In lumea mea

Mie imi placea sa cred ca suntem mai presus de animale, ca nu actionam numai din instinct. Acum ma amuza cand imi amintesc ce parere buna aveam despre oameni. N-ar fi mare paguba dacapretioaselenoastre fapturi ar disparea de pe suprafata pamantului, dar in ciuda celor mai negre speculatii, nu cred ca asta se va intampla curand. Si in niciun caz prin refuzul de a procrea. Nici macar nu ne putem condamna ca am ajuns unde am ajuns, era firesc sa se intample asta, suntem cea mai urata specie (prin constructie). Sper ca nu te supara cuvintele mele, asta e ce gandesc, puteam sa n-o spun, s-o tin pt. mine, dar stiu ca esti un om deschis si nu te vad aruncand cu pietre usor, de-aia mi-am spus parerea.

Da, inainte oamenii se-mperecheau si faceau copii doar din motivul tembel ca asa facusera si altii inaintea lor, iar numarul copiilor era foarte mare nu pt. ca le era teama ca nu le vor supravietui urmasii, ci pt. ca atunci cand erau in calduri putin le pasa ca facand sex vor avea copii, chiar daca multi dintre ei nu prea aveau cu ce sa-i hraneasca pe cei existenti deja sau nu se puteau hrani nici pe ei cum trebuie. Dar nici in ziua de azi nu vin copii pe lume din motive mai grozave. Inca auzi frecvent femei spunand "Vreau sa fac un copil ca sa ma simt implinita." sau "Copilul imi va tine familia unita." sau "Daca ii fac un copil imi ma va lua de sotie." sau "Un copil imi va lumina viata." etc. etc. Toate astea se raporteaza la ce vrea femeia, la ce-si doreste femeia pt. ea, nu la copilul care va sa vina (nici n-ar avea cum, el nu poate fi  intrebat daca isi doreste sa faca pe cineva sa se simta implinit, sa uneasca un cuplu dezbinat, sa faca un barbat sa se casatoreasca cu o femeie, sa lumineze o viata s.a.m.d.). Am facut referire doar la femei, asta nu inseamna ca in cazul barbatilor nu intalnesti motive la fel de egoiste. Parintii confunda adesea nevoile lor cu nevoile copilui ce va sa vina si continua sa faca asta si atunci cand copilul apare pe lume. De-aia majoritatea familiilor sunt disfunctionale.

Inca o data, ma bucur ca ai o slujba care te satisface, cred ca esti printre putinii oameni care se pot lauda cu asa ceva. Si mi se pare grozav sa aud ca exista oameni care isi permit sa isi ia zborul dintr-un loc atunci cand statul in locul respectiv devine o povara. Eu, ce sa zic, nu-mi place slujba mea, cum am mai spus, dar nici nu ma lamentez, asta e, n-am asteptari de la orasul (ma rog, municipiul) in care locuiesc si nici n-am facut anumite lucruri la timpul la care ar fi trebuit sa le fac, asa ca daca m-as vaita, as semana cu o bocitoare penibila, care se jeleste pt. spectacol.

 De scurt timp am constatat ca mi-a scazut foarte tare apetitul pt. muzica si ca nu mai simt nevoia sa ascult si sa caut melodii, asa cum obisnuiam sa fac. Simt ca perioada asta va tine, dar o sa iti las melodii pe care le consider frumoase.

Oare de ce ti-a scazut apetitul pentru muzica?

Multumesc, e frumoasa piesa.

Cat despre oameni...suntem totusi, doar oameni, nu?

Sa spunem ca suntem cea mai complexa specie prin constructie. In acest caz, categoric putem sa facem cele mai groaznice fapte...dar nu oare si totodata cele mai frumoase?

E bine sa fim ancorati in realitate si cu garda sus fata de partea noastra neagra, dar daca nu credem ca putem invinge raul din noi, vom face mai mult rau, in loc sa ii aparam pe ceilalti de slabiciunile noastre, or chiar sa le facem o bucurie sau sa ii aparam de alti oameni care le fac rau.

Cand esti o asemenea forta, ai datoria sa fii responsabil fata de cei din jur si fata de tine. Sa iti controlezi puterea si sa o manipulezi sa fii omul de care tu insuti nu te temi.

Cum am spus, e o idee sa ne autoanihilam, dar nu este o idee realista.

Prefer sa raman cu picioarele pe pamant, dar ca sa fac asta, trebuie sa ma pot uita in oglinda si sa am un somn linistit. Ca sa pot reusi, trebuie sa am incredere si in partea frumoasa din mine, altfel ajung sa(-mi) fac din ce in ce mai mult rau.

