Ce imi scapa?

aniella93 a scris:

 Ma jigneste, imi spune ca ii pare rau ca a dat de mine.. chiar si ca m-a lasat insarcinata.. 

Iti scapa faptul ca nu ai ce cauta langa un om care a dat in tine (indiferent de motivatia lui) si care ti-a spus ca ii pare rau ca te-a lasat gravida, chiar daca a facut-o la nervi. Restul e irelevant.

Nu gresesti cand te indoiesti de sentimentele lui pentru tine. Asculta-ti instinctele. Indoieste-te si de caracterul lui nu numai de sentimente. Un om civilizat nu isi injura partenerul constant cand se cearta, indiferent cat de suparat este. Mai are omul scapari cateodata, dar nu mereu. Daca asta este obiceiul lui, o va face mereu toata viata si nu numai cu tine.

Naeema a scris:

Iti scapa faptul ca nu ai ce cauta langa un om care a dat in tine (indiferent de motivatia lui) si care ti-a spus ca ii pare rau ca te-a lasat gravida, chiar daca a facut-o la nervi. Restul e irelevant.

Nu gresesti cand te indoiesti de sentimentele lui pentru tine. Asculta-ti instinctele. Indoieste-te si de caracterul lui nu numai de sentimente. Un om civilizat nu isi injura partenerul constant cand se cearta, indiferent cat de suparat este. Mai are omul scapari cateodata, dar nu mereu. Daca asta este obiceiul lui, o va face mereu toata viata si nu numai cu tine.

In mine nu a dat, nu m-a lovit vreodata..se referea la faptul ca m-a cunoscut. Am incercat sa inteleg faptul ca asa e el, ce nu pot intelege si accepta insa e ca el sa ramana cu mine doar ca sa ma chinuie, nu din iubire, nu din obligatie, ci doar.. ca sa mi faca rau, sa ma simt cum s-a simtit si el..

Aniella, o sa-ti marturisesc ceva. Precum stii, toate relatiile au probleme, asadar nici eu nu am fost scutita de ele in cei 19 ani de casnicie. Am avut zile triste, zile negre, disperare, dispret, dubii, certuri, reprosuri, samd. In momentul in care am ramas gravida, amandoi am purtat o discutie calma, serioasa si civilizata, despre noi doi ca persoane, ca parteneri, despre viitorul nostru ca familie si despre bunastrea copilului nostru, emotionala si mentala. Evident ca nu poti cladi sau continua ceva cand iubire sau respect  nu mai exista. La noi au mai existat dar au fost mult timp umbrite de greseli, orgolii, reprosuri, neintelegeri in comunicare, incapatanare. Ne-am intrebat daca putem pune trecutul deoparte si sa ne concentram pe viitor. Ne-am intrebat daca ranile sunt vindecabile si comportamentele iertabile. Ne-am intrebat daca vrem sa impreuna din motivele corecte si nu din obligatii, teama de despartire sau alte chestii. Dar cel mai important ne-am intrebat ce fel de parinti vom fi pentru copilul nostru, in ce atmosfera il vom creste. 

Am ajuns amandoi la concluzia si decizia ca multe chestii trebuie schimbate radical. Un fel de a doua maturizare. Am facut amandoi eforturi de a repara si imbunatati lucruri care trebuiau adresate, am invatat sa lasam de la noi cand e cazul, am realizat ca respectul e tot atat de important ca si iubirea si ne-am concentrat pe tot ce a fost si este pozitiv intre noi, ce ne-a legat in primul rand nu ce ne-a suparat pe parcurs. 

De cand am avut copilul acum 2 ani jumate, relatia mea nu este perfecta desigur dar este pe cat poate o relatie sa fie sanatoasa, armonioasa si stabila. Am reusit sa ne regasim si sa ajungem aproape la cum a fost in anii de inceput. A fost nevoie de multa introspectie.

