Iubita dar nefericita!am totul dar nu am nimic! Ce faci Daca te-ai casatorit cu un om pe care nu il iubesti?

Am ajuns la concluzia ca la un moment dat in viata ,noi ,oamenii, realizam ca nu suntem in stare sa traim cu acelasi sentiment al iubirii sau al pasiunii nebune pt totdeauna.. mi-am inselat sotul de 4 ori.. cu 1 am facut dragoste, cu 1 am facut sex, cu 1 doar am flirtat iar cu 1 m-am sarutat.. apoi m-am intors ca o nerusinata, ca un om rau fara scrupule, ca o z******a perversa, ca o femeie usoara care merita sa arda in iad..in bratele sotului meu.. a fost greu inceputul, cand am trait cele mai grele stari posibile existente reale in viata mea: remuscarile! Dupa prima experienta am crezut ca a fost greseala vietii mele si am avut nopti intregi de suspine, depresii grave si regrete ca mi-am inselat sotul.. mi-era scarba de mine si ma vedeam ca fiind cel mai rau om din lume, ma pedepseam singura, eram dovada vie ca oamenii sunt cea mai rea specie.. ma vedeam diavolul in persoana care ma rugam la Dumnezeu sa ma ierte ca am pacatuit si tot ce imi doream e sa imi Lumineze mintile bolnave si pacatoase si sa nu-mi pierd niciodata sotul fara de care, gandeam in acel moment,ca nu puteam trai fara el, ca e parte din mine si daca ne-am desparti as ramane doar o jumatate.. totul pana m-am vindecat de remuscari si pana am ajuns iar in punctul in care scriam pt prima data pe acest forum ca sunt nefericita pt ca m-am maritat cu un om pe care nu il iubesc. Apoi am inceput sa caut cate ceva in toate relatiile pe care le cunosteam.. si am ajuns la concluzia ca nu exista iubire impartasita la fel de catre ambii parteneri.. ca intotdeauna unul iubeste mai mult iar altul mai putin.. pe toti, pe absolut toti pe care i-am intrebat imi raspundeau la fel.. ba ca sunt iubiti mai mult ba ca ei sunt cei care iubesc mai mult.. dar ca egalitate in iubire nu exista! Unii imi ziceau ca e mai bine sa fii iubit decat sa fii tu ala care iubeste.. iar altii ziceau invers.

Acum, nu ma mai recunosc.. nu mai stiu cine sunt si mi-e rusine cu mine.. a fost greu pana am facut sex a 2-a oara cu altcineva si mi sa parut ceva NORMAL..(cel cu care am facut sex este un cunoscut cantaret din Romania votat si ca unul dintre cei mai frumosi barbati de pe la noi.. si cu toate astea pasiunea pt el sa stins imediat dupa ziua urmatoare).. am privit totul ca pe o situatie normala si in momentul de fata am mintea bolnava si inca sustin aceasta idee ca fiind ceva normal.. mi-am intrebat partenerul sexual daca crede ca nu-mi iubesc sotul fiindca il insel? Si mi-a zis ca nu, ca faptul ca ma culc si cu altcineva nu are nici o legatura cu iubirea.. iar asta,la dracu, a cazut la fix in gandurile mele nebune si diabolice si mi-a aprofundat si mai tare gandurile de om anormal.

Iar acum sunt unul dintre oamenii care cred ca dragostea si libertatea sunt ambele nevoi esentiale in viata unui om. Ca nimeni nu apartine nimanui, ca nu exista fericire deplina, ca noi oamenii suntem lasati pe pamant intr-o continua lupta cu fericirea in care nu avem cum sa iesim invingatori.. devenim cu adevarat fericiti atunci cand ne resemnam.. iar eu m-am resemnat.

Si mai cred ca omul prin natura lui e facut sa insele.. asa cum si soarele chiar daca straluceste si e frumos, arde.. asa cum si vantul care adie frmos,usuca..

Ori inseli ori esti inselat... ori iubesti si nu esti iubit ori esti iubit si nu iubesti.. ori esti mintit ori minti.. nu exista cale de mijloc!