Eu am avzut si copii fericiti, cu ochii plini de iubire.

Si am vazut si batrani care nu au regretat ca au trait, chiar daca au si suferit.

Ei m-au invatat adevarata putere a iertarii, a acceptarii si a luptei.

Noaptebunadimineata mi-au spus..

Si nu, nu arunc cu pietre.

Te imbratisez.

Unde ti-ar placea sa lucrezi? Ti-ai facut macar o idee? Lucrezi la asta?

ps: lasa-i pe copiii tai sa spuna cat de grozava mama esti sau nu esti...acum si mai incolo. tu privesti subiectiv problema si e firesc. absolut firesc sa fie asa.

Buna dimineata!
Daca nu muzica, atunci altceva. Sper sa placa.

am sa iti spun un mic secret : pe vremuri nu prea imi placea de Piersic...dar incet incet, incep sa-l 'tolerez' mai bine

e superba poezia, sa notam cateva versuri:

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

......................................................................

Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,

...........................................................................

C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

............................................................................

Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?...

..............................................................................

Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,
Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,
Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!

...sunt, peste tot sunt oameni atat de frumosi, care lupta atat de responsabil si atat de cu picioarele pe pamant. sunt visatorii care poarta pe umeri iubirea fata de viata, fata de lume, fata de copii..nu sunt simpli visatori.

peste tot sunt! orb sa fii si tot e imposibil sa nu-i vezi, sa nu le simti mangaierea si lumina..dar, ii renegam. Ii renegam ca pe niste amanunte care ne impiedica sa vedem adevarul, chipurile.

E trist..si in aceasta tristete se revarsa atata sinceritate, adevar si mai ales...chemarea unui gand senin, unui cer infinit si a unui soare bland.

Tot prin constructie.

Buna dimineata! La mine e foarte cald, desi a plouat azi noapte si ma asteptam sa fie  racoare. De la prima ora am inceput sa-mi torturez colegul de birou, pt. ca am dat drumul la aerul conditionat. Sa le luam pe rand.

Mai ascult muzica, dar incomparabil mai putina decat inainte. De ce? Stiu si eu? Poate am ajuns la suprasaturatie si nu mai reuseste sa ma miste prea tare nicio melodie.

Cea mai complexa specie cu cele mai minunate fapte. Oare? Din perspectiva noastra asa o parea, dar chiar asa o si fi? Am indoieli.

Da, exista si copii fericiti. De fapt, copiii au o capacitatea mare de rezilienta, din pricina asta sunt mai fericiti decat oamenii mari. Chiar si in familiile sarace, cu multe necazuri pe cap, chiar si in familii disfunctionale, ai sa vezi copii zambind. 

Sunt cateva chestii pe care le-as face cu placere: sa am grija de animale, sa lucrez alaturi de copiii cu dizabilitati, de exemplu.

Da, am ceva in plan, insa o sa treaca mult timp pana o sa realizez ce-mi doresc. Poate chiar ani. Daca-mi iese, macar jumatate din cat mi-am propus, iti spun.

Fiero a scris:

Sunt cateva chestii pe care le-as face cu placere: sa am grija de animale, sa lucrez alaturi de copiii cu dizabilitati, de exemplu.

Sa fie!

Dupa cum am mai zis zilele trecute (si Ampera mi-a spus ca exagerez) - sunt de parere ca nu exista bucurie mai mare (Ca si implinire sufleteasca) decat aceea care provine din alinarea si mangaierea celor care au nevoie. O forta mai vitala decat aceasta nu am intalnit.

ILasand la o parte caracterul de reclama, uite o initiativa draguta:

'-Ba, e mai greu decat pare'

Se spune despre oameni ca nu le este greu sa faca rau.

Priveste cat de greu le este sa se deschida. Daca s-ar deschide mai usor, le-ar fi mai greu sau mai usor sa faca rau?

E de meditat la asta, zic eu.

Mie nu-mi placea Piersic pt. ca era infumurat si afemeiat. Niciodata n-am suportat barbatii afemeiati, oricate calitati aveau, pana la urma sfarseau prin a ma scarbi. Acum inteleg de unde vine slabiciunea lor si sunt ingaduitoare, ba chiar ii compatimesc, dar tot nu-i plac, chit ca ar fi doldora de calitati, nu-mi pot atrage respectul sau admiratia.

Eu l-am vazut pe Piersic si in realitate, pe timpul lui Ceausescu si nu mi s-a parut deloc un mare artist, ci de o vulgaritate ieftina. A facut aluzii sexuale la adresa Angelei Similea, si-a batut joc de doi instrumentisti, unul ca e prea scund, alalalt ca e prea inalt. De cand a imbatranit parca i-a mai venit mintea la cap, cu siguranta l-a lasat pistolul, de-aia. Da, acum e simpatic.