Gandeste-te ca in curand nu vei mai fi doar tu si el, veti fi 3. Chibzuieste bine cu cine vrei sa intemeiezi o familie si cel fel de relatie si viata vrei sa ai. Adevarat ca in viata nu exista niciodata garantii ca totul va merge ok la toata lumea dar asta nu inseamna ca tu ar trebui sa pornesti pe acest drum cu chestii lipsa sau nerezolvate de la bun inceput. Sansele de success iti sunt deja din start diminuate rau.

aniella93 a scris:

In mine nu a dat, nu m-a lovit vreodata..se referea la faptul ca m-a cunoscut. Am incercat sa inteleg faptul ca asa e el, ce nu pot intelege si accepta insa e ca el sa ramana cu mine doar ca sa ma chinuie, nu din iubire, nu din obligatie, ci doar.. ca sa mi faca rau, sa ma simt cum s-a simtit si el..

Scuze, am citit eu gresit. 

Naeema a scris:

Aniella, o sa-ti marturisesc ceva. Precum stii, toate relatiile au probleme, asadar nici eu nu am fost scutita de ele in cei 19 ani de casnicie. Am avut zile triste, zile negre, disperare, dispret, dubii, certuri, reprosuri, samd. In momentul in care am ramas gravida, amandoi am purtat o discutie calma, serioasa si civilizata, despre noi doi ca persoane, ca parteneri, despre viitorul nostru ca familie si despre bunastrea copilului nostru, emotionala si mentala. Evident ca nu poti cladi sau continua ceva cand iubire sau respect  nu mai exista. La noi au mai existat dar au fost mult timp umbrite de greseli, orgolii, reprosuri, neintelegeri in comunicare, incapatanare. Ne-am intrebat daca putem pune trecutul deoparte si sa ne concentram pe viitor. Ne-am intrebat daca ranile sunt vindecabile si comportamentele iertabile. Ne-am intrebat daca vrem sa impreuna din motivele corecte si nu din obligatii, teama de despartire sau alte chestii. Dar cel mai important ne-am intrebat ce fel de parinti vom fi pentru copilul nostru, in ce atmosfera il vom creste. 

Am ajuns amandoi la concluzia si decizia ca multe chestii trebuie schimbate radical. Un fel de a doua maturizare. Am facut amandoi eforturi de a repara si imbunatati lucruri care trebuiau adresate, am invatat sa lasam de la noi cand e cazul, am realizat ca respectul e tot atat de important ca si iubirea si ne-am concentrat pe tot ce a fost si este pozitiv intre noi, ce ne-a legat in primul rand nu ce ne-a suparat pe parcurs. 

De cand am avut copilul acum 2 ani jumate, relatia mea nu este perfecta desigur dar este pe cat poate o relatie sa fie sanatoasa, armonioasa si stabila. A fost nevoie de multa introspectie.

Gandeste-te ca in curand nu vei mai fi doar tu si el, veti fi 3. Chibzuieste bine cu cine vrei sa intemeiezi o familie si cel fel de relatie si viata vrei sa ai. Adevarat ca in viata nu exista niciodata garantii ca totul va merge ok la toata lumea dar asta nu inseamna ca tu ar trebui sa pornesti pe acest drum cu chestii lipsa sau nerezolvate de la bun inceput. Sansele de success iti sunt deja din start diminuate rau.

Scuze, am citit eu gresit. 

Asta nu reusesc eu sa fac cu el. Sa comunicam fara ca el sa aduca in discutie ce chestii negative s-au intamplat intre noi si cum l-au afectat pe el, vreau sa vorbesc cu el despre asta dar ce nu stiu e cum sa-l determin sa ma asculte.. sa lase trecutul la o parte si sa ne gandim la viitorul nostru ca familie. Amandoi cred ca avem nevoie de maturizarea asta, nu eram pregatiti pentru venirea unui copil, dar totusi am vrut sa-l pastram, ne-am asumat o responsabilitate. Nu visez la perfectiune, dar, mi-as dori sa am parte macar de o mica dovada ca ma iubeste si ca se teme sa ma piarda, ca se gandeste la copilul nostru, ca vrea sa treaca peste ce s-a intamplat pentru ca nu poate altfel, cum simt ca nici eu nu pot... asta e motivul pentru care eu am ignorat rautatile spuse de el la nervi, ce nu stiu, sau nu vreau sa stiu e ce simte el daca nu e dispus sa treaca peste defectele mele cum trec eu peste ale lui..  :(

Anca/Maria a scris:

Copiii simt tot, chiar dacă nu înțeleg. Mai bine fără tata decât așa familie. Nu te ascunde după scuza ăsta, că e tatăl copilului. Nu cred în ea.

