Sari la conținut
Forum Roportal

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Buna voua!

 

M-am alaturat acestui forum cu gandul ca imi va fi de folos sa-mi expun aici gandurile si trairile legate de povestea mea, iar ideea de a primi o parere absolut obiectiva de la un strain virtual imi surade. Tin sa mentionez ca am obiceiul de a lungi putin vorba, dar vreau sa intelegeti ca prin modul acesta ma pot axa in povestea ce urmeaza pe sentimentele mele, amalgamul de trairi contradictorii care ma tot incearca.

 

Istoria mea incepe acum 4 ani, in vara lui 2011, cand ca orice pustoaica de 18 ani cu diploma de BAC inca calda, imi pierdeam zilele si noptile nefacand mai nimic. Aveam sa plec din toamna sa-mi incep studiile universitare in Marea Britanie, asa ca mi-am permis in cele 3 luni calduroase o lene triviala, fara niciun pic de retinere. Si cum plictiseala isi facea simtita prezenta din ce in ce mai des, obisnuiam sa mai intru pe un chat autohton, unde purtam discutii fara noima la ceas tarziu cu fel de fel de personaje necunoscute. Nu aveam vreun scop anume, nu urmaream decat sa-mi umplu cele cateva ore de nesomn stand la taifas pe te miri ce subiecte cu o misterioasa persoana. Nu duceam mai departe conversatiile, in ciuda faptului ca mai toti voiau sa pastram intr-un fel legatura; eu nu vedeam rostul. Ei bine, pe la sfarsitul lui iulie, D. - protagonistul acestei povesti - m-a abordat intr-o conversatie privata. Avea un nickname interesant, un amanunt superficial, dar de care mie insa imi pasa. Dupa cele cateva randuri in care ne-am lamurit de unele date concrete - eu 18 ani, el 31, eu Galati, el Bucuresti - am realizat ca avem gusturi si interese in comun, iar asta m-a castigat pe loc. Ascultam acelasi stil de muzica, melodii deloc comerciale, jobul si domeniul in care lucra - marketing - faceau parte din planurile mele de viitor, unul din hobby-urile lui era fotografia iar eu iubeam tot ce tine de arta fotografica... pot continua la nesfarsit. Aveam un sentiment bun in ceea ce-l priveste, asa ca i-am dat fara ezitare id-ul de messenger pentru a continua ceea ce incepusem. A doua zi am reluat conversatia, axandu-ne inocent pe interesele noastre - faceam schimb de linkuri interesante, si ne petreceam timpul impreuna delectandu-ne cu chestii misto. Micile flirturi au inceput sa apara usor, usor, iar eu i le intorceam negresit, desi in inocenta mea de copila aveam un zambet tamp pe fata ori de cate ori flirturile deveneau ceva mai indraznete. Lucrurile s-au precipitat destul de repede si vorbind constant, ajunsesem amandoi sa avem o atractie nefireasca unul de celalalt. Era o atractie afectiva, spirituala dar as minti daca nu as mentiona-o si pe cea sexuala, abordand astfel si subiecte piperate, erotice. Precizez ca pana in acel moment am hotarat amandoi sa nu facem inca schimb de poze - ni se parea incitant de a pastra un asa de mister, crescand astfel tensiunea dintre noi. Pentru mine a fost ceva absolut inedit, faptul ca la varsta mea eram dorita si privita ca pe o femeie de un tip cu o maturitate destul de impunatoare, un barbat cult si interesant in adevaratul sens al cuvantului , diferit total de baietii plin de hormoni de care avusesem parte pana atunci. Era magulitor pentru mine sa stiu ca un tip ca el, cu o experienta mult mai vasta in ale amorului, ma vroia pe mine, cu toata fiinta mea...eu, o fecioara abia iesita de pe bancile scolii. Probabil aspectul acesta al povestii m-a afectat atat de profund.

 