Consideram inselatul ca fiind de cea mai joasa speta si acum am ajuns sa fiu eu in postura celor pe care ii judecam aspru si ,mai nebun , sa sustin aceasta idee si sa mi se para ceva normal.. sunt bolnava,posedata sau poate frustrata ca m-am casatorit inainte sa cunosc viata si sa ma bucur catusi de putin de ea..

dar cu toate astea cata rautate sa iti curga prin vene sa te transformi in omul care am devenit si sa sustii cu vehementa " e ceva normal! " ?

Te judeci prea aspru, esti doar un om si nu esti neavasta lu Jessus, deci nu mai crede ca ai 'pacatutit' tu atata.

Stai linistit ca nu esti rea de loc, e ceva normal si se intampla foarte des peste tot in lume. problema adevarata e ca nu rezisti presiunii inselatului.

Cum ai zis si tu, l-ai inselat si te-ai resemnat nu? mist minciuna, se vede clar ca nu te-ai resemnat, daca tii in tine toate resentimentele astea ai sa te resemnezi doar cu strengu la gat sau cand te vei desparti de sotul tau ... eu iti recomand cu caldura sa te duci la un preot si sa-i spui tot ce ai pe inima, doar asa ca sa te simti ca te-ai eliberat. ( ironic ).

Sauuuuuuuuuuuuu , ai putea vorbi cu sotul despre ce ai facut ... cu riscu ca sa te paraseasca da nu e ca si cum ar fi vina ta si ai merita, nu ?

Totusi e f simplu si decizia e a ta alegi calea responsabila si onesta, te duci la el, vorbesti deschis despre ce ai facut, bla bla ... sau o arzi pervers si pastrezi doar pentru tine il scutesti si pe el de-o problema pe cap nu?

Btw, o mica observatie .. ti-a scazut stima de sine si la modu cum scrii se vede ca ai ajuns la un punct de 'disperare'  ... uite hai ca las mistourile si-ti zic sincer ce ar trebui sa faci, daca ma asculti, treaba ta ...

# Nu mai insela pe nimeni ( cel putin macar o perioada )  si lasa-ti o perioada de gandire, o perioada in care TU singura trebuie sa-ncerci sa-ti intelegi sentimentele, nu te grabi si nu dispera, incearca sa intelegi ce simti pentru Barbati in general, ce simti pentru sotul tau si ce simti pentru viata si pentru tine,  ia-ti un concediu emotional si vezi cum sta treaba cu tine insuti, o perioada calma de gandire si analiza o sa te faca mai puternica si o sa te faca sa intelegi mai bine viata si pe tine insuti.

Sara3007 a scris:

Am ajuns la concluzia ca la un moment dat in viata ,noi ,oamenii, realizam ca nu suntem in stare sa traim cu acelasi sentiment al iubirii sau al pasiunii nebune pt totdeauna.. mi-am inselat sotul de 4 ori.. cu 1 am facut dragoste, cu 1 am facut sex, cu 1 doar am flirtat iar cu 1 m-am sarutat.. apoi m-am intors ca o nerusinata, ca un om rau fara scrupule, ca o z******a perversa, ca o femeie usoara care merita sa arda in iad..in bratele sotului meu.. a fost greu inceputul, cand am trait cele mai grele stari posibile existente reale in viata mea: remuscarile! Dupa prima experienta am crezut ca a fost greseala vietii mele si am avut nopti intregi de suspine, depresii grave si regrete ca mi-am inselat sotul.. mi-era scarba de mine si ma vedeam ca fiind cel mai rau om din lume, ma pedepseam singura, eram dovada vie ca oamenii sunt cea mai rea specie.. ma vedeam diavolul in persoana care ma rugam la Dumnezeu sa ma ierte ca am pacatuit si tot ce imi doream e sa imi Lumineze mintile bolnave si pacatoase si sa nu-mi pierd niciodata sotul fara de care, gandeam in acel moment,ca nu puteam trai fara el, ca e parte din mine si daca ne-am desparti as ramane doar o jumatate.. totul pana m-am vindecat de remuscari si pana am ajuns iar in punctul in care scriam pt prima data pe acest forum ca sunt nefericita pt ca m-am maritat cu un om pe care nu il iubesc. Apoi am inceput sa caut cate ceva in toate relatiile pe care le cunosteam.. si am ajuns la concluzia ca nu exista iubire impartasita la fel de catre ambii parteneri.. ca intotdeauna unul iubeste mai mult iar altul mai putin.. pe toti, pe absolut toti pe care i-am intrebat imi raspundeau la fel.. ba ca sunt iubiti mai mult ba ca ei sunt cei care iubesc mai mult.. dar ca egalitate in iubire nu exista! Unii imi ziceau ca e mai bine sa fii iubit decat sa fii tu ala care iubeste.. iar altii ziceau invers.