Stiu, nu e doar asta. E si teama mea de a-l pierde, il iubesc totusi.. si asta ma face vulnerabila si indecisa.

Nu poti sa-l faci sa gandeasca sau sa actioneze intr-un anumit mod daca nu vine de la el. El trebuie sa vrea. Asta e parte din procesul de vindecare.

In relatia mea eu am fost aceea care nu putea sa depaseasca greselile si trecutul si reprosam mereu si ma macinat mult timp faptul ca nu am putut sa iert sau sa trec peste. Intr-o zi mi-a zis sotul ca nu vom putea avea un viitor impreuna daca eu nu reusesc sa las trecutul unde ii este locul. Si mi-a mai zis ca nici daca ne despartim, eu nu voi avea liniste sufleteasca pentru mine insumi daca ma las macinata de trecut. Am realizat ca are dreptate. Ori cu el ori fara el, eu purtam razboiul in mine si l-as fi dus cu mine oriunde. 

Pana nu a avut loc schimbarea mea interioara, in gandire, in emotii, in perspective nu s-a putut merge mai departe cu vindecarea. Am realizat ca trecutul nu se poate schimba si ca ma consum degeba fiind suparata tot timpul, reprosand si acumuland resentimente. Important este sa se invete din greselile trecutului. Asta trebuie sa faca partenerul tau. Sa realizeze ca nu poate schimba nimic si ca isi face rau singur daca se lasa prada sentimentelor pe care le are momentan. Si nu numai lui, iti face rau si tie si va fi rau si pentru copil. Dar toate astea nu i le poti tu bate cu ciocanul in cap. Daca nu i se aprinde lui becul, degeaba vrei tu. 

Tot ce poti face este sa incerci sa discuti cu el. Nu te da batuta, incearca mereu si intr-o zi daca vezi ca orice ai incerca nu da rezultate, poate aceea va fi ziua cand va trebui sa-ti reevaluezi relatia si prioritatile.

El e ranit evident, dar e si egoist si simte nevoia sa te pedepseasca continuu. Stiu ce spun pentru ca e ca si cum as vorbi despre cum eram eu.

Ca la sah, atacatorul are mereu avantaj, pentru ca atacatul isi iroseste mintea gandind cum sa se apere, si nu mai ajunge sa atace.

Aniella, trebuie sa inveti sa ataci, sa afli punctele vulnerabile ale partenerului tau, sa-l impungi unde-l doare.

La atac!

Naeema a scris:

Nu poti sa-l faci sa gandeasca sau sa actioneze intr-un anumit mod daca nu vine de la el. El trebuie sa vrea. Asta e parte din procesul de vindecare.

In relatia mea eu am fost aceea care nu putea sa depaseasca greselile si trecutul si reprosam mereu si ma macinat mult timp faptul ca nu am putut sa iert sau sa trec peste. Intr-o zi mi-a zis sotul ca nu vom putea avea un viitor impreuna daca eu nu reusesc sa las trecutul unde ii este locul. Si mi-a mai zis ca nici daca ne despartim, eu nu voi avea liniste sufleteasca pentru mine insumi daca ma las macinata de trecut. Am realizat ca are dreptate. Ori cu el ori fara el, eu purtam razboiul in mine si l-as fi dus cu mine oriunde. 