Incepusem sa vorbim in fiecare seara la telefon, iar conversatiile noastre se terminau spre dimineata cand adormeam amandoi cu telefonul inca pus la ureche. Eram in contact permanent, si simteam cum ma indragostesc iremediabil de o persoana pe care nu o intalnisem niciodata. Era un sentiment atat de straniu... dar eram dependenta de clinchetul telefonului care anunta un mesaj de la el. Era tandru si romantic, insa romantic nu in sensul cliseic pe care tindem noi sa-l folosim, ci romantic in intelesul lui literar. Stia pe ce butoane sa apese ca sa ma faca sa zambesc necontenit, sa-mi schimb felul de a privi viata la 180 de grade. Era minunat... si savuram fiecare clipa. Facusem pana la urma si schimb de poze, ne rodea prea mult pe amandoi curiozitatea. M-a suprins placut infatisarea lui, si asta in mod ciudat pentru ca nu era un tip extrem de atractiv - daca l-as fi intalnit in viata reala in alt context probabil ca nu mi-ar fi atras atentia. Dar cum spuneam, in mod ciudat asta mi-a placut, pentru ca daca si fizic ar fi fost complet pe placul meu, m-ar fi intimidat mult prea tare. Stiu, nu prea are sens ceea ce spun, dar eu asta am gandit atunci. Au fost cateva momente in care imi zicea ca vrea sa ne intalnim, ca putem evada candva, undeva, intr-un weekend, ba chiar imi spunea ca ar fi dispus sa vina pana aici...insa, din nu stiu care motiv, nu am concretizat niciodata nimic.

 

Au fost doua luni de o intensitate netraita de mine pana atunci, imi inunda pur si simplu complet ratiunea, si ma purtam pentru prima data - care a ramas de altfel si unica- ca o indragostita fara leac.Intre noi era o empatie care ne speria putin, el imi spunea ca rar i s-a intamplat sa intalneasca o persoana pe care sa o simta atat de bine, desi fizic nu eram acolo. Iar eu nu-mi puteam ascunde niciun gand fata de el, atat de bine stia sa ma simta, sa-mi ghiceasca starea doar din tonalitatea vocii sau chiar a unui rand scris.  Venise inevitabil si septembrie, deci si momentul in care eu imi schimbam radical cursul vietii. Aveam sa plec singura, fara sa cunosc pe nimeni, intr-o lume complet straina...cu doar o valiza, un bilet de avion si mult curaj impachetat bine de ai mei printre haine, in Anglia unde urma sa incep facultatea. A fost extrem de dureros sa infrunt necunoscutul, imi amintesc ca in noaptea de dinaintea plecarii am plans necontenit... si nu am sa mint, si el era unul din motive, faptul ca sansele sa-l mai intalnesc scazusera sub 1 la suta. Iar acel 1 % il reprezenta visul meu demn de filmele americane prea siropoase, cand el ar fi aparut la aeroport in Bucuresti sa-mi spuna pe fuga un "buna" si "la revedere" in acelasi timp. Dupa cum v-ati imaginat, asta nu s-a intamplat.

 

Nu luasem vreo decizie in privinta relatiei noastre, stiam ca odata cu plecarea mea nu o sa mai fie la fel dar in acelasi timp nu voiam sa pierd legatura cu el. Asa cum preconizasem, intensitatea scazuse simtitor, eu schimbasem complet decorul si trebuia sa ma integrez in noua mea viata, evenimentele se derulau rapid dar cumva inca mai era loc si de el in mintea mea. In anii care au urmat, chiar daca o faceam mai rar, in medie cam de 3-4 ori pe saptamana, vorbeam in continuare si eram pe acelasi fagas ca si inainte. Acum nu-mi pot explica clar de ce, dar de fiecare data cand veneam acasa - de sarbatori sau pe timp de vara - nu am reusit sa ne vedem, desi discutasem despre asta...eu am fost in Bucuresti de destule ori in tot acest timp dar fara niciun rezultat. Nu stiu de ce el a ezitat, iar eu nu-mi explic de ce nu am fost putin mai insistenta. La un moment dat, prin primavara primului an de facultate, eu intalnisem pe altcineva si voiam cu tot dinadinsul sa-mi canalizez energia afectiva pe "noua" persoana. Asadar, avand in vedere ca in mintea mea tot el umbla in voie, am luat decizia sa incerc sa-l dau uitarii cumva. Mi-a simtit imediat distanta si raceala, fara ca eu sa apuc sa ii spun ce se intampla :). Nu i-am spus ca motivul pentru care vreau sa ne oprim ar fi o noua persoana in viata mea, ci m-am axat pe ideea ca nu vad unde duce relatia noastra si ca ma chinuie enorm. El nu prea a inteles atunci reactia mea intrucat mi-a spus ca intre noi oricum exista o distanta, si la propriu si la figurat si ca oricum noi nu am mai incazit lucrurile atat de mult. Replica mea a fost ca el vorbeste doar pentru el, eu am fost destul de naiva sa le incalzesc in mintea mea si am ajuns sa tin la el mai mult decat era indicat. El a fost un om intelept si nu s-a aprins asa cum am facut-o eu...eu, care seara cand inchideam ochii visam cum imi va scrie pe mess ca vrea sa vina acolo la mine, pentru totdeauna. Cat de prostuta sa fiu?! Am intrerupt legatura pentru aproximativ 2 saptamani, pentru ca apoi ghici ce...sa o reluam din nou putin mai profunzi, iar eu cel putin, mai inamorezata ca niciodata...

