Început de Pag Inusara, Sâm 1 nov 2014 · 361 răspunsuri · 11.881 vizualizări
E in regula daca ai raspunsuri la toate. Viata ta, raspunsurile tale. Mai ramane sa fii si fericit cu ele. Desi se pare ca deja esti nemultumit cu faptul ca ai uitat ce e tristetea. Si asta tot ca rezultat al filosofiei tale de viata.
Editat Dum 30 nov 2014 00:56
Nu sunt nemultumit, doar ma joc cu starile astea. E ca si cum ai invata viata a doua oara. Pentru ca atunci cand inveti viata prima oara nu stii ce naiba se intampla de fapt, ce e cu toate alea.
Asa ca a doua oara stii ce si cum, si de data asta tu faci regulile.
Normal ca am raspunsuri, pentru ca am si o varsta coapta, si am gandit deja chestiile astea importante, cu viata, lumea, iubirea, suferinte, boala, moartea, etc. Sigur, e doar perspectiva mea limitata, dar e una care vine din experienta.
Da, mai. Experienta si raspunsurile sunt ale tale. Traite subiectiv. Atata ai reusit tu sa intelegi pana in acest moment din viata. Drumul nu s-a incheiat aici.Sunt convinsa ca iti vei mai schimba intre timp perspectiva. Mai ales daca esti un om care isi doreste sa se dezvolte, evolueze, cunoasca. E in regula. Nu te pot face sa vezi , intelegi viata ca mine. Si nu am de ce sa fac asta. Dar eu sunt de alta parere.
Si eu am o varsta si toti traim prin experienta. Numai ca fiecare extrage invatamintele in felul sau.
Dar tu cum vezi viata, ca nu mi-e clar. Care e parerea ta diferita?
Deci asta cu varsta si experienta nu se aplica . Nu poti pretinde ca stii mai bine decat altii ce e viata din moment ce fiecare om e facut sa traiasca pentru el insusi.
Structureaza pe puncte: viata, moarte, iubire, ura, placere, suferinta, detasare, implicare, etc.
Mosmantina Ciuperchina a scris:Deci asta cu varsta si experienta nu se aplica . Nu poti pretinde ca stii mai bine decat altii ce e viata din moment ce fiecare om e facut sa traiasca pentru el insusi.
Nu pretind asta, doar imi expun perspectiva, chiar daca suna mai apasat.
Sincer nu am raspunsuri categorice despre viata . Simt ca ma aflu in plin proces de intelegere.Sunt inca si destul de tinara si nici nu le-am trait pe toate. Dar ca sa iti raspund totusi in linii mari , iti pot spune ca toata raportarea mea la viata va avea in centru ideea detasarii, aprofundarea nepermanentei fenomenelor acestei lumi si renuntarea la ego si atasamente.
Nu voi mai opune rezistenta intamplarilor vietii, acceptand tot ce vine asa cum vine, si nici nu voi mai judeca pe nimeni.
Ce zici tu am practicat pe la 25 de ani, si a durat o perioada, apoi am vazut ca nu merge si m-am lasat pagubas.
Un neurolog spunea: "secretul creierului este dorinta, dorinta, dorinta".
Adica detasarea asta poate ucide dorinta, si atunci risti sa-ti busesti creierul.
Acum practic mai degraba detasarea implicata, ce spunea Osho cand unea contrariile in conceptul de Zorba Buddha.
Tlahuizcalpantecuhtliyaotl a scris:Nu pretind asta, doar imi expun perspectiva, chiar daca suna mai apasat.
Nu ai pretins, asa este.Ai lasat doar sa se inteleaga ca raspunsurile tale sunt cumva legitime izvorate din vasta ta experienta si varsta Si da, e intr-adevar perspectiva ta. Nu te acuzam de nimic. Incercam doar sa rectific pentru a lamuri putin.
Nu trebuie sa iti ucizi dorinta ci sa renunti la ea. Si renunti pentru ca intelegi ce e dorinta. Sau altfel zis intelegi ca ce iti doresti nu iti va aduce implinirea. La dorinta nu poti renunta complet niciodata din moment ce vei practica ca si filosofie de viata renuntarea la dorinta. De ce practici? Pentru ca iti doresti sa nu mai ai dorinte ca sa atingi eliberarea. E vorba de dorintele pamanesti.
Editat Dum 30 nov 2014 01:29
Poti sa te joci semantic si sa postulezi ca a ucide nu este egal cu a renunta, dar a ucide dorinta si a renunta la ea e acelasi drac dpdv neurologic. Daca nu mai ai dorinte ajungi un zombie. Cu ce te deosebesti de ala cu ochii goi de la ospiciu? Privesti viata fara interes, fara placere. Viata nu va mai avea gust.
Anihileaza dorinta si ai scazut automat dopamina si serotonina pana ce nu vei mai putea dori nimic. Dar nici nu vei mai simti nimic.
Multi yoghini au patit asta.
Cred ca detasarea implicata rezolva paradoxul: nici nu suferi din cauza atasamentelor, dar nici nu te golesti de simtire.