Tlahuizcalpantecuhtliyaotl a scris:
Kamouraska, de Anne Hebert. Are un stil atipic, trece de la traire la amintire si imaginatie si nu are capitole. Se citeste totusi usor, dupa ce treci de primele 20 de pagini. Eu am citit-o intr-o singura seara. Nu este o carte grea si nici foarte complexa. Este delicioasa. Atat.
Stiul e asemanator cu cel din cartea Tentatia, autorul mie imi e necunoscut, pentru ca era o carte fara coperta si lipseau primele cateva pagini cand am pus mana pe ea (mi-a dat-o omuletul care imi da mie carti bune si mi-a spus ca se numeste 'Tentatia') ..si e de pe vremea comunismului (nu stiu cum de a supravietuit cenzurii) , romaneasca. O carte extraordinara (una dintre cele mai bune in literatura romana, as indrazni sa spun), ca multe alte carti nemediatizate, de altfel. Sper ca odata sa ii gasesc autorul, desi nu cred ca a mai avut editate si alte scrieri...am asa o presimtire.
sturlubeata a scris:
O saptamana buna sa aveti...in lumea voastra:)
Atat de diferita e lumea 'noastra' fata de luema ta? 
Uite, pentru tine
https://www.youtube.com/watch?v=EPyKP8s42Pk
Fiero a scris:
pt. ca le demoleaza visele, dar sa stii ca pe mine m-au ajutat mult.
Sper sa nu te superi ca mi-am spus parerea in legatura cu psihanaliza, sper ca si tu, ca si mine, nu esti deranjata cand cineva are o parere diferita de a ta, atata timp cat nu cauta sa si-o impuna si nu e agresiv cand si-o sustine.
Eu ma bucur teribil cand ceilalti isi expun ideile cat de personal se poate. E o perspectiva. Eu as da bