Despre sensul vieții

Fiero a scris:

Acel arhietip la care se referea Jung? Daca e asa, nu cred in asemenea bazaconii si nu m-am gandit la asa ceva cand am spus tipar. :)

Adicătelea, arhetipurile, de care Jung încerca să ne povestească, îs doar bazaconii? :)

Da, e o teorie nefalsificabila. Dar ar fi trebuit sa-mi tin parerile pt. mine. Scuze ca am intervenit!

Dar nu trebuie să-ți ceri scuze, e chiar ok că ai intervenit. Doar așa mai discutăm și noi de una și de alta :)

Zici că teoria arhetipurilor e nefalsificabilă...Hmm, vrei să mă omori cu Popper, chiar aici, la filosofie? 

Mie mi se pare foarte corect ce sustine omul, demn de luat in seama, pt. ca in lipsa unei metode obiective de verificare, oricine isi poate ridica ideile la rang de teorie si nimeni nu va putea sa-l contrazica.

Fiero, am glumit. Sper să nu te fi supărat :) Că tot veni vorba, aș vrea să spun câte ceva despre problemele la care am ajuns, respectiv despre arhetipuri, falsificabilitate etc.

Nu m-am suparat, stai linistit. Tu scrie, eu o sa te urmaresc.

Ok, iată cum văd eu problema...

Este corect ce spune Popper, numai că nu se aplică oriunde. 

Dar hai să vedem, foarte pe scurt, ce este falsificabilitatea. Popper lucra în domeniul filosofiei științei și a introdus falsificabilitatea sau teoria falsificaționistă în încercarea de a găsi un criteriu de demarcație dintre știință și pseudo-știință, respectiv dintre teoriile științifice și cele neștiințifice sau metafizice. De exemplu, după cum mărturisea chiar el, la vremea respectivă era un critic acerb al marxismului și al psihanalizei lui Freud, pe care le considera teorii neștiințifice și voia să găsească un criteriu de demarcație suficient de clar dintre aceste teorii și teoria relativității generalizate a lui Einstein, care era una eminamente științifică. A pus astfel pe tapet falsificabilitatea sau testabilitatea. Care înseamnă, foarte pe scurt, că orice teorie științifică trebuie formulată astfel încât să poată fi testată sau să prezinte consecințe care ulterior să poată fi testate. Altfel spus, e vorba de formularea unor situații sau evenimente care, dacă s-ar produce în urma unor experimente, ar duce la invalidarea teoriei respective și înlocuirea firească a acesteia cu o alta, mai completă, care în mod firesc îi va lua locul. El a dat ca exemplu, ulterior, teoria relativității neneralizate, care a îndeplinit acest criteriu de falsificabilitate, fiind formulată astfel încât stipula predicția că lumina este atrasă de corpurile grele - fapt testat ulterior de experiențele lui Eddington. 

Dar au au existat și filosofi ai știiței care au criticat teoria falsificabilității, ca unic criteriu, printre care Imre Lacatos și Thomas Khun. Mai mult, Khun spunea într-o carte deja celebră, Structura Revoluțiilor Științifice, că criteriul după care apar și se dezvoltă teoriile științifice este schimbarea paradigmelor și că acceptatea acerbă a criteriului falsificabilității ar duce practic la înghețarea progresului științific.

Au mai fost și alții care au criticat, din alte perspective, teoria falsificabilității a lui Popper. Oricum, anii au trecut și ideea e că acest criteriu al falsificabilității constituie un criteriu de apreciere a unei teorii științifice, însă nu trebuie luat la modul absolut, în sensul că nu orice teorie poate fi respinsă doar pe baza acestui criteriu. Un exemplu elocvent aici, de teorie mult criticată, care nu îndeplinea criteriul falsificabilității și considerată inițial a fi pseudo-știință a fost psihanaliza lui Freud. Astăzi lucrurile s-au schimbat din acest punct de vedere.

Și voi reveni mai târziu, încercând să spun cum văd eu lucrurile cu Jung și teoria arhetipurilor.

Nu stiam ca Popper a avut combatanti, eu am aflat de el, mai exact de teoria lui, citind bogul unui psiholog. M-ai facut curioasa, oare cu ce contrargumente pot veni combatantii teoriei lui Popper? Stii ce spune psihoogul la care am facut referire despre psihologia lui Freud si a adeptilor lui? Spune asta: Sa intelegi mintea umana prin prisma gandirii psihodinamice este ca si cum privesti la stele prin binoclu, in timp ce alti oameni folosesc un telescop electronic. Sau, practica terapiei psihodinamice e ca si cum iei o lupa si studiezi o mostra de tesut organic, desi un altul priveste la ea printr-un microscop.".

De atfel, parerea psihologior evolutionisti (pe care eu o impartasesc) este ca psihologia nu este o stiinta de sine statatoare, fara concursul altor stiinte (biologie, genetica, neurostiinte), ea nu ne poate oferi de una singura raspunsuri la intrebarile pe care ni le punem noi in legatura cu modul in care functioneaza mintea si nici nu poate descifra comportamentul uman. De aceea, cred ca incercarile primilor psihologi, ale pionerilor, de a intelege psihicul uman, desi demne de apreciat, nu cred ca ar trebui luate in serios, pt. ca in afara de intuitie, n-au niciun alt suport de sustinere, iar intuitia adesea e inalt failibila.

Oho, sigur că au fost destui cei care, ulterior, au avut și alte păreri decât Popper. Ți-am dat deja două exemple în postarea anterioară, așa la o primă strigare, din ce-am reușit eu imediat să fac apel la epistemologie   .  Și să nu uităm că Pooper s-a născut în 1902 și și-a elaborat teoria asta a falsificabilității undeva prin anii 1930. De atunci, cu siguranță că sunt mulții alții care care au criticat teoria lui. Uite aici, la întâmplare, o astfel de critică:

http://www.stephenjaygould.org/ctrl/gardner_popper.html

Un contraargument la teoria lui Popper? Păi sunt multe, mai ales în fizica teoretică. De exemplu în teoria superstringurilor, foarte la modă azi. A descoperit cineva un „superstring” sau și-a pus problema falsificabilității în această privință? Nu. Departe ca cei care studiază această teorie, care sunt din ce în ce mai mulți, să-și pună această problemă. Dimpotrivă, ei nu fac decât să încerce a găsi dovezi în sprijinul teoriei lor. Și teoria superstringurilor e bine mersi o teorie științifică acceptată. Idea e că nu neapărat falsificabilitatea contează, cât capacitatea unei teorii de a explica cât mai mult la un moment dat. 

Ca să închei cu Popper, să ne înțelegem, eu nu contest meritul lui incontestabil :) Criteriul lui, al falsificabilității a constituit un pas important și e de folos în filosofia științei. Dar nu trebuie să ne repezim să facem din acest criteriu o condiție sine qua non, o dogmă.

Despre Jung și arhetipuri, cred că voi încerca să spun câte ceva săptămâna viitoare, poate în weekend :)

Până atunci, așa, în plic, aș avea observația că Freud și Jung (valabil și pentru Popper și  pentru orice om de știință din orice timp și domeniu) nu trebuie să fie judecați prin prisma cunoștințelor noastre de azi. Și să spunem ceva de genul: La gunoi cu ei, bre, că sunt fosile! E o mare eroare să judecăm astfel. Ei sunt de apreciat în contextul în care au trăit și în care au reușit să transmită ceva nou și important generațiilor următoare.

Stimaţi forumişti, am o fire păcătoasă, nu ştiu de ce, dar mă cam muncesc unele gânduri. De ezemplu, atât mi-am amărât sufletu cu întrebarea asta: "care-i rostu vieţii?" încât ajunsesem să mănânc cam mult.

Dar să vă spun întâi cine sunt.

Mă numesc Nae şi sunt tractorist. Acum nu e prea mult de lucru cu tractoru, că-l pregătesc de iarnă. Dom inginer Iulică, şefu meu, m-a sfătuit încă din vară să-mi cumpăr laptop şi să-mi bag internet. Tot el mi-a spus de Gugli, că să scriu întrebarea care mă frământă şi atunci sigur primesc răspuns, că asta e o treabă care trebuie că-i preocupă pe mulţi, dintre care unii poate sunt şi deştepţi. Aşa că acum, dacă avusăi niţel timp liber, ajunsăi aici, cu Gugli. Şi citii eu din zori până hăt târziu, dar tot nu găsii ce caut. Unde mai pui că aici la dvs. italianu Michelangelo şi grecu Socrate vorbesc englezăşte, din care limbă eu nu cunosc decât vreo două boabe. Apoi văzui că pisicile şi câinii au şi ele rostu lor în viaţă, şi când n-au scop, sau îl uită, atunci se depresionează şi plâng. Nu ştiu cine o fi Popper, şi nici ce înseamnă "falsificabilitate", că eu am primit acum doi ani un dex de la domnu Iulică şi cuvântu ăsta nu e de găsit. Deci, citii 7 pagini mari şi late despre rostu vieţii şi tot nu pricepui nimic.

Îmi luai adineauri o pauză, să dau pisicii de mâncare, că am o pisică tărcată, care de obicei doarme pe sobă, dar acum nu ştiu ce o apucase, că începuse să miorlăie. Cred că-i era foame, că se linişti când văzu că mă duc spre frigider (da, am şi frigider, ce dacă stau la ţară?). 

Aşa, rămăsesem la rostu vieţii pe care nu-l găsesc de fel. Oare chiar nu e nimeni pe lumea asta să mă lumineze, da fără vorbe umflate, aşa, ca pentru un tractorist ca mine? Vă rog să binevoiţi să conlucraţi spre iluminarea mea sufletească, şi vă mulţumesc anticipat.

Cu mare stimă,

Nae tractoristu, curios din fire