adal* a scris:Eu nu inteleg de ce aduci in discutie astfel de cazuri extreme.
Asta fac majoritatea cand e pus in discutie un caz anume. Se leaga de orice le suna cat de cat familiar. Stiu eu un caz in care coincid doua aspecte marginale, deci am ginit totul, am si solutiile, sa faca, sa dreaga, sa crape. Alternativ, sunt conditionati ca si cainii lui Pavlov, au reactii automate. Statul stie tot, statul nu greseste niciodata, traiasca statul (traducere: trebuie sa spun ce si-ar dori statul, nu cumva sa am probleme). Pana si cand citesti comentarii in diverse publicatii, parca oamenii traiesc in realitati diferite, le e imposibil sa isi raspunda coerent unii altora, sa se refere la acelasi lucru.
Interactiunea cu institutiile este supusa hazardului, nu logicii. Cand fac tampenii se acopera unii pe altii, cauta sa se justifice. De fapt, interactiunea cu oricine are autoritate asupra altuia. De fapt, interactiunea cu oricine. Fiecare are piticii lui, nu ai de unde sa stii cand vor sari la manivela si cand va incerca sa te tarasca in realitatea lui, sa te intinda sau sa te reteze, ca Procust. Realitatea obiectiva, pe care o impartim cu totii, pare sa treaca pe planul al doilea.
Unii chiar au impresia ca sa smulgi un minor din singurul mediu pe care il cunoaste si unde se simte in siguranta, peste noapte, ca Gestapo-ul, si sa il duci undeva cu niste straini, departe de parinti si de frati, nu e o trauma. Ca poate sa ii schimbe ca pe sosete si doar partea materiala conteaza. Cine gandeste asa e desprins complet de realitate (excluzand cazurile grave, evident).
V-ati intrebat vreodata de ce separa fratii? Ce logica e acolo? Sau e pentru ca familiile adoptive vor doar cate unul? Sunt catei? De ce sa rupi un om brusc de tot ce stie? Acel om nu va fi dat peste cap toata viata de o asemenea ruptura, pe care nici nu o intelege? Cum difera de ce au facut nemtii cand au separat familiile in lagare, in functie de sex si varsta?
De fapt, mesajul transmis - peste tot astazi - e ca familia biologica nu mai conteaza.
Vreau sa vad familia care nu are probleme niciodata, care traieste liniar si fara griji pe tot parcursul existentei sale. Sa nu ne mai ... pe noi. Totul poate provoca traume - palma la fund, divortul, plecarea la capsuni, amantlacurile, strictetea impusa, impingerea catre rezultate incompatibile cu varsta, raceala emotionala, chiar si tensiunea neexprimata . Vreau sa vad un om liber de orice aspecte neplacute, cu o copilarie perfecta. Nu exista.
Acum cativa ani saream la beregata oricui ma contrazicea in legatura cu faptul ca nu trebuie exagerate aceste lucruri pana te destabilizeaza psihic si ajung sa iti controleze viata.
Insa acum traim intr-o lume care se concentreaza atat de mult pe a face o trauma din orice, incat studentii americani au ajuns sa ceara ''safe spaces'' in universitati. Acestea sunt incaperi destinate celor cu un anumit punct de vedere, sau incaperi de relaxare, unde studentii sa fie feriti de ''triggers'' (subiecte ce le declanseaza sentimente neplacute) si opinii contrare opiniilor proprii. Pentru ca o parte din generatia care vine din urma e incapabila sa suporte opinii contrare.
Daca dati un search pe Google cu termenul ''student safe spaces'', vedeti cat de comuna e treaba.
Presupun ca ati auzit de Yale. Uitati un clip mai jos cu cei care vor conduce lumea maine, zbierand la un profesor universitar ca au nevoie de un ''safe space'' pentru ca sunt traumatizati de ceea ce studiaza.Nu sunt de acord cu palmele la fund, dar nici cu ce vad mai jos. Lumea merge din exagerare in exagerare.
Printre altele, tipa zbiara ca disperata '' Taci din gura! De ce dracu ai acceptat postul asta? Cine dracu te-a angajat? Ar trebui sa iti dai demisia! Ar trebui sa nu mai poti dormi noaptea! Esti dezgustator! Nu vezi ca noi suferim aici!''
Scuze pentru postarea kilometrica.
