D’apoi cum, draga domnule… Pamantul e in chipul unui ou; fundul oului este Pamantul, iar varful e Ceriul; el sta pe ape” -Taran roman anonim, intervievat in anul 1928 de catre prestigiosul folclorist, lingvist si filolog evreu de nationalitate romana, Ion Aurel Candrea
Oul a fost dintotdeauna in centrul mitologiilor si credintelor uitate de timp ale tuturor popoarelor lumii. Procesul de manifestare a misterului din cochilie imbraca, insa, aspecte diverse, chiar daca in esenta cuprinde aceleasi mituri primordiale care vizeaza Creatia, Desavarsirea, Misterul si Renasterea.
“Oul poarta in el insusi un germene al mortii ascuns in interiorul vietii si un germene al vietii in interiorul mortii. Cei doi germeni opereaza unul asupra celuilalt, creand astfel un nou inceput.” – Jaques d’Arles
Pentru initiati si ezoteristi, niciun alt obiect viu nu putea sugera mai bine ideea-forta a transcenderii absolutului, precum umilul ou servit la masa. Ca tot amintisem de ouale de lut din kurganele scitice, in Tracia meridioanla, in mormintele antice din Beotia tronau statuetele lui Dionysos, tinand in mana cate un ou, ca o fagaduinta si semn al viitoarei intoarceri la viata. In aceste conditii, doctrinele spirituale care condamna incarnarile succesive, recomandand, in schimb, ruperea lantului karmic si iesirea din lantul incarnarilor fara de sfarsit, resping folosirea oualor atat ca alimente, cat mai ales obiecte de cult! Spre exemplu, orfismul respingea consumul oricaror tipuri de oua, acesta nemaifiind altceva decat obiectul care leaga sufletul de ciclul nasterilor succesive, de care el vrea sa scape.
Adanc in junglele impenetrabile din Congo, triburile likuba si likuala considera si astazi ca oul este imaginea perfectiunii. In cosmogonia lor, galbenusul reprezinta menstruatia feminina, iar albusul – sperma masculina. Coaja este aceeasi coaja provenita din oul cosmic care ar fi ars Lumea fara interventia salvatoare a Creatorului, care a ordonat membranei sa se transforme in atmosfera umeda care inconjoara Terra. In padurile inghetate ale Finlandei, intr-un minunat exemplu de samanism european, mitul Kalevalei ne spune ca inainte de nasterea timpului, zeita fecioara a apelor si-a scos genunchiul la suprafata Oceanului Primordial. La indemnul zeitei apelor, rata, ea insasi o zeita stapana a aerului, isi depune cele sapte oua (sase de aur si unul de fier) direct pe apa. In mormintele scitice din stepa rusa au fost descoperite oua din lut, cei care le-au pus langa morti sugerand astfel ca oul este un element al nemuririi si simbol al invierii.
Cand oamenii n-ar mai inrosi oua de Pasti, atunci lumea se va potopi” – credinta populara culeasa de marele etnolog si folclorist roman Simion Florea Marian si publicata in lucrarea Sarbatorile la Romani, aparuta in anul 1899
http://whispersrose.wordpress.com/