Acum, nu ma mai recunosc.. nu mai stiu cine sunt si mi-e rusine cu mine.. a fost greu pana am facut sex a 2-a oara cu altcineva si mi sa parut ceva NORMAL..(cel cu care am facut sex este un cunoscut cantaret din Romania votat si ca unul dintre cei mai frumosi barbati de pe la noi.. si cu toate astea pasiunea pt el sa stins imediat dupa ziua urmatoare).. am privit totul ca pe o situatie normala si in momentul de fata am mintea bolnava si inca sustin aceasta idee ca fiind ceva normal.. mi-am intrebat partenerul sexual daca crede ca nu-mi iubesc sotul fiindca il insel? Si mi-a zis ca nu, ca faptul ca ma culc si cu altcineva nu are nici o legatura cu iubirea.. iar asta,la dracu, a cazut la fix in gandurile mele nebune si diabolice si mi-a aprofundat si mai tare gandurile de om anormal.

Iar acum sunt unul dintre oamenii care cred ca dragostea si libertatea sunt ambele nevoi esentiale in viata unui om. Ca nimeni nu apartine nimanui, ca nu exista fericire deplina, ca noi oamenii suntem lasati pe pamant intr-o continua lupta cu fericirea in care nu avem cum sa iesim invingatori.. devenim cu adevarat fericiti atunci cand ne resemnam.. iar eu m-am resemnat.

Si mai cred ca omul prin natura lui e facut sa insele.. asa cum si soarele chiar daca straluceste si e frumos, arde.. asa cum si vantul care adie frmos,usuca..

Ori inseli ori esti inselat... ori iubesti si nu esti iubit ori esti iubit si nu iubesti.. ori esti mintit ori minti.. nu exista cale de mijloc!

Consideram inselatul ca fiind de cea mai joasa speta si acum am ajuns sa fiu eu in postura celor pe care ii judecam aspru si ,mai nebun , sa sustin aceasta idee si sa mi se para ceva normal.. sunt bolnava,posedata sau poate frustrata ca m-am casatorit inainte sa cunosc viata si sa ma bucur catusi de putin de ea..

dar cu toate astea cata rautate sa iti curga prin vene sa te transformi in omul care am devenit si sa sustii cu vehementa " e ceva normal! " ?

Seamana cumva cu aceasta poveste? http://www.psychforums.com/histrionic-personality/topic149341.html#p1539914

Sara, pana la urma tu alegi ce faci in viata ta.

Problema apare atunci cand te dai alta in fata sotului tau. Ramai cu imaginea sotiei fidele si aici ii incalci lui dreptul de a sti ca nu esti asa, motivele au importanta secundara, si prin urmare - ii incalci dreptul de a alege si el la randul lui daca sa ramana sau nu alaturi de tine.

Nu e o problema ca vrei altceva.

Problema e ca esti mincinoasa si asta te afecteaza si pe tine. Iti scade respectul personal.

Sara3007 a scris:

" Eu te-am inselat, da` am regretaaat..... Si regret de cate ori o fac "

Amuzant. 

Jokerul_Intelept. a scris:

Totusi e f simplu si decizia e a ta alegi calea responsabila si onesta, te duci la el, vorbesti deschis despre ce ai facut, bla bla ... sau o arzi pervers si pastrezi doar pentru tine il scutesti si pe el de-o problema pe cap nu?

