Fleur de lys

loooool! N-am observat, eu nu mai stau sa analizez greselile de scriere ale unui om care stiu ca nu e analfabet. Oricum, la tastatura e al naibii de usor sa scrii gresit.

N-am fost destul de atenta.

Cum a fost cu tipa aia?

Xylia a scris:

N-am fost destul de atenta.

Cum a fost cu tipa aia?

Cand am trecut in clasa a 9-a, limbajul meu s-a schimbat mult, fara sa fi avut vreo gasca de boschetari, am inceput sa vorbesc ca unul dintre ei. In prima zi de liceu, dezamagita de modul in care colegele arata si se comporta (una arata exact ca o curva, avea o fusta verde care abia ii acoperea fundul, un tricou roz pana deasupra buricului,un machiaj oribil,isi pitigaia vocea si din cand in cand isi tuguia buzele de un roz bombon oribil), le-am zis clar: Eu sunt Shadow (porecla asta mi-o dadusem prin august 2011) iar daca cineva ma enerveaza, va fi aruncat pe geam. Am reusit sa impun respect si asta m-a bucurat mult, in clasa a 8-a am fost bataia de joc a intregii clase, mi-au vorbit in ultimul hal, m-au scuipat, amenintat cu bataia, trecut la fapte, etc.

Si de la tipa extrem de tacuta si timida, am ajuns o fiinta cinica,extrem de violenta, care abuza de un limbaj vulgar. Profele de mate si de fizica se luasera de mine din a doua zi, stateam in ultima banca si faceam panarama, aia de mate nu mi-a zis nimic rau, doar a facut o observatie: Ia uite, avem o rockeritza in clasa, dupa care a povestit de cum si-a convins ea sotul sa-si tunda pletele. looool

Cealalta profa, de fizica, cu o privire malitioasa si cu un glas calm dar sever m-a poftit in fata clasei. Eu abia m-am abtinut sa nu zic: Ce .... vrea asta? Am iesit din banca, drumul pana la tabla mi s-a parut infernal de lung. Scopul meu era sa imi ascund frica fata de colegi. Imi era foarte frica, incercam si pe minte sa ma mint ca nu imi e frica. Cat am stat in fata am manifestat o atitudine sfidatoare care a determinat-o pe profa sa imi zica: Azi va predau si va dau tema, daca maine nu vii cu problema rezolvata corect si nu o faci si pe cea de la tabla bine, iti pun 2. Era ceva cu reflexia si refractia luminii, imi aduc si acum aminte desenul ala de la refractie cu razele de incidenta si de refractie. Am ajuns acasa si am reusit sa invat prostiile alea, tema mi-o facusem si asteptam a doua zi ca sa aflu deznodamantul. M-am descurcat foarte bine, profa ramasese trasnita si mi-a dat 10 cu vorbele astea: Iti merge tare bine mintea, pacat de atitudine! Bine, dupa n-am mai invatat deloc, motiv pentru care am luat un sir de note intre 2 si 4. Eh, bine ca mi-a dat media.

Sunt ciudata, am oscilat intotdeauna intre nesimtire crasa si hipersensibilitate. La mine nu se amesteca aceste doua stari, nu se face o ''medie'' a lor, unul se manifesta intr-o perioada, altul peste ceva timp. De fapt, pot exista si simultan dar asta e un caz aparte.

Cum am mai zis... Welcome to the club :) . Nu e ciudat deloc ca un om care a fost incoltit si tinut sub papuc sa aiba asemenea tendinte; ba se pot maifesta chiar mai tarziu in viata, daca reprimi furia multi ani; ea continua sa existe undeva si la un moment dat iese la suprafata in moduri care te surprind si pe tine.

Ai scris mai demult ca uneori faci gesturi bruste, care ii socheaza pe altii. Cauza poate fi faptul ca ai tacut atata vreme si ai incasat nedreptati din partea altora; e un fel de catharsis in asta, chiar daca ce faci pare irational pe moment. Sigur, cred ca multa lume are ganduri irationale si jucause, de pilda ''Ce-ar fi daca i-as turna acestui strain paharul de Pespsi in cap? Oare cum ar reactiona?'' Si in sinea ta razi, treci mai departe si nimeni nu stie nimic. Cine nu s-a putut manifesta in copilarie poate avea tendinta de a spune si face lucruri care ar trebui sa ramana la nivelul gandirii sau imaginatiei, probabil in incrcarea mintii de a se echilibra. E nevoie de rabdare si intelegere din partea celor din jur; nu o gasesti des. 