 

 Acum ceva timp insa, daca nu chiar un an jumate, aflasem de la el ca are o relatie. Cu un nod in gat am zambit, si i-am spus ca mi-s bucuroasa pentru ca merita sa fie fericit. Si eu am avut destule relatii pasagere, una chiar de durata, dar deloc, absolut deloc cu o intensitate ca aceasta. Atunci cand mi-a marturisit ca are pe cineva, a fost insa surprinzator de afectiv si atent cu mine, semn ca nu vrea sa ma piarda. Ma coplesea cu pupicii lui virtuali si imi spunea ca inca-i sunt foarte draga, ca ii place cum suntem pe aceeasi unda si felul in care comunicam. De atunci insa conversatiile noastre se tot rareau, nu mai intra atat de des pe mess, deh! era om cu o relatie serioasa in viata lui. L-am inteles pe deplin, si am incercat sa ma desprind cum pot de el, se intamplau destule lucruri in viata mea si incercam sa ma distrag cu ale mele, fara sa ma gandesc la el. Reuseam cateodata, dar reaparea dorul de el... in momentele nostalgice citeam vechile conversatii cu un sentiment de vina pentru ca stiam ca-mi fac rau, insa imi placea atat de mult sa retraiesc clipele din trecut. Iar in putinele momente cand mai vorbeam cu el....of, nu mai conta nimic pe lumea asta!

 

In decembrie anul asta am venit iar acasa, si cu o hotarare care m-a surprins si pe mine insami, i-am spus ca vreau sa-l vad. I-am spus asta intr-o luni iar eu miercuri eram in drum spre Bucuresti, o ocazie care a picat la fix intrucat mama avea drum pe acolo. I-am dat mesaj si a acceptat fara sa ezite invitatia mea la un ceai. Fara sa realizez pe deplin ca dupa atat amar de vreme aveam sa-l vad, dar uite ca in cateva ore il sarutam pe obraz pe barbatul care s-a jucat cu toti demonii mei :) Am avut emotii la inceput, dar apoi totul a decurs complet natural, ne-am sorbit ceaiul intr-o conversatie fireasca, calda, prietenoasa, deloc stanjenitoare cum credeam ca o sa fie putin pe alocuri. Insa nu a fost mai mult de atat, nu am lasat loc nici macar unui flirt minuscul, poate ca nici nu-si avea locul... desi inauntru meu se perindau si alte trairi. Voiam sa-l simt si sa-l am, dar nu am cutezat sa spun/fac vreo ceva. Ne-am zambit frumos, ne-am privit in ochi, si ne-am preocupat de subiecte banale. Dupa 4 ore, ne-am luat la revedere cu acelasi zambet pe fata, si ne-am vazut amandoi de drum. Eu stiam prea bine ca aceasta intalnire prezinta si un risc...riscul de ramane cu o impresie buna despre el si astfel de a-mi intensifica sentimentele pentru el. Mi l-am asumat si ce pot spune, asa s-a si intamplat! :) Mi-a placut cat de linistita, in siguranta m-am simtit cu el, faptul ca nu-mi pasa de ce se intampla in juru-mi atat timp cat il privesc pe el. Iar obsesia mea a crescut la un nivel de acum distructiv. In zilele ce au urmat nu puteam sa gandesc decat la el, mai mult ca niciodata. Prietenul meu din Anglia urma sa vina sa viziteze Romania si atunci cand am ajuns la relatii intime...ghici cine era in mintea mea? Mda. Era alarmant de acum pentru ca retraiam in mintea mea clipele cu el si ah, ce sentiment dulce-amarui imi provoca! Stateam constant pe mess 24/7 cu gandul ca el, simtind la fel, va intra online si-mi va spune ce tot vreau sa aud de 4 ani incoace. Sau macar ceva, sa ma bage in seama... Ei bine, nimic. Timp de 2 saptamani nu am auzit nimic de el, o perioada destul de lunga pentru relatia noastra. Vazand acestea, va puteti inchipui ca in mintea mea se nastea gandul ca poate nu m-a placut, poate nu sunt cum si-a inchipuit, poate am facut un dezacord gramatical sau sunt mai plinuta decat isi imagina.. Habar ca n-am! Si asa mi-am chinuit mintile pana cand mi-am permis sa renunt la suferinta si sa-l alung complet din viata mea. Ce rost are? Pentru ce? Insa in momentul in care am intrat pe mess sa-mi dezactivez contul, cine era online? :) M-a abordat dupa vreo jumate de ora de tacere si...a fost cea mai platonica, lipsita de substanta conversatie pe care am avut-o. Am discutat despre ceva muzica noua pe care o descoperise el si alte banalitati. O comunicare lipsita total de afectiunea care ne caracteriza. Am primit deci indirect raspunsul, mi-am dat seama ca el nu ma are in gand asa ca revenisem la decizia mea de a-l sterge complet din lista/gand/viata. Si de atunci nu mai stiu nimic de el, au trecut 3 saptamani cred.

