp. Astfel, el ar putea parasi corpul la moartea acestuia, in loc sa dispara cu el. N-ar putea avea acelasi tip de viata spirituala legata de actiune si de perceptie senzoriala si care depinde de legatura cu corpul, dar poate ca ar avea un cu totul alt fel de viata interioara, dependenta poate de cauze si influente complet diferite, de pilda de comunicarea nemijlocita cu alte suflete.
Ca urmare a celor de mai sus, viata dupa moarte ar fi posibila, daca dualistii au dreptate. In caz contrar, s-ar putea sa nu fie posibila, pentru ca s-ar putea ca supravietuirea sufletului si mentinerea lui in stare constienta sa depinda in intregime de suportul si stimularea pe care le obtine de la trupul in care salasluieste si s-ar putea sa nu poata trece dintr-un trup in altul.
Dar daca dualistii n-au dreptate si procesele mentale au loc in creier si sunt complet dependente de functionarea bilogica a creierului si a intregului organism, atunci viata dupa moarte este cu neputinta. Sau, in termeni mai exacti, viata spirituala dupa moarte ar necesita restabilirea vietii biologice, fizice. Ar fi necesar ca trupul sa revina la viata.
E greu de spus cum am putea hotari daca avem sau nu un suflet care se poate desparti de trup. Dovezile de care dispunem acum nu arata decat ca, inaintea mortii, viata constienta depinde in intregime de ce se petrece in sistemul nostru nervos. Daca ne bazam pe observatiile noastre de zi cu zi mai degraba decat sa dam crezare doctrinelor religioase sau afirmatiilor spiritiste despre posibilitatea de a comunica cu lumea celor morti, nu avem nici un motiv sa credem in viata de apoi. Poate ca exista insa si oameni a caror certitudine in ce priveste viata dupa moarte se bazeaza numai pe credinta lor religioasa si nu depinde de nici un fel de dovezi.
Daca exista viata dupa moarte, perspectiva va fi sumbra sau fericita in functie de locul unde va ajunge sufletul tau. Dar chestiunea mai dificila si mult mai interesanta, filosofic vorbind, este ce sentiment ar trebui sa avem in fata ideii mortii in cazul in care ea reprezinta sfarsitul absolut.
Parerile sunt impartite. Unii oameni spun ca inexistenta, nefiind nimic, nu poate fi nici ceva bun, nici ceva rau pentru cineva care a murit. Altii sustin ca anihilarea, intreruperea definitiva a evolutiei pe care o putem urma viata ta in viitor, reprezinta raul suprem, chiar daca este un rau cu care ne confruntam cu totii. Altii insa considera moartea o binecuvantare (sigur, nu atunci cand survine prea devreme, ci in cele din urma) pentru ca plictiseala unei vieti fara de sfarsit ar fi greu de indurat.
Cand te gandesti la moartea ta, faptul ca toate lucrurile bune din viata vor lua sfarsit constitue cu siguranta o sursa de regrete. Dar asta nu e tot, se pare. Cei mai multi oamtni doresc ca lucrurile care le plac in viata sa nu inceteze, ci sa continue, dar pentru unii perspectiva inexistentei este inspaimantatoare in sine, intr-un fel pe care nimic din cele spuse pana acum nu il poate explica suficient. Gandul ca lumea va merge inainte fara tine, ca tu nu vei mai fi nimic, e foarte greu de acceptat.
Frica de moarte e ceva foarte bizar, desi regretele legate de moarte nu sunt (pentru unii). E usor de inteles dorinta de a avea mai multa viata si de a ne bucura mai mult de ea, si de aceea moartea ne apare ca un rau negativ. Dar daca intr-adevar existenta noastra ia sfarsit odata cu moartea, atunci nu exista nici o perspectiva si, deci, de ce anume ne-ar putea fi frica ? Logic vorbind, s-ar parea ca ar trebui sa ne fie frica de moarte doar daca intr-adevar vom supravietui dupa moarte pentru ca nu stim ce ne poate astepta. Dar asta nu-i impiedica pe cei mai multi dintre oameni sa creada ca anihilarea este unul dintre cele mai cumplite lucruri care li s-ar putea intampla.
demiurgule......care-i scopul vietii???????
ma crezi ca nu am avut rabdare sa citesc?????
blackkkarma_83 a scris:demiurgule......care-i scopul vietii???????ma crezi ca nu am avut rabdare sa citesc?????