Liceul meu dintr-a 9-a a fost un fel de jungla. Oribil, daca nu pareai dur puteai tot timpul sa fii umilit. Dupa ce m-am transferat am avut vreo 2 ani vise periodice despre viata la primul liceu. Ma trezeam cu lacrimi in ochi, multa suferinta am mai indurat dupa ce m-am mai ''inmuiat''. Odata am visat ca m-am dus cu o mitraliera la liceu. Trezindu-ma am ramas intr-o stare de stupoare psihica ceva vreme, dupa ce mi-am revenit m-am uitat de multe ori prin camera sa caut mitraliera si sa o arunc. Evident, nu am gasit nimic pentru ca nu am asa ceva. Dar eu credeam ca am...Ajungand la poarta liceului am incremenit cand am vazut paznicul, ma gandeam cu groaza ca imi va cauta mitraliera si o voi incurca rau de tot. Nu mai puteam de frica, voiam sa o iau inapoi spre casa. Dupa m-am gandit sa ma autodenunt....Va dati seama ce pateam daca nu taceam si continuam sa traiesc in cosmarul meu?

Imi este frica. Eu din februarie sunt urmarita de politie si telefonul imi este interceptat. Ei abia asteapta sa calc stramb ca sa ma inchida. Sunt un om rau...

Acea duritate e un raspuns prea puternic la o teama de altii. Nu sunt psiholog, insa stiu de unde vii cu asta, macar partial.

Acum va fi alta poveste; o vei lua de la capat cu oameni noi, vei avea ocazia sa faci o impresie complet noua, va fi o sansa ca totul sa devina OK.

Eu am creat lumea, eu o distrug, eu platesc pentru asta. Ce au toti cu mine??? De ce nu ma lasa sa imi traiesc viata in tihna????

Finnian? Politia ce are cu mine? Nici macar nu am dat cu piciorul in masina politiei in martie, cand m-am gandit sa fac asta...

Parcasera masina in drumul meu spre casa, zilnic era masina acolo. Si se holbau la mine...

Vor sa ma acuze de crime impotriva umanitatii....

Imi e rau psihic, mi-am uitat gandurile :(

Va rog frumos, ajutati-ma, vreau nemurire. Nu suport gandul ca intr-o zi voi muri...Va implor, ajutati-ma sa devin nemuritoare, stiu ca ascundeti tainele astea. Toti oamenii stiu in afara de mine...Daca imi dati nemurire, eu imi dau libertatea, cel mai de pret lucru pe care il am.

Toate astea sunt frici pe care le-ai dezvoltat, nu le-ai confruntat si au crescut ca un bulgare de zapada rostogolit pe deal. 

Nu esti anormala; multa lume traieste cu anxietatea asta (poate nu e chiar atat de puternica pentru toti, dar e comuna).

In momentul in care esti convinsa ca cei din jur au ceva cu tine, ca te fixeaza cu privirea, emani o energie ciudata, poate chiar te uiti la ei mai atent si atunci si ei te observa.

Nu mai suport cum trece timpul! 22.50, 22.51, 22.52...Nuuuuuu! Opreste-te! Te rog eu,opreste-te! Imi dau lacrimile...Nu vreau sa mor, intelege cineva ca nu vreau sa mor???

O sa mor de bunavoie...

Imi este frica de tot ce ma inconjoara, imi este frica de necunoscut, de interactiunea cu oamenii, de lucrurile inventate de ei, de moarte

Dar de ce sa-mi fie frica de moarte? Ce prostie! De moarte n-ar trebui sa-i fie nimanui frica

Nu o sa mori. O sa te calmezi, pentru ca stii ca poti, asa cum te calmezi intotdeauna, in ultima instanta.

Stiu ca e foarte foarte greu cand te apuca stari din astea prapastioase, dar de murit nu mori.

Mai ai si alta optiune, desi nu oricine ar fi de acord cu abordarea. Poti vedea acea voce interioara care iti spune ca trebuie sa mori ca pe ceva venit din afara si internalizat de tine. Poate e o comanda non-verbala de autodistrugere primita in copilarie, prin vorbe care te demoralizau. Cea mai distructiva forta din viata ta in acest moment e acea voce (stiu, nu auzi voci, dar stii la ce ma refer); nu politia, nu cei din jur.

Ajuta sa te gandesti ca toti sunt foarte absorbiti de vietile lor, asa cum esti si tu de a ta, si se intalnesc cu tine ocazional; cu siguranta nu au acele ganduri intense de ura la adresa ta, pe care iti inchipui ca le au.