Eh, stie ea calea. Cum sa fie si doamna nu stie. 

Sara3007 a scris:

. ma vedeam diavolul in persoana care ma rugam la Dumnezeu sa ma ierte ca am pacatuit si tot ce imi doream e sa imi Lumineze mintile bolnave si pacatoase

 si am ajuns la concluzia ca nu exista iubire impartasita la fel de catre ambii parteneri.. ca intotdeauna unul iubeste mai mult iar altul mai putin.. pe toti, pe absolut toti pe care i-am intrebat imi raspundeau la fel.. ba ca sunt iubiti mai mult ba ca ei sunt cei care iubesc mai mult.. dar ca egalitate in iubire nu exista! Unii imi ziceau ca e mai bine sa fii iubit decat sa fii tu ala care iubeste.. iar altii ziceau invers.

Iar acum sunt unul dintre oamenii care cred ca dragostea si libertatea sunt ambele nevoi esentiale in viata unui om. Ca nimeni nu apartine nimanui, ca nu exista fericire deplina, ca noi oamenii suntem lasati pe pamant intr-o continua lupta cu fericirea in care nu avem cum sa iesim invingatori.. devenim cu adevarat fericiti atunci cand ne resemnam.. iar eu m-am resemnat.

Si mai cred ca omul prin natura lui e facut sa insele.. asa cum si soarele chiar daca straluceste si e frumos, arde.. asa cum si vantul care adie frmos,usuca..

Ori inseli ori esti inselat... ori iubesti si nu esti iubit ori esti iubit si nu iubesti.. ori esti mintit ori minti.. nu exista cale de mijloc!

Consideram inselatul ca fiind de cea mai joasa speta si acum am ajuns sa fiu eu in postura celor pe care ii judecam aspru si ,mai nebun , sa sustin aceasta idee si sa mi se para ceva normal.. sunt bolnava,posedata sau poate frustrata ca m-am casatorit inainte sa cunosc viata si sa ma bucur catusi de putin de ea..

dar cu toate astea cata rautate sa iti curga prin vene sa te transformi in omul care am devenit si sa sustii cu vehementa " e ceva normal! " ?

Sara3007, de obicei viata te pune in postura celor pe care ii judeci; am observat asta. Poate doar ca sa ii intelegi, insa nu inseamna ca e si o alegere buna.

Suntem programati sa fim tentati la un moment dat, dar nu e musai sa si actionam in sensul asta.

Din punctul meu de vedere crestinismul a dat-o in bara la greu insistand sa dam importanta fiecarui gand sau dorinte, pana cand concentrarea devine obsesie si obsesia se transforma in actiune. Gandurile de genul "as vrea sa fac sex cu X" ar putea fi date la o parte asa cum sunt altele, de genul "mi-as strange seful de gat" sau "m-as arunca pe fereastra in clipa asta". Dar odata ce incepi sa le dai importanta ca si cand ar avea neaparat implicatii serioase, trecand in sfera lucrurilor interzise, incep sa revina pana nu ti le mai scoti din cap. Nu stiu de ce avem obsesii cu lucruri pe care nu ar trebui sa le facem. Poate te-ar ajuta sa tratezi asemenea ganduri ca pe ceva neutru, reactii in creier si nimic mai mult.

E oarecum firesc sa vrei sa adopti pozitia asta fata de inselat pentru a te simti mai putin vinovata. Dar asta nu inseamna ca e si realista sau merita adoptata ca stil de viata.

Timpul nu se mai intoarce, nu mai poate fi luat inapoi nimic; in schimb poti vedea asta si ca pe ceva pozitiv. Poti decide de pilda ca viata incepe cu adevarat azi sau maine, daca te decizi sa faci o schimbare majora, iti alegi un scop si te tii de el. Casnicia in sine poate fi un scop. Sau pot fi altele. Numai sa fie pozitive, bazate pe ideea de a iti imbunatati viata si nu de a recadea in aceleasi tipare.

