România
Roportal.ro

In lumea mea

Început de Stu', Mie 25 iun 2014 · 15.503 răspunsuri · 221.825 vizualizări

Stu'32.419 mesaje#8302

În drum spre centru, Dragoş se gândi să îi facă o surpriză Marei şi să ajungă mai repede acasă, aşa că sună scurt  să îi ceară scuze lui Raul, prieten bun şi coleg din trupa Piţigoi, contramandând întâlnirea din acea seară. Îi era dor să petreacă puţin timp cu ea, mai ales pentru că ştia cât de nerăbdătoare era să se joace cu el seara. ,,Cred că s-ar bucura nespus să o cunoască pe Aura’’, gândi, şi îşi închipui cum surioara lui pipăie trăsăturile feţei acesteia, pentru a-şi forma o imagine, numai ea putea şti cu adevărat de ce natură, căci nu poţi compara un om care a orbit după ani de zile în care a văzut, cu un altul care nu a văzut niciodată, sau, care a văzut doar câteva zile, odată, demult.

Chiar dacă refuza cu îndârjire să considere lipsa vederii ca pe un handicap real, Dragoş se trezea uneori că îşi doreşte ca Mara să vadă. Să perceapă lucrurile din jur aşa cum le percepe el, să se bucure cum străluceşte roua dimineţii, întocmai ca un diamant pe marginile frunzelor de flori, să trăiască emoţiile descoperirii orizontului pictat în amurg, să vadă cum freamătă copacii în vânt, să fie încântată de jocul de pe scenă şi să poată să o înveţe snooker. Îi era teamă că, odată cu înaintarea în vârstă, Mara se va îndepărta tot mai tare de el, nereuşind să ţină pasul cu modul în care aceasta urma să asimileze şi să înţeleagă lumea înconjurătoare. Şi, deşi citise că există posibilitatea ca peste ani organele bionice să fie la ordinea zilei, iar Mara să poată vedea prin intermediul unor roboţi sub formă de ochi, refuza să se axeze pe acest aspect, ca nu cumva să piardă din vedere realitatea în care trăia sora sa, căci, fugind după vise posibil irealizabile, cel puţin de-a lungul vieţii lor, risca să nu observe căile de comunicare mai subtile, dar existente, de care se putea folosi în prezent.

***

Ajuns pe scara blocului, Dragoş încetini pasul, pentru a îi da mai mult timp Marei să îi repereze mişcarea, chiar dinainte de a învârti cheia în ială, şi, la scurt timp, când mai avea doar câteva trepte pâna la intrare, uşa se deschise zgomotos, iar o fetiţă bucălată, cu părul scurt prins în două codiţe, se postă în faţa lui, radiind un zâmbet de nedescris.

-Ai venit, ai venit! Ştii de când te aştept? De foarte mult timp te aştept! Nu mai sunt bolnavă, doar gâtul mă mai doare puţin, se auzi un glas cristalin, atât de drag lui Dragoş.

-Heei, ştrengăriţo! Cine e cea mai cea ştrengăriţă din lume? o întâmpină cu o voce veselă, prinzând-o de subţiori şi ridicând-o în aer.

-Nu ştiu, nu ştiu! răspunse Mara, cu o voce alintată şi ciulind urechile, pentru a urmări reacţia fratelui său.

-Ei, drăcie, nu ştii! îi spuse pe un ton grav, ce ştia că o incită pe sora lui, şi intră încet în holul casei, lung şi îngust, lăsând-o jos. Vrei să îţi demonstrez că ştii?

-Nu ai cum, hi, hi, hi. Nu ai cum!

-Ba bine că nu!

Şi zicând acestea, Dragoş se năpusti cu degetele asupra surioarei sale şi începu să o gâdile până când această începu să îl roage să înceteze, prin chicoteli şi pufăieli de tot felul.

-Ştii sau nu ştii, aşadar?