Pana nu a avut loc schimbarea mea interioara, in gandire, in emotii, in perspective nu s-a putut merge mai departe cu vindecarea. Am realizat ca trecutul nu se poate schimba si ca ma consum degeba fiind suparata tot timpul, reprosand si acumuland resentimente. Important este sa se invete din greselile trecutului. Asta trebuie sa faca partenerul tau. Sa realizeze ca nu poate schimba nimic si ca isi face rau singur daca se lasa prada sentimentelor pe care le are momentan. Si nu numai lui, iti face rau si tie si va fi rau si pentru copil. Dar toate astea nu i le poti tu bate cu ciocanul in cap. Daca nu i se aprinde lui becul, degeaba vrei tu. 

Tot ce poti face este sa incerci sa discuti cu el. Nu te da batuta, incearca mereu si intr-o zi daca vezi ca orice ai incerca nu da rezultate, poate aceea va fi ziua cand va trebui sa-ti reevaluezi relatia si prioritatile.

El e ranit evident, dar e si egoist si simte nevoia sa te pedepseasca continuu. Stiu ce spun pentru ca e ca si cum as vorbi despre cum eram eu.

Stiu ca e ranit, tocmai de asta incerc mereu sa am grija cum ma comport cu el, sa ii arat ca imi pasa, ca il iubesc.

Nu o sa ma dau batuta, desi am simtit ca cedez de atatea ori.. dar nu o sa o fac, o sa mai incerc sa vorbesc cu el, sa gasesc o cale. Ai dreptate, simte nevoia sa ma pedepseasca in permanenta, asta faci cand esti ranit. Dar o sa incerc sa-l fac sa inteleaga.. sper sa pot.

Multumesc.

choronzon a scris:

Ca la sah, atacatorul are mereu avantaj, pentru ca atacatul isi iroseste mintea gandind cum sa se apere, si nu mai ajunge sa atace.

Aniella, trebuie sa inveti sa ataci, sa afli punctele vulnerabile ale partenerului tau, sa-l impungi unde-l doare.

La atac!

Nu am decat sa ma gandesc in continuare, nimic din ce am incercat pana acum nu l-a clintit. Cu toate astea vad ca nici el nu pare dispus sa renunte, imi spune sa renunt eu, ca el nu o face.

Ma simt mai slaba decat el, eu obosesc psihic daca stau si ma cert in continuu, repet aceeasi idee la nesfarsit.

Poate greseala ta este ca stai cuminte in postura de sac de box emotional. Stie ca te poate "lovi" cand vrea el si tu tot acolo esti, tot ii oferi iubire si intelegere. Nici de mirare ca nu are motivatie sa schimbe ceva sau sa se schimbe. Poate ar trebui sa recurgi in curand la ceva mai drastic, sa-l faci sa inteleaga sau sa creada ca te va pierde si pe tine si pe copil daca nu inceteaza, si atunci ii poti observa reactia si comportamentul. 

Imi da impresia de a fi un vampir energetic, cineva care se simte bine cand are pe cineva pe care sa-si refuleze ce are de refulat. Pedepsindu-te pe tine el isi reincarca bateriile si se simte usurat. 

Ai grija, ca asa tind sa se poarte sociopatii, din cate am citit.

La fiecare contradictie mica sau repros legat de un lucru marunt, au ca raspuns arsenalul de greseli reale sau imaginare facute de tine. In cazul tau, imaginare.

Urata situatie.

Iti scriu mai tarziu ceva mai detaliat, ca acum nu am timp.

@aniella, cum se poarta acum cu tine asa o sa se poarte toata viata...

Am prieten care nu o scoate pe nevasta-sa din "crusea ma-si" de dimineata pina seara...ca sa nu mai zic ca o mai si bate saptaminal...

Toate neimplinirile lui le pune pe seama femeii.. ca sa nu mai zic ca copilul lor in asa atmosfera frumoasa a crescut ca acum s-a luat de pacanele...

Ce mai trai pe vatrai...culmea e ca el e un om foarte de treaba si harnic...

Mai bine lasa-l ca si asa e moda sa-ti cresti copilul singur...

Ai grija ce iti doresti...