grea decizie...

Davi_ a scris:

Dar de ce e musai sa le faca in acelasi timp? Avortul este ireversibil, celelalte pot fi amanate. Nu a murit nimeni daca si-a amanat 2-3 ani studiile. Important este ce isi doresc ei doi,  asta pt corectitudinea deciziei.

Pai eu ce am zis ? Ca deocamdata va trebui sa renunte la studii daca va da nastere, nu in general. Am si mentionat in primul meu mesaj, ca le poate continua mai incolo cand creste copilul. Deci nu stiu cine i-a zis ca studiile ii vor fi anulate ?

Zisei eu...

Cu un nou nascut spune adio la terminarea studiilor deocamdata. Eventual sa le reiei mai incolo cand va mai creste si-l vei putea lasa cu ai tai cat timp tu studiezi. 

Lucast a scris:

De ce o mintiti ca un copil ii anuleaza studiile? Daca si-l doreste cu adevarat, le face pe toate!

Seriously ?

aniella93 a scris:

Il iubesc.. da, ma vad alaturi de el, nu asta e problema. Stiu ca si el ma iubeste, el incearca sa ma convinga sa pastram copilul si sa nu lasam pe altcineva sa ia decizia asta in locul nostru.. pentru ca da, noi o sa suferim consecintele si noi o sa traim cu remuscarile astea toata viata... sunt foarte inspaimantata de ideea de a-l pastra, dar si de ideea de a-l avorta..

Cred ca problema e la tine, nu la altcineva. Tu nu iti poti asuma, tu vrei sa`ti fie viata lina si fara greutati. Afla ca viata nu e usoara pt nimeni. Viata nu inseamna studii sustinute de parinti, oameni care ne iubesc neconditionat si stat cu cracii in sus.

Viata inseamna decizii, asumari, lupta, reusite.  Nu, nu te gandesti la parinti si nici la iubitul tau. Nici macar la copil nu te gandesti. Te gandesti numai la tine si la confortul tau psihic, fizic si financiar.

Poti ramane si fara copil si fara iubit, ia si asta in calcul.  Dar, desigur, vei fi libera, fara obligatii, sustinuta de parinti si cu studiile terminate.

Data viitoare foloseste metode sigure de contraceptie.

Naeema a scris:

Pai eu ce am zis ? Ca deocamdata va trebui sa renunte la studii daca va da nastere, nu in general.

A, scuze atunci. Nu am vazut.

Aniella, fa copilul si dupa aia d-zeu cu mila. Ce va fi, va fi. Iti asumi toate responsabilitatile si gata, ce mare scofala ? Daca avortul e o dilema morala si te temi ca nu vei mai putea avea copii, atunci decizia e ca si luata, ce mai incolo si incoace ?

Pregateste-te si pentru eventualitatea ca il vei creste singura, caci nici o relatie nu e garantata (cu copii sau nu).

Naeema a scris:

Aniella, fa copilul si dupa aia d-zeu cu mila. Ce va fi, va fi. Iti asumi toate responsabilitatile si gata, ce mare scofala ? Daca avortul e o dilema morala si te temi ca nu vei mai putea avea copii, atunci decizia e ca si luata, ce mai incolo si incoace ?

Pregateste-te si pentru eventualitatea ca il vei creste singura, caci nici o relatie nu e garantata (cu copii sau nu).

E mare scofala, ma tem si ca nu o sa mai am, dar nu am idee cum m-as descurca cu copilul acum, e o responsabilitate imensa, si pe deasupra mai sunt si singura aici, sau cel putin pe perioada sarcinii.. si mai sunt si reactiile celor din jur... sunt panicata, stiu ca e vina mea si ca trebuie sa mi asum, dar.. e groaznic, am facut o greseala imensa... 

Davi_ a scris:

Cred ca problema e la tine, nu la altcineva. Tu nu iti poti asuma, tu vrei sa`ti fie viata lina si fara greutati. Afla ca viata nu e usoara pt nimeni. Viata nu inseamna studii sustinute de parinti, oameni care ne iubesc neconditionat si stat cu cracii in sus.