-Hi, hi, hi. Ştiu. Hi, hi, hi. Te rog, opreşte-te, că mă doare burta de la atâta râs. Hi, hi, hi. Gata, ştiu!

-Ce ştii?

-Eu sunt, eu sunt. Hi, hi, hi. Stai! Hi, hi, hi.

-Tu eşti ce anume? insistă Dragoş, gâdilind-o în continuare, dar cu o frecvenţă mai scăzută.

-Hi, hi, hi. Eu sunt…hi, hi, hi! Stai, Dlagoş! Nu mai pot, mă doare burta. Hi, hi, hi. Eu sunt cea mai cea ştrengăriţă! E bine, aşa?

-E chiar foarte bine aşa, spuse, şi se opri. Unde e mama şi tata? Ai fost cuminte azi?

-Eu întotdeauna sunt cea mai cuminte, ridică năsucul în vânt.

-Cum să nu! Cea mai ştrengăriţă şi cea mai cuminte din lume!

-Chiar aşa. Ce mai cea!

-Dar tot nu mi-ai spus unde  sunt mama şi tata, Mara! Nu cumva i-ai închis în dulap, să-i ascunzi de mine.

-Hi, hi, hi. Nu, nu. Sunt dincolo, la televizor. Tati a adormit cu telecomanda în mână, iar mami mai are puţin şi pică şi ea.

-Ei, drăcie, ai obosit-o toată ziua, nu?

-Nu, nu. Nu chiar toată ziua, recunoscu Mara, aplecându-se spre fratele său, care se coborâse pupurig, ştiind ce urma, şi îşi sprijini mânuţele de obrajii lui neraşi de două zile, ghidându-i uşor capul, astfel încât să îi aplece fruntea la nivelul buzelor ei micuţe şi moi.

-Ce mai meştereşti acum, ştrengară mică? se făcu Dragoş că nu îşi dă seama.

-Vreau să îţi dau un pupic. Doar un pupic, spuse cu un glas dulce şi scăzut, sărutându-şi fratele pe frunte.

Dragoş o îmbrăţişă cu multă căldură, simţindu-i căpuşorul înmiresmat odihnindu-se pe umărul său şi îi mângâie părul cu tandreţe, sărutând-o, la rândul lui, pe obraz.

-Mă bucur că te-ai însănătoşit, dulceaţă mică! E bine să fiu întâmpinat de tine când vin acasă.

***

Aura intră în camera pustie şi aprinse lumina. Nici de această dată Miruna nu era prezentă. ,,Oare de ce mai dă banii pe cămin, dacă tot nu doarme aici?’’ se întrebă şi îşi lăsă poşeta jos, lângă dulapul ei din hol, abandonând haina în cuier. Şi-ar fi dorit să se poată odihni în patul de acasă, cu fereastra deschisă larg, spre a invita aerul curat şi proaspăt să îi odihnească gândurile de peste zi. Nu îi plăcea cum betoanele îi obosesc picioarele şi simţea lipsa mult iubitei ei păduri de lângă casă. Ah, muntele! Cât de bine ar fi acum să poată ieşi pe terasă şi să privească coamele statornicilor ei iubiţi. Să-l audă pe Grivei din vecini cum latră după oamenii de pe stradă, oameni care ies la plimbare seară de seară, şon tâc, şon tâc, fără să fugă după nu ştiu ce tramvai cu program regulat, or să inhaleze aerul poluat din jurul furnicarului format de maşinile zgomotoase şi agresive. Şi ce bine ar fi să apară tatăl ei după uşă şi să o întrebe dacă nu vrea un ceai de cimbrişor, să doarmă mai bine. De fapt, chiar dacă nu ar fi tatăl ei, măcar bunica. Sau poate tanti Jeni, vecina de peste drum. Sau poate chiar Anda, deşi nu mai erau prietenele care au fost odată. În fond, ce bine ar fi dacă cineva, oricine, i-ar oferi un ceai şi o vorbă bună înainte de culcare.