Mai sunt oameni frumosi, ai dreptate. 

Fiero a scris:

Mie nu-mi placea Piersic pt. ca era infumurat si afemeiat.

Sa stii ca asta era motivul pentru care nici eu nu eram 'vrajita' de acest actor. Era parca un actor si cand nu era rost sa fie actor si da, nici pe mine nu ma pasioneaza aluziile si glumele prea sexuale, sau prea (des) sexuale. Ma simt ca la gradinita si parca au darul de a crea si o mai mare distanta intre un barbat si o femeie.

Daaaaaaaaaaaaaaaar...de la o vreme am descoperit la acesti afemeiati multa sinceritate si culmea, inocenta.

E greu sa explic...au o slabiciune anume (unii o numesc perversitate, dar nu eu si nu aici) , aparent carnala - si le lipseste oarecum perversitatea care e mai grava, ascunsa, perfida. Sunt pe fata . Majoritatea.

Nu stiu de ce, dar eu pot sa ii fac pe acesti afemeiati sa atinga discutii mai profunde, sa ma respecte (Chiar daca mai calca stramb), sa se mire ca nu ma simt jignita la unele glume si sa vad cum efectiv respecta si admira modul cum ii aduc pe 'linia de plutire' ..sa le spun asa?

Si au idei interesante, daca treci de aceasta 'bariera'. Si e drept, mi-a luat ceva timp, dar am trecut.

Chiar si pe Piersic il vad altfel acum. Lasand la o parte partea libidinoasa, trebuie sa recunosc ca are si parti interesante, antrenante, originale.

ps: tu ai scapat usor la intalnirea cu el, eu am imbratisat din plin un stalp )))))

ce vremuri, mai!

Da, exagerarile il faceau sa nu mai para actor, ci clovn. Eu nu am fost nevoita sa ma feresc de el, eram in public, dar chiar de-as fi fost langa el, nici nu cred ca s-ar fi uitat la mine, aveam 16 ani pe vremea aia, pe care nici macar nu-i aratam. Si de-as fi fost mai mare, nu cred ca as fi avut nesansa sa ma remarce, nu-s nici genul care sare in ochi, nici genul cu lipici, iar atunci cand nu-mi place cineva, e atat de evident dispretul de pe moaca mea, incat il descurajeaza pana si pe cel mai chior barbat.

Tu ai dreptate, afemeiatii sunt pe fata, sinceri, pt. ca sunt sclavii slabiciunii lor, nu se pot controla, chiar daca o parte dintre ei isi constientizeaza ridicolul.

Eu nu neg ca pot fi oameni culti si placuti, in ciuda defectului lor, numai ca eu nu sunt capabila sa plac pana la capat asemenea persoane, incapacitatea lor de a fi ancorati intr-o relatie, faptul ca se imprastie peste tot si sunt intr-o goana continua dupa altceva, ca imediat dupa ce au descalecat pe cineva se gandesc sa calareasca pe altcineva, ma impiedica sa am consideratie pt. ei. Nu, nu ma deranjeaza glumele lor, nici cand sunt cu tenta sexuala. Atata timp cat nu bat in mine, desigur. Pot glumi cot la cot cu ei (am avut situatii destule de gen, cand m-am amuzat copios), dar sa nu dea mama dracu sa incerce sa se dea la mine. ca m-ar aduce in stare sa le crap si capul. Am avut candva un sef extrem de libidions, de care fugeau toate colegele. Toate ma compatimeau de mama focului si ma intrebau cum naiba pot sa stau cu nenorocitul in birou. Dar n-am avut niciodata probleme cu el. La petrecerile care se dadeau la serviciu, radeam cu el si cu alti doi colegi de birou de se uita toata lumea la noi, asa haiosi erau toti 3, ca nu te puteai abtine sa nu te hlizesti. Cu unele femei era de-a dreptul tampit, dar mie n-a indraznit niciodata sa-mi bata vreun apropo. 

stupid, te observ de ceva vreme si am identificat ceva

pot adresa o intrebare in acest sens?

Buna, Lucast.

Shoot.:)

Fiero a scris:

Nici eu nu am fost vreodata tentata sa am o relatie mai mult decat prietenoasa cu un 'afemeiat'..dar eu cred din tot sufletul ca un om poate sa se schimbe daca i se ofera 'mediul' propice si sustinere pana la sedimentarea motivatiei proprii, de sine statatoare.