Viata inseamna decizii, asumari, lupta, reusite.  Nu, nu te gandesti la parinti si nici la iubitul tau. Nici macar la copil nu te gandesti. Te gandesti numai la tine si la confortul tau psihic, fizic si financiar.

Poti ramane si fara copil si fara iubit, ia si asta in calcul.  Dar, desigur, vei fi libera, fara obligatii, sustinuta de parinti si cu studiile terminate.

Data viitoare foloseste metode sigure de contraceptie.

Este si la mine, mi-e frica.. nu ma astept la o viata lina si fara greutati, dar asta e prea mult, nu stiu daca pot duce. Pentru data viitoare... acum e prea tarziu, sunt groaznica, stiu si ma simt vinovata pentru asta... ironia.. cei care ii vor nu ii pot avea, si eu care pot... :(

Nu stiu cat timp mai ai la dispozitie sa iei o decizie, dar eu zic sa te hotarasti curand si daca te hotarasti sa-l ai, atunci ai nevoie de o schimbare radicala in atitudine ca altfel nu te vad bine. Daca te hotarasti sa tii sarcina si sa aduci pe lume un copil, e bine sa faci asta cu hotarare, ambitie, dedicatie, optimism si fara dubii. Man up, cum s-ar zice. Nu cred ca vrei sa ajungi in sala de travaliu si primul tau gand sa fie " Holy shit, ce ma fac acum ? "

aniella93 a scris:

Buna..

Nici nu stiu cum sa incep, sunt intr-o stare de disperare maxima. Problema e ca am ramas insarcinata, cel putin asta rezulta din testul de sarcina efectuat azi dimineata. Sunt studenta la master, am 21 de ani.. si habar nu am ce decizie ar trebui sa iau. Ma sperie groaznic un avort, dar parca nu vad alta iesire din asta...   Mi-e teama si de reactia parintilor mei, si ca o sa fiu judecata gresit.. Nu pot pastra copilul in primul rand pentru ca sunt singura intr-un oras in care imi termin studiile, nu lucrez.. si prietenul meu acum e plecat din tara la munca.. nu poate ramane cu mine pentru ca nu ne-am descurca financiar, nu mi-a spus sa avortez.. el dispera ca si mine.. pe de o parte vrea copilul, plange si se invinovateste pentru ''incident''

Habar nu am ce sa fac in conditiile astea.. ma simt o idioata pentru ca nu am avut mai multa grija, dar ma gandesc si ca.. micutul nu ar avea vreo vina pentru prostia mea...  

Un sfat? 

aniella93 a scris:

Il iubesc.. da, ma vad alaturi de el, nu asta e problema. Stiu ca si el ma iubeste, el incearca sa ma convinga sa pastram copilul si sa nu lasam pe altcineva sa ia decizia asta in locul nostru.. pentru ca da, noi o sa suferim consecintele si noi o sa traim cu remuscarile astea toata viata... sunt foarte inspaimantata de ideea de a-l pastra, dar si de ideea de a-l avorta.. daca l-as da spre adoptie as simti ca il abandonez, ii dau dreptul la viata.. dar nu alaturi de mine, mama lui

Mi-e frica, dar.. am gresit si trebuie sa repar cumva Nu e vorba doar de partea financiara, cu aia m-as descurca eu... dar ma sperie si ideea ca o sa fiu singura pe timpul sarcinii... nu vreau sa mi aman studiile, la master nu am mai mult de 3 zile pe saptamana, in plus am avut colege la facultate in primii ani care erau insarcinate si veneau la cursuri.. au terminat si facultate, au si nascut. 

Nu mi-e deloc usor sa ma gandesc la avort, ma simt vinovata ca ma gandesc, si in acelasi timp.. imi vine sa disper, sa innebunesc pentru ca nu ma simt pregatita pentru el, nu asa imi imaginam ca o sa fie... Am distrus tot... ma tem ca nu o sa mi-o iert niciodata daca fac avort, daca renunt la el fie si sa-l dau in adoptie... nu pot accepta ideea de a darui altcuiva un copil... copilul meu, nu pot sa-l aduc pe lume si sa scap de el asa. In ce priveste taria mea de caracter... nu stiu, nu stiu cat de puternica sunt, acum... sunt la pamant, speriata.. si nu stiu ce decizie sa iau ca sa nu afecteze pe nimeni.. si aici nu ma gandesc doar la mine, ci si la ceilalti.. tatal copilului, copil.. familie...