Aura se pregăti pentru odihnă, la baie, la dulap, apoi în pijamalele pufoase, cu ursuleţi coloraţi. Stinse becul cel mare şi aprinse o veioză de la capătul patului. Era timpul pentru jurnal. Se întinse spre biroul de lângă pat şi sustrase din sertar un caiet gros, intitulat cu litere mari, de mână, Jurnalul Aurei.

,,Ce băiat drăguţ este Dragoş. Până acum nu am mai întâlnit un băiat ca el. Probabil pentru că sunt prea rari, iar orăşelul din care mă trag prea mic. Este chiar un băiat interesant. Simt că am multe de învăţat de la el şi sper să rămânem prieteni mult timp de acum înainte. Mi-ar plăcea să mai merg cu el la repetiţiile de la Piţigoi. Poate voi întâlni alţi oameni drăguţi acolo. Alţi oameni frumoşi, aşa cum îi plac lui Dragoş. În seara asta mi-a spus că sunt un om frumos, dar ce m-a impresionat cel mai tare nu constă în ceea ce mi-a spus, ci în modul în care a făcut-o. Da, este un băiat nespus de drăguţ!

În altă ordine de idei, nu m-am mai gândit atât de des la Andrei. La ochii lui. Dumnezeule, încă tremur când îmi imaginez acea privire profundă şi clară, lucru care mă tulbură nespus. Nu îmi convine să observ cât de uşor risc să îmi pierd controlul; nu e ca şi cum nu am mai avut simpatii până acum. Chimie sau nu, este de neconceput să mă las destabilizată atât de mult dintr-atât de puţin! Nu cunosc nimic despre cum gândeşte, despre cum simte, despre ceea ce îşi doreşte de la viaţă, despre trecutul sau valorile sale. Cum te-ai putea îndrăgosti de un om doar aşa, ca şi cum te-ar fi lovit inspiraţia? Nu cred că există dragoste la prima vedere, acel coup de foudre de care scriu poeţii de veacuri. Dar, totuşi, nici nu cred că există fum fără foc. Ce ascunde oare cu adevărat acest fenomen? Să fie dragostea la prima vedere o simplă coincidenţă fericită, caz în care rezistă timpului, şi o coincidenţă nefericită, caz în care se stinge la fel de repede pe cât a apărut? Sau să ascundă mai mult decât se vede, iar chimia aceasta explozivă să reprezinte un semn clar al faptului că două persoane, purtătoare a două ADN-uri diferite, se completează şi se potrivesc? Şi dacă e aşa, ce se întâmplă cu sufletele pereche, sau mă rog, cu teoria lor? Există mai multe suflete pereche potenţiale, plecând de la această chimie de început, care, ne convine sau nu, trezeşte în noi atracţia supremă? Şi atunci de ce în unele cazuri, se stinge focul atât de uşor? Să fie oare adevărată filosofia indiană, cum că lucrurile nu se întâmplă decât atunci când eşti cu adevărat pregătit să le primeşti, iar sufletul pereche câştigător rămâne acela care, din întâmplare(?), se află la locul şi la momentul potrivit? Ah, cât de misterioase sunt căile vieţii, mai ales acolo unde ne atinge mai pregnant sufletul, mintea!’’

Maeve1.953 mesaje#8303

 nu aflati deznodamantul in seara asta; cred ca a adormit la film; citeste maine ce i-am scris

legat de text, foarte fain; 

Stu'32.419 mesaje#8304

Ma bucur ca iti place.

L-am ales special pentru tine, dar nu incerc sa iti induc un mesaj anume.

Continuarea, in fond, doar tu o scrii.

ps: lasa omul sa se odihneasca dupa o lunga saptamana de lucru.

Rabdare.

Maeve1.953 mesaje#8305

Stati ca a aparut :lol:


Hm, sa ma calmez si sa il las sa vb. Si dupa aia, revin pe topic si fac spume :lol:

← Înapoi la Intrebari pentru [user] si topicuri despre [user]