Te inteleg cu raceala si resemnarea; astea pot fi si temporare; de fapt sunt; nu cred ca omul e facut sa traiasca la nesfarsit in amorteala. Amorteala (cred eu) are rolul de a proteja de trairi negative (vina, remuscari, nefericire etc), ca un fel de bandaj, un pilot automat.Din modul in care scrii, nu cred ca iti aduce cu adevarat pacea interioara sau increderea ca ai gasit raspunsul la problema asta complicata.

Nici eu nu am cunoscut vreodata un cuplu cu o viata perfecta. Dar nu inseamna ca e cazul sa cadem in a decreta ca ori inseli ori esti inselat, ori minti ori esti mintit, unul iubeste mai mult si altul mai putin etc. Se intampla si din astea (shit happens), dar de regula nu toate odata si nu pe viata. E drept ca la un moment dat unul poate fi mai satul/ mai nefericit decat celalalt, dar asta se poate rezolva comunicand si nu e musai sa dureze mult (cu atat mai putin la infinit).

Abbie, c-am multa filozofeala pentru un lucru asa marunt si neimportant ca inselatul, pana la urma , suntem oameni , nu caini, nu ne supunem nimanu si facem ce vrem noi asumandu-ne riscurile si pierderile, singura obligatie pe care o putem avea e sa-i excludem pe cei din jur, adica sa avem grija sa nu-i includem in deciziile noastre gresite ( atunci cand constientizam ca facem greseli dar continuam sa le facem pentru ca vrem/nu putem sa ne oprim, daca stim asta ... atunci singura obligatie e sa avem grija sa nu-i implicam pe ceilalti ).

Inselatul e un lucru marunt vs singura obligatie e sa ii excludem pe ceilalti... Un lucru marunt care incalca singura obligatie, dupa spusele tale. Te contrazici. In fine.

Abbie M. a scris:

Inselatul e un lucru marunt vs singura obligatie e sa ii excludem pe ceilalti... Un lucru marunt care incalca singura obligatie, dupa spusele tale. Te contrazici. In fine.

Pai hai sa-ti explic, nu esti obligata sa stai cu cineva daca nu iti place/convine relatia cu ea,  cand am zis sa-i 'excludem' pe altii ma refeream sa nu-i taram dupa noi in tristete/melancolie,   nu-ti convine relatia ? ok .. nu-i reprosa asta ei pur si simplu explicai intr-un anume fel incat sa n-o renasca ca vrei sa te desparti de ea, nu trebuie sa-i reporezi doar pentru ca esti frustrat/frustrata.

Cum o cheama pe fata asta care scrie, Sara, in primul rand, sa nu uit ideea, normalitatea nu e o notiune batuta in cuie. Fiecare are normalitatea proprie, stabilita dupa propriile limite. (limite care, fireste, si ele pot fi impinse din ce in ce mai departe, in functie de cum evolueaza fiecare, si atunci se modifica si parametrii "normalitatii"). Cine stabileste ce e "normal"? Nu te mai intreba ce e normal, ca risti sa o iei razna.

Esti la varsta la care incepi sa-ti intelegi sexualitatea si sa devii foarte dornica de sex (la 30 de ani circa se intampla chestia asta, e ca un bum!), de aici si foamea de sex.  Dar risti sa cazi in promiscuitate si sa iti fie sila de tine. Si devine mai nasol atunci.

Ce nu inteleg eu e cum sta barbatu-tau  cu tine, daca stie ca nu il iubesti si nu te atrage... ma depaseste chestia asta.

In orice caz, prezicerea mea e ca e chestiune de timp pana va despartiti. Intrebarea este, vrei sa mai pierzi niste ani ducand viata dubla, mintindu-l? Sau alegi sa te comporti demn, cu ce ti-a mai ramas din demnitate si va despartiti si il lasi sa isi gaseasca pe una care sa aprecieze ce are el de oferit? Copii nu aveti, din cate am inteles, de ce continui sa te chinui si sa il chinui si pe el?

Nu e iubirea vietii tale, asta ca sa raspund la prima ta postare. Inca mai poti sa speri.