Sa iubesti sau sa fii iubit? Asta e intrebarea care ma chinuie zilnic.. Si al carei raspuns sunt sigura ca il cunosc in adancul sufletului meu.. Dar vreau sa aud varianta care mi-ar mai alina putin din suferinta.
Vreau sa incep prin a ma descrie o persoana imatura, o copila iresponsabila. O fata care nu stie sa faca diferenta dintre iubirea adevarata si cineva care imi place doar pentru anumite calitati fizice. Am 28 de ani. Sunt casatorita de un an de zile si suntem impreuna de 4. Sunt iubita, alintata, rasfatata, se poarta extraordinar cu mine, nu ne-am certat niciodata dintr-un motiv serios, imi pune pe tava tot ce imi doresc, ma iubeste din tot sufletul lui, Dar ce faci atunci cand nu impartasesti aceleasi sentimente?
Nu stiu daca asta este motivul pentru care am inceput sa nu mai am un comportament demn de o femeie respectabila. Au inceput sa ma atraga toti baietii pe care ii gasesc draguti, am inceput sa ma imaginez traindu-mi viata langa altcineva doar pentru ca imi place cum se imbraca sau doar pentru ca mi se pare putin atragator. Am inceput chiar sa am sentimente si sa ma gandesc noaptea la altcineva doar pentru ca l-am vazut de mai multe ori. Am inceput sa ma vad langa oricine numai langa sotul meu nu. Nu il mai gasesc deloc atragator, nu imi mai place deloc din punct de vedere fizic. Nu mai facem dragoste decat o data la foarte mult timp si atunci cand se intampla, o fac pentru ca ma gandesc la el ca are nevoie. Ultimele dati cand sa intamplat, am aflat pe propria piele ce inseamna sa faci sex fara sentimente, Ce inseamna sa faci sex ci nu dragoste.. Ce inseamna sa faci sex fara sa simti cum te completeaza celalalta persoana, fara sa o saruti si sa o tii strans in brate. Pentru mine,intr-un act sexual, sarutul este punctul culminant, iar lui nu pot sa i-l daruiesc..
Si pt ca ca ma macina faptul ca nu ma mai atrage fizic si cred ca nu il mai iubesc, nu am putut rezista si am impartasit si cu el aceste sentimente. De atunci,el a facut tot ce i-a stat in putinta sa nu ma piarda, sa ramanem impreuna si sa aprinda iar flacara care a ars o data. Ma doare enorm de tare cand imi spune "cum pot sa te mai iau in brate si sa te sarut cand stiu ca nu iti place? Iar eu incep sa plang si el vine langa mine si ma intreaba ce vreau sa facem iar eu nu am niciodata nici un raspuns..".
Daca nu pot sa mai fac dragoste cu el pt ca nu ma mai simt atrasa de el, dar totusi simt aceasta nevoie si oricat de tare m-as aprinde nu pot sa ma "sting" cu el si astept sa imi treaca... E o dovada clara ca nu exista iubire?
Imi place sa il alint, sa il pup si sa il iau in brate cand ne uitam la tv, cand ne plimbam pe strada, cand ne plimbam cu masina, cand ne bem cafeaua impreuna, cand facem orice altceva care sa nu aiba vreo conotatie sexuala!
Nu il iubesc daca prin faptul ca vad un baiat dragut ma imaginez facand sex cu el? Sau sa fie asta cauza a faptului ca nu am avut multi parteneri sexuali? Dar ce legatura are asta cu iubirea? Cred ca daca iubesti pe cineva ar trebui sa iasa din discutie sa te gandesti la altcineva sau sa te atraga altcineva. Sau sunt una dintre femeile care nu sunt facute pentru o viata in doi si sunt predestinate sa ramana singure?
Nu mai exista pasiune, dorinta iar eu ard si asta caut maritata fiind.. Ma face asta o femeie usoara ? Cum pot sa imi astampar aceste instincte animalice daca si jobul meu face in asa fel incat sa am tot timpul in preajma barbati care ii vad atragatori? Oare sunt unul dintre acei oameni care nu poa' sa aiba un partener constant? Sau mi sa urcat la cap ca sunt dorita de multi barbati? Sa fie asta plata mea ca m-am aruncat in relatia aceasta doar sa scap de singuratate fara sa astept persoana potrivita? Dar atunci de ce am avut candva sentimente si acum nu mai am?
Cand m-am casatorit nu am fost sigura ca el este perechea mea, jumatatea mea, persoana care ma completeaza si care ma face fericita, mi-am pus un semn de intrebare si am pus in balanta lucrurile bune cu cele rele, iar la cele rele nu am gasit decat ca nu ma mai atrage fizic si mi-am zis ca asta se intampla dupa ani de zile, dispare atractia fizica.. Si m-am uitat in urma la relatiile mele si mi-am confirmat singura ca asa este normal. Acum ma confrunt cu o problema fara rezolvare pt ca degeaba am tot ce imi doresc daca imi lipseste ce e mai frumos in inima!
Ce fel de persoana sunt daca grija mea a inceput sa devina fericirea proprie si nu casnicia? De ce nu ma gandesc la familia mea, sa o intretin frumos ,sa dau tot ce e mai bun pentru ea ci gandul meu sta in alte parti? Are legatura asta cu iubirea? Sau poate ca dragostea aia nebuna, sufletul ala pereche fara de care nu ai putea trai si pt care ti-ai da si viata, exista doar in carti?
Sa fie sotul meu doar o indragosteala, o pasiune trecatoare (care deja a trecut?),o dorinta esuata si nu o iubire eterna ? In cazul asta, ma intreb cu lacrimi in ochi, ce ramane de facut?
Viață la castel. O să zburzi ca o căpriță.