Cred ca multi de pe acest forum stiu despre ce gandesc, imi doresc (dorinte irealizabile, in mare parte), felul in care imi petrec timpul etc. In general, oamenii sunt consternati de personalitatea mea: cinismul, sinceritatea dusa la extrem, nemultumirile care se indreapta impotriva sistemului si elucubratiile mele ii fac pe oameni sa se enerveze putin, apoi sa ma ignore. Eu urasc sa fiu ignorata, cum mi-o iau peste nas in lumea virtuala, asa patesc si in cea reala. Pe acest forum sunt cunoscuta ca fiind trol. Eh, nu e asta o problema, e un forum, un loc unde scriu si eu ce-mi trece prin cap, postarile mele imi sunt citite de niste necunoscuti, probabil, cu care nu ma voi intalni vreodata.
Problema e alta: si in lumea reala sunt vazuta ca un trol. Nu fabulez cand vorbesc cu cineva fata in fata, scopul meu nu este de a soca sau de a starni controverse, eu doar imi expun conceptiile,actiunile intreprinse si planurile, in circumstante care mi-o cer cu adevarat. Cu forumul e o alta poveste, scriu fara sa ma intrebe nimeni nimic, e spatiu virtual, regulile lui sunt mai blande decat cele ale realitatii. Citeste cine vrea, raspunde tot cine vrea, nu vad de ce exista furibunzi.
Sunt o persoana greu de acceptat, multi imi zic, dandu-se mari binefacatori: ''Trebuie sa te schimbi, lasa-ti prostiile deoparte si intra si tu odata pentru totdeauna in lumea reala.'' Raspunsul lor este egal cu zero pentru mine, e o banalitate, il stiu si eu, doar ca schimbarea asta de care tot imi zic ei, nu se poate face doar prin vorbe. Eu am o alta perspectiva asupra vietii,un alt sistem de valori, nu pot sa pocnesc din degete si sa incep sa gandesc ca ei. Si de ce sa gandesc ca ei daca eu consider ca e bine ca mine? De ce nu ma lasa ei sa gandesc ca mine, fara sa ma persecute? Sunt superficiali, nu stiu sa ajute cu adevarat o persoana, isi dau sfatul prostesc dupa care iti intorc spatele ca si cum n-ai exista. Vina tot pe cel nenorocit cade, cica nu vrea sa-i asculte si ca ''isi merita soarta''. Sa-i vad pe acesti oameni cat de receptivi pot fi dupa ani buni de anxietate, depresie si alte tulburari care nu s-au ameliorat semnificativ de la tratament. E ca si cum as priva un om de somn 3 nopti si l-as obliga sa asculte niste discutii interminabile despre importanta somnului. Omul ala nu are nevoie de asa ceva, asta e clar, are nevoie de intelegerea mea, sa-l las sa doarma,si daca pot, sa-i ofer conditii optime pentru somn.
Acum cativa ani am acceptat o forma ''nevinovata'' de delir din cauza relatiilor interpersonale tot mai putine si inconsistente. De ceva timp,insa, acest delir m-a absorbit completamente, a devenit mult mai puternic si ''laitmotivul''s-a schimbat.
Sa inteleg ca sunt un caz irecuperabil si cel mai bine ar fi sa evit discutiile sterile cu oamenii, nu?