 

Dar ce usor imi e sa spun - "Gata. El nu trebuie sa mai exista pentru mine" - si cat de greu e realizabila treaba. Sunt un scorpion obsesiv, el un varsator neimplicat, ce pot cere? Cel mai frustrant lucru e ca nu stiu cert de ce s-a produs ruptura asta brusca... nu m-o fi placand? acum ca m-a vazut a vrut sa puna punct? sau pur si simplu ii sunt si i-am fost la fel de indiferenta si acum pur si simplu are altceva mai bun de facut in loc sa vorbeasca cu mine?

 

Stiu cat de distructiva e toata povestea asta pentru mine, si ii simt efectele. Am nevoie de ajutor. Nu stiu cum pot scoate din viata mea un om care m-a influentat atat de tare, m-a facut sa ma simt femeie, m-a inspirat sa-mi aleg cariera, mi-a fost mentor si iubit, prieten si tata. Am nevoie sa-l uit ca sa pot trece mai departe in viata mea, dar cum s-o fac cand ma trezesc/culc doar cu el in ganduri. Nu am mai trait atata intensitate intr-o relatie, si cateodata imi spun ca asta se datoreaza faptului ca a fost o relatie online si nu una reala. Pentru ca daca aveam ocazia sa fiu cu el in realitate, intensitatea asta nu exista la acel nivel. Aveam sa-i descopar defectele incet, incet si sa ne implicam mult mai mult in vietile noastre, si astfel puteau exista mii de factori care sa stinga din flacara. Ori asa pe internet, fiecare avea in cap o imagine ideala a celuilalt, o imagine care nu era neaparat adevarata. Pe de alta parte insa, nu pot sa neg faptul ca am intalnit un om deosebit, cu care am format o empatie grozava, si cu care sunt fara niciun fel de dubiu pe aceeasi unda de masura.

 

Dar nu mai pot continua asa. Chiar si acum, cand am intrerupt contactul cu el, mi-e un dor nebun sa-l simt. Stiu ca timpul le vindeca pe toate si ca eventual se va estompa toata nebunia mea.Totusi, dureaza de 4 ani si nu dau semne ca m-as vindeca prea curand. Am nevoie de un medicament rapid si eficient. O noua relatie iese din discutie intrucat sunt total nedisponibila emotional.

 

Aici imi inchid monologul, fellow lovers, si daca ati reusit sa cititi pana aici, va rog sa ma ajutati cu un sfat, un gand, ceva :) V-as ramane recunoscatoare, si imi cer scuze inca o data pentru modul lung si plictisitor prin care am ales sa-mi spun povestea. Este si asta o forma de terapie, dandu-mi glas gandurilor aici, in cel mai public mod posibil!

 

Sa fiti iubiti! :)

  • Upvote 8

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Nu-ti cere scuze; scrii foarte frumos.

 

Ai dreptate ca trebuie sa-l uiti, pentru simplul fapt ca ce simti a fost mereu unilateral, altfel ar fi concretizat cumva sau ar fi facut un efort sa te intalneasca in persoana cand erai in Romania. Se pare ca nu a avut alte intentii decat o amicitie virtuala presarata cu flirturi.

 

Relatiile la distanta sunt foarte greu de dus, daca nu imposibil, chiar si pentru oameni care au fost casatoriti ani de zile (cate divorturi nu au avut loc dupa o plecare a cuiva la munca in strainatate). Prin urmare, si tu si el ati avut relatii cu oameni din imediata apropiere intre timp.

 

In orice caz... Din partea mea el are o vina clara. La 31 de ani ar fi trebuit sa fie constient de sentimentele si asteptarile pe care i le poate trezi unei fete fara experienta. Si totusi a continuat sa le alimenteze ani de zile.

  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

O poveste frumoasa, Juliette. De ce te chinui s-o uiti? Nu trebuie sa faci asta. In viata reala nu va fi niciodata la fel. Este o poveste care ar fi putut fi adevarata, dar la un moment dat s-ar fi ofilit inevitabil. Poate ca este mai bine asa.

