Despre sensul vieții

nicksson a scris:

Ce rost or fi avut ei pe lumea asta? Ce-a rămas din gândurile lor, din faptele lor, din lumea lor de poveşti şi credinţe?

Aş spune că, de-a lungul vieţii lor, erau prea concentraţi pe acele lucruri, ca să se mai sesizeze despre ce va rămâne în urma lor. Trăiau prea concentraţi prin aceleaşi momente gândite, povestite, încredinţate, de la an la an. Iar urmaşii lor aveau să trăiască în consecinţa momentelor lor.

nicksson a scris:

Aşadar azi mă gândeam că dincolo de rosturile de zi cu zi sau de cele făurite cu bună voie, ori chiar insuflate de societate şi de aşteptările ei, s-ar putea să nu mai fie nimic. Orice ar face omul, ar fi ca munca unei furnici care pune şi ea, pe măsura puterilor ei, un fir de nisip mai mare sau mai mic, la cuibul numit furnicar.

Cu alte cuvinte:

Strânge omu ca furnica

Și se-alege cu...nimica!

:)

Vriies a scris:

Cu alte cuvinte:

Strânge omu ca furnica

Și se-alege cu...nimica!

:)

sensul vietii

e poetii

nicksson a scris:

Dragi şi stimaţi stimabili confraţi de clacă!

Pentru apariția vieții pe o planetă, fie ea şi pământul nostru, ştim că trebuie îndeplinite o mulţime de condiţii care mai de care mai dificile...

Păi acu, ia să spună careva, de ce să pună mână de la mână atâtea condiţii întrunite ca să producă nişte microbi conştienţi (care supravieţuiesc până şi meteoriţilor uriaşi de acu cca 60 milioane de ani), dacă nu ar ezista o forţă, hai să-i zicem "evoluţionistă", care să-i mâne mereu înainte, şi fără de care ar fi rămas planeta tot la supa iniţială de atomi şi molecule moarte?

Poi, na, au fost unii care au încercat să răspundă la această întrebare și i-au dat acestei „forțe” diverse denumiri.

Așa, la o primă strigare, unu a fost Begson, care i-a zis „elan vital”. Altul înaintea lui a fost Hegel, care i-a zis „spirit” (în germană, „Geist”).

Interesant e că ambii au considerat această forță ca fiind una „evoluționistă”. Lucrarea lui Bergson, în care a lansat conceptul respectiv, se numea chiar „Evoluția creatoare”.

Mai sus am pus între ghilimele termenul evoluție, pentru ca să nu se înțeleagă că ideile lui Bergson și Hegel ar putea fi confundate neapărat cu conceptul de evoluție în sens darwinist.

Oare de ce vrem sa oferim semne de circulatie cu sageti unei notiuni ca "viata" ???  

The Unknown a scris:

Oare de ce vrem sa oferim semne de circulatie cu sageti unei notiuni ca "viata" ???  

Cine vrea? :)

Oricum, nu sunt sigur că am înțeles metafora...Poate reușești să pui întrebarea într-un mod mai...concret. :)

Doar punem și noi întrebări și propunem răspunsuri la drum de seară...

nicksson a scris:

 O fi şi povestea asta cu rosturile vieţii la fel ca povestea cu copacul cel falnic şi rămuros care face un singur fruct, dar nu se ştie pe care ram? Şi până ce apare fructul toate ramurile sunt utile numai ca fructul să apară sigur? Dar care o fi fructul pe care trebuie să-l producă omenirea? 

Este foarte interesantă asemănarea cu fruct, cât şi perspectiva din care trimite să vezi lucrurile. Omenirea, în întregul ei, nu a produs niciun fruct. Seva din copac este într-un continuu freamăt, unde pulsaţiile de evrica, ici-colo, sunt pentru soluţiile unor probleme nedemne, în accepţiunea generală, de a fi soluţia care poartă seminţele tuturor, soluţii care păreau să fie totul. Astfel omul rămâne "viu" doar în sufletul care a produs un potenţial fruct, doar în a exista ca "util", ca iubitor, ca "elan vital", ca fericit pentru el însuşi de propria-i reuşită, deşi neacceptată, în timp ce rămâne ciung de-o minte inaptă de-a pune pe tapet şi în cuvinte optimul tuturor, rămâne ineficient. Ce este în gândurile lui, parcă independent de voinţa sa, de a genera o viziune care să-i fie urmată? Răspunsul la această întrebare ne aduce mai aproape de rostul vieţii?

Tocmeală a scris:

Este foarte interesantă asemănarea cu fruct, cât şi perspectiva din care trimite să vezi lucrurile. 

Seva din copac este într-un continuu freamăt, unde pulsaţiile de evrica, ici-colo....

în accepţiunea generală, de a fi soluţia care poartă seminţele tuturor, soluţii care păreau să fie totul. Astfel omul rămâne "viu" doar în sufletul care a produs un potenţial fruct, doar în a exista ca "util", ca iubitor, ca "elan vital", ca fericit..

Ce este în gândurile lui, parcă independent de voinţa sa, de a genera o viziune care să-i fie urmată? Răspunsul la această întrebare ne aduce mai aproape de rostul vieţii?

Da, in fruct se afla "potentialitate infinita" (sa zicem asa), in colaborarile fructuoase sta rostul vietii, care este "un dat" apartinator Planului Cauzal. Toate intentiile omilui, toate gandurile lui, actiunile(faptele) sale produc "un potential fruct", mai devreme sau mai tarziu, deoarece toate sensurile, toate caile,  converg inspre "acelasi infinit", acolo de unde "izvoraste seva",  chiar daca unele aspecte par mai mult ca n-ar avea niciun sens. Toate au un sens al lor, chiar si cele care par a fi  "parca independent de vointa omului", chiar si cele pe care noi, la un moment dat, nu le gasim eficiente  si toate contribuie la "restabilirea" ordinii divine si intelegerea lucrurilor. Intelegerea lucrurilor nu pot aparea intr-un suflet " tulburat" de informatiile si energiile distorsionate din cauza nelinistii mintii omului. Toti ratacim prin labirinturile psihologice , insa chiar daca suntem uneori si confuzi, ajutoarele ne vin, de cele mai multe ori, de unde nu am "vazut" nicio potentialitate in acest sens.

Mai reamintesc faptul ca, totusi, Sufletul are sensul lui , clar si rostul omului este sa se alinieze acestui sens si atunci toate cautarile noastre capata un sens.

"Binele nu se termina niciodata, desi isi poate schimba forma"...intr-o zicere...

Vriies a scris:

Poi, na, au fost unii care au încercat să răspundă la această întrebare și i-au dat acestei „forțe” diverse denumiri.

Așa, la o primă strigare, unu a fost Begson, care i-a zis „elan vital”. Altul înaintea lui a fost Hegel, care i-a zis „spirit” (în germană, „Geist”).

Interesant e că ambii au considerat această forță ca fiind una „evoluționistă”. Lucrarea lui Bergson, în care a lansat conceptul respectiv, se numea chiar „Evoluția creatoare”.

Bergson (ca de altfel şi Hegel) a fost un om deştept, deşi nu era tractorist. Mie-mi plac ideile lui. Din asta rezultă că am idei învechite, nu? Sau mă pot lăuda că sunt tare deştept, de vreme ce am ajuns la concluzii asemănătoare celor ale străluciţilor înaintaşi pomeniţi? Dar dacă tot veni vorba, făcui repede rost de romanul "Evoluţia creatoare" al lui Henri Bergson (premiat, de altfel, cu Nobelu), ca să-l citesc încă în timpul iernii. Aşadar, merci pentru recomandarea de lectură, mr. Vriies. Zău, uneori mă minunez de câte mai ştii. De-acum o să fiu mai îngăduitor câd o să mai dai cu oiştea-n gard, că doar se ştie: "Unde-i minte multă..."

Apropo, crezi că după ce citesc cartea lui Bergson voi fi şi mai deştept? Tu ai citit-o deja, sau doar te-ai dat pe Wikipedia?

:)

Cu profundă stimă,

Nae Tractoristu