Ma tem ca indiferent cum as proceda, tot greu ar fi... si asa o sa fie, daca fac avortul.. poate nu o sa mai pot avea copii, daca nu il fac si pastrez copilul.. o sa mi fie foarte greu singura o vreme, mai ales ca deja am dureri in fiecare zi.. mi-e teama de viata, si mi-e teama si pentru viata copilului.... dar.. e asa dificil, ma urasc deja

Reciteste ce ti-am boldat si vezi unde este adevarata problema.

Iubitul tau doreste copilul, posibilitati financiare ar fi, studiile le poti termina...

Majoritatea barbatilor fug de responsabilitati, mai ales daca ele vin din intamplare. Omul ala nu a fugit, ba din contra. Nu crede ca oameni buni si responsabili sunt pe toate drumurile, pt ca nu sunt. Poate nu e nici cel mai frumos si nici cel mai bogat, dar reactia lui spune multe despre el ca om. Daca nu se intampla totul asa cum ai planuit tu sau parintii tai, nu inseamna ca se intampla ceva rau. Nu`i reduce prietenul la 0, s-ar putea sa regreti mai tarziu.

Poate  e cazul sa te maturizezi.

Naeema a scris:

Nu stiu cat timp mai ai la dispozitie sa iei o decizie, dar eu zic sa te hotarasti curand si daca te hotarasti sa-l ai, atunci ai nevoie de o schimbare radicala in atitudine ca altfel nu te vad bine. Daca te hotarasti sa tii sarcina si sa aduci pe lume un copil, e bine sa faci asta cu hotarare, ambitie, dedicatie, optimism si fara dubii. Man up, cum s-ar zice. Nu cred ca vrei sa ajungi in sala de travaliu si primul tau gand sa fie " Holy shit, ce ma fac acum ? "

Cred ca sunt in a 4 a saptamana, sunt un dezastru, stiu ca ar trebui sa ma mobilizez.. ca tot ce fac acum e sa disper si sa ma gandesc cum am putut, nu am nicio scuza.. incerc... trebuie sa iau o decizie.. 

Davi_ a scris:

Reciteste ce ti-am boldat si vezi unde este adevarata problema.

Iubitul tau doreste copilul, posibilitati financiare ar fi, studiile le poti termina...

Majoritatea barbatilor fug de responsabilitati, mai ales daca ele vin din intamplare. Omul ala nu a fugit, ba din contra. Nu crede ca oameni buni si responsabili sunt pe toate drumurile, pt ca nu sunt. Poate nu e nici cel mai frumos si nici cel mai bogat, dar reactia lui spune multe despre el ca om. Daca nu se intampla totul asa cum ai planuit tu sau parintii tai, nu inseamna ca se intampla ceva rau. Nu`i reduce prietenul la 0, s-ar putea sa regreti mai tarziu.

Poate  e cazul sa te maturizezi.

Stiu.. iubitul meu isi doreste copilul, si e fericit de cand i am zis ca iau in calcul si decizia de a-l pastra, dar.. problema e ca eu innebunesc la gandul ca o sa am un copil, plang de ore in sir.. nu stiu daca pentru el, pentru copil.. sau pentru mine, clar e ca gresesc, sunt imatura.. nu ii merit, nici pe iubitul meu... nici copilul, el se simte usurat la ideea ca nu fac avort.. eu nu pot, dar nici sa avortez nu ma simt in stare... 

Mai eu am auzit de la multe femei care initial nu si-au dorit copil la momentul respectiv, dar au ramas insarcinate, si dupa ce l-au nascut si l-au tinut in brate pentru prima data, au spus ca nu regreta nici o secunda alegerea si au format o legatura puternica cu bebele din primul moment. Deci nu dispera. Poate e normal sa nu-ti doresti copil la varta ta si in circumstantele tale, dar asta este, s-a intamplat, acum maturizeaza-te rapid si ia viata in piept.

