Început de Einsamkeit, Mie 11 feb 2015 · 4.972 răspunsuri · 145.644 vizualizări
Daca gandurile mele obsesive se vor transforma in voci?????
Nu ma simt pregatita pentru nimic. Sunt imatura, nu pot face fata vietii
Eu vreau sa traiesc in lumea mea, lumea pe care o conduc, sa stau pe un deal, langa o tufa de cucuta inflorita si sa privesc inorogio care zburda in preajma mea.
Asta ti-au zis altii. In realitate, enorm de multi oameni au o nervozitate continua cand se gandesc la provocarile pe care le au de infruntat in fiecare zi, chiar daca par increzatori si naturali. Tu nu esti cu nimic mai prejos; incepe cu pasi mici si ai sa vezi ca lumea nu e chiar inspaimantatoare; e mare si plina de posibilitati.
Fa un exercitiu.
Data viitoare cand esti intr-o situatie formala, in care toti trebuie sa isi asume un rol (curs, sedinta, orice fel de adunare), observa (fara sa fii observata) cum se comporta ceilalti. Iti garantez ca macar jumatate dintre ei se gandesc la cu totul altceva, abia asteapta sa iasa pe usa; in schimb se prefac ca sunt implicati psihic in ce se intampla in jur.
Nu e vorba ca esti tu imatura; sistemul e artificial, e sec, nu te stimuleaza psihic si spiritual. Nu esti singura care simte asta; nu e o prapastie intre tine si ceilalti.
Da, dar eu ma simt umilita ca trebuie sa teaiesc dupa standardele lumii. Daca tu ai fi creatoarea lumii, cum te-ai simti daca ar trebui sa faci prostiile astea omenesti, fara ca nimeni sa te aprecieze?
:) Am sa intru in jocul tau si am sa te intreb ceva: de ce astepti tu apreciere de la niste fiinte limitate?
Trebuie sa supravietuiesti cumva. Insa mintea iti apartine in continuare; chiar si cand faci lucruri monotone, nu e musai sa gandesti/ simti ca un om depersonalizat.
Fiero a scris:Dar ce sa astept, Fiero? Injuraturi si batai din ura sau mai rau, indiferenta? :(:) Am sa intru in jocul tau si am sa te intreb ceva: de ce astepti tu apreciere de la niste fiinte limitate?
Editat Lun 31 aug 2015 00:26
De ce sa astepti ceva? Mai bine ia totul asa cum vine :) .
Impune-ti sa nu iti mai faci griji cu privire la parerile altora cand ei nu si le exprima, pentru ca in 90% din situatii, daca nu mai mult, acele impresii exagerate sunt doar in mintea ta. De pilda ti se pare ca observi un zambet sarcastic, o privire caustica, o schimbare a tonului, o fraza interpretabila samd.
Iti poti impune ideea ca nu vei trata o relatie drept antagonica decat in momentul in care cineva te confrunta, adica in momentul in care ai dovada, nu doar impresia, ca acel om are ceva cu tine. Impresia ar putea fi falsa si nu are rost sa te consumi. Iar daca cineva nu te confrunta, inseamna ca problema pe care o are cu tine nu e suficient de serioasa.
Citeam despre bosonul Higgs. Concluzia? Ca oamenii sunt nebuni
Nu neaparat in sensul rau, dar sunt nebuni. Si munca savantilor, din generatie in generatie timp de milioane si milioane de ani ar fi inutila, oamenii nu ar putea vreodata sa elucideze toate tainele Universului. Totusi, ce ar rezulta din studierea amanuntita a bosonului Higgs, ar aduce oamenilor un nou joc care le-ar ocupa viata, acestia putand modifica masa obiectelor.
La liceul meu era altfel. Aveam uniforma si lumea era foarte stricta, nu prea aveai voie sa te abati de la treaba cu uniforma. In schimb puteam sa ne machiem si sa ne vopsim cum voiam, dar mai erau unii profi care comentau insa nu se facea nimic in privinta asta. Dar nimerisem intr-un colectiv aiurea, cu cateva putori de bani gata care se credeau inteligente pentru ca memorau pe de rost. In clasele a noua si a zecea am fost si eu bataia de joc a colegilor, lumea radea de mine. Eu mereu am fost considerata o tocilara, cu toate ca...nu eram chiar asa. In clasa a unspea am schimbat atitudinea, aveam un soi de agresivitate mocnita si incepusem sa vin la liceu in stari care mai de care mai alterate. :D Aveam note foarte bune, insa nota la purtare era de toata jena. Profesorii erau suparati pe mine haha, imi amintesc ca intr-un consiliu in care se discuta exmatricularea mea singurul prof care mi-a luat apararea era cel de mate, care era alcoolic, dar e o capacitate. Eu si acum ma simt o adolescenta revoltata, desi am 25 de ani, unii ar putea spune ca sunt imatura. Sunt revoltata impotriva societatii...si impotriva mea. But i love it.
Xylia? Oi fi bolnava psihic? Ma plimb prin camera si rad de la scenariile amuzante pe care mi le fac in cap.
← Înapoi la Intrebari pentru [user] si topicuri despre [user]