Citeste poate aflii scopul 
blackkkarma_83 a scris:asa-l chema pe Schopenhauer?????poate...nu te contrazic
Era o gluma.......ma rog........
ocean a scris:Era o gluma.......ma rog........
stiu...si nu m-am suparat :D
Demiurgul a scris:Citeste poate aflii scopul :D
eu te intrebam pe tine......sau ai impresia ca vorbesc cu cartile???sau fac sedinte de spiritism???
doream raspunsul 'tau''....domnul meu
Demiurgul a scris:Dar daca dualistii n-au dreptate si procesele mentale au loc in creier si sunt complet dependente de functionarea bilogica a creierului si a intregului organism, atunci viata dupa moarte este cu neputinta. Sau, in termeni mai exacti, viata spirituala dupa moarte ar necesita restabilirea vietii biologice, fizice. Ar fi necesar ca trupul sa revina la viata.
Nu este necesar. Dumnezeu poate exista fara sa aiba un suport material, biologic. In alta ordine de idei materia si energia nu sunt doua entitati separate, ci una si acelasi lucru.
Materia semnifica pachete de energie, care functioneaza toate dupa legi prestabilite. Functionarea lor e previzibila, aceste pachete nu se reformeaza. Exista insa insa entitati care se pot reforma pe perioade diferite de timp. Asta demonsteaza ca legile pe care le cunosatem ocupa o arie foarte ingusta, si ca exista posibilitati infinite, care depasesc intelegerea noastra.
Se vorbeste deja de tipare fantoma, pe care anumite particule le urmeaza. Dezintegrarea lor nu afecteaza si tiparul dupa care se ghideaza. Din foarte multe puncte de vedere, cred ca stiinta poate oferi ipoteze fabuloase.
Asta cred ca este si motivul pentru care un om de stiinta, un cercetator, un laureat al premiului Nobel, poate fi in acelasi timp si credincios. Noi, cei de rand, ne situam in aria sigura a stiintei, in zona in care ne place sa credem ca terenul e stabil. In realitate un om de stiinta autentic ne poate demonstra ca totul e in continua miscare. Ca in definitiv totul e posibil.
Pixelut a scris:Materia semnifica pachete de energie, care functioneaza toate dupa legi prestabilite. Functionarea lor e previzibila, aceste pachete nu se reformeaza. Exista insa insa entitati care se pot reforma pe perioade diferite de timp. Asta demonsteaza ca legile pe care le cunosatem ocupa o arie foarte ingusta, si ca exista posibilitati infinite, care depasesc intelegerea noastra.Asta cred ca este si motivul pentru care un om de stiinta, un cercetator, un laureat al premiului Nobel, poate fi in acelasi timp si credincios. Noi, cei de rand, ne situam in aria sigura a stiintei, in zona in care ne place sa credem ca terenul e stabil. In realitate un om de stiinta autentic ne poate demonstra ca totul e in continua miscare. Ca in definitiv totul e posibil.
Sa inteleg ca admiti ca stiinta ofera cele mai profunde raspunsuri
Demiurgul a scris:Sa inteleg ca admiti ca stiinta ofera cele mai profunde raspunsuri :D
nu...inteligenta....utilizata
Demiurgul a scris:Sa inteleg ca admiti ca stiinta ofera cele mai profunde raspunsuri
Stiinta nu poate oferi raspunsuri decat intr-o singura directie: cel al stiintei. Cu alte cuvinte orice problema legata de stiinta nu poate avea un raspuns bun, rau, urat sau frumos, ci un raspuns CONCRET. Si nu neg stiinta. Stiinta e pasionanta. Insa stiinta e un INSTRUMENT. Unul ingenios, un instrument complex, complicat, incitant.
Insa in final nu e altceva decat un INSTRUMENT. Limitat, ca orice instrument.