Important este sa nu ajungi sa ai regrete mai tarziu in legatura cu anumite chestii pe care le vroiai sa faci sau sa realizezi, si sa ti se para ca le-ai sacrificat pentru a avea un copil. Daca ai macar umbre de ganduri din astea, debaraseaza-te de ele urgent.

Si ca te linistesc putin, iti pot spune din proprie experienta ca uneori un copil vine pe lume aduncand noroc si bunastare dupa el. E o zicala veche arabeasca iar eu nu cred in zicale si superstitii, dar sa stii ca al nostru a venit cu propriul noroc dupa el si ne-a schimbat viata in bine in niste momente nu tocmai fericite ale vietii. Mi-a dat de gandit. Inarmeaza-te cu o atitudine pozitiva si multa vointa. Totodata fi realista si pregatita si pentru perioade grele. Nu va fi nici roz dar nici nu-i dracul atat de negru pe cat ar parea.

Apropo, nu asculta ce zic unii ca la 4 saptamani e o adunatura de celule. Inima e deja formata, cred. La mine la 6 saptamani s-a detectat bataia inimii la ecograf.

Naeema a scris:

Mai eu am auzit de la multe femei care initial nu si-au dorit copil la momentul respectiv, dar au ramas insarcinate, si dupa ce l-au nascut si l-au tinut in brate pentru prima data, au spus ca nu regreta nici o secunda alegerea si au format o legatura puternica cu bebele din primul moment. Deci nu dispera. Poate e normal sa nu-ti doresti copil la varta ta si in circumstantele tale, dar asta este, s-a intamplat, acum maturizeaza-te rapid si ia viata in piept.

Important este sa nu ajungi sa ai regrete mai tarziu in legatura cu anumite chestii pe care le vroiai sa faci sau sa realizezi, si sa ti se para ca le-ai sacrificat pentru a avea un copil. Daca ai macar umbre de ganduri din astea, debaraseaza-te de ele urgent.

Si ca te linistesc putin, iti pot spune din proprie experienta ca uneori un copil vine pe lume aduncand noroc si bunastare dupa el. E o zicala veche arabeasca iar eu nu cred in zicale si superstitii, dar sa stii ca al nostru a venit cu propriul noroc dupa el si ne-a schimbat viata in bine in niste momente nu tocmai fericite ale vietii. Mi-a dat de gandit. Inarmeaza-te cu o atitudine pozitiva si multa vointa. Totodata fi realista si pregatita si pentru perioade grele. Nu va fi nici roz dar nici nu-i dracul atat de negru pe cat ar parea.

Incerc  sa vad lucrurile altfel... nu e vorba doar de mine, trebuie sa ma gandesc si la ceilalti. Am ganduri de toate felurile.. sunt egoista in sensul ca simt ca viata mea s-a terminat aici, odata cu copilul.. ca o sa trebuiasca sa ma sacrific pentru binele lui, de cand ma stiu mi-a fost foarte teama de ideea de a avea un copil, de asta imi doream sa il am cat mai tarziu.. simt ca o sa fiu o mama ingrozitoare pentru ca mai intai ma gandesc la mine, m am trezit mama peste noapte.. si parca nu pot dezvolta niciun fel de sentiment pentru el, e normal? ma simt denaturata din cauza asta, nu ma pot bucura ca il am.. insa nici sa scap de el nu pot, ceva imi spune ca nu-i bine, dar si daca il am si sunt o mama rea? iubirea si afectiunea taticului.. al bunicilor nu cred ca ar reusi sa o compenseze pe a mea...

Viata nu se termina aici,copilu inseamna o noua etapa din viata ta ,si daca ai totusi indoieli imprivinta avortului te sfatui sa nu faci avort...si ce fel de mama vei deveni e normal sa nu stii ,nimeni nu stie ce fel de parinti v-or deveni buni sau rai,asta depinde doar de tine si de tatal copilului.Bafta!