Poate asa gandeste si el. Sau poate pur si simplu ii este teama ca in viata reala nu ar fi cel din poveste.

In mod sigur, tu nu ai nici o vina.

  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Subscriu in anumite privinte - ca a fost o poveste frumoasa si ca nu ai nicio vina.

Si cand ma refer la uitat ma refer la asteptari si sperante, nu la relatia in sine, pentru ca evident nu ai cum.

 

Poti in schimb sa inveti sa reinterpretezi lucrurile; timpul si un plus de experienta ajuta mult. Poti invata sa vezi partea buna a lucrurilor - cu ce te-a ajutat acea relatie dpdv emotional, intelectual etc, la timpul ei.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

o iubire neconsumata e greu de uitat. abia cand intalnesti pe cineva de care o sa te indragostesti nebuneste ai sa-l poti uita pe respectivul.

  • Upvote 6

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Eu nu inteleg de ce ti.ai negat acest crush fara sa stii unde va duce. Acum regreti ca nu ai incercat sau mai bine zis nu ai facut.o mai devreme.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Din punct de vedere neurologic poti uita ceva doar daca iti ocupi mintea cu totul altceva, care este nou, dificil si solicitant.

Iti recomand sa faci rebus si integrame foarte grele, la nivel Avansat sau Expert, cu definitii pe piste false, care necesita cautari in dictionar si pe google.

 

Astfel de reviste in Romania sunt: Rebus Flacara, Rebus Plus, Rebus Maxim, Integrame de Top, Integrame Formula 1, Integrame Gigantica, Integrame Formula Maxim.

 

Restul sunt prea usoare, asa ca nu merita, nu si-ar face efectul.

 

Daca in 3 zile de rebus din asta intensiv, nonstop, nu-l uiti de parca n-ar fi existat vreodata, sa nu-mi spui pe nume.

:)


Alta pista: poti sa studiezi partide ale marilor jucatori de sah aici:

 

http://www.chessgames.com/

 

http://www.chess.com/

 

iti recomand sa incepi cu campionul rus Mickhail Tal, care avea un stil incisiv si amuzant, cu sacrificari de regine sau ture, si apoi mat din cateva mutari. Ceva unic si captivant.

 

http://www.chessgames.com/perl/chesscollection?cid=1007185

 

http://www.chess.com/blog/sixhat/mikhail-tal-vs-straume

 

 

Alta pista: poti face Sudoku, Sudoku Killer, Go, sah chinezesc, sah maharadjah, etc.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Tu esti mai indragostita decat el.

In lavstoriu dintre el si ea, ca sa merge treaba trebe ca cel mai indragostit sa fie mai cu initiativa. Si prin initiativa nu ma refer la extreme de genul .. eu ma fac ca ma impiedic, dar mai mult de atat sa faca el, ca eu am mandria mea.. sau, cum propunea cineva pe alt topic, sa te duci peste el in casa ca sa ii arati cat de serioasa e relatia voastra. Nu... prima oara cand te-ai intalnit cu el, puteai lasa loc de a doua intalnire, care sa nu fie dupa alti ani pierduti pe net. 

Anyway, cred ca ai inteles ce vreau sa zic.

Eu zic sa nu il uiti. Sa nu renunti.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Eu nu o sa inteleg niciodata oamenii de genul , daca el se presupune ca ma vrea si eu il vreau de ce nu? Macar sa incerci , ca nu merge macar ai vazut cine e omul ala in afara internetului.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Da, dar tu ai lăsat o portiță, în mintea ta. Tu încă nu știi daca el se va mai întoarce (se va întoarce), dacă o să îți mai dea fluturi în stomac, dacă a ținut vreodată la tine măcar pe jumătate cât ai ținut tu la eeel.. și alte chestii de genul ăsta. Deja atâta amar de timp fără să vă vedeți, (în condițiile în care tu ai trecut prin București de repetate ori) ar trebui să îți dea de înțeles că el nu era prea hotărât în ce te privește. Distanța împreună cu timpul nu sunt o combinație favorabilă unei relații.

Ca să poți să il uiți și să mergi mai departe, trebuie să închizi ceea ce ai cu el. Să vorbești cel puțin cu el și să afli ce nu ai avut curaj să întrebi niciodată, dacă a vrut vreodată o relație cu tine, de exemplu.

 

Sper să nu fii cum ai zis, obsesivă, că e cam nasol.

 

Altfel, o să visezi la el pana ți s-o acri, cam asta era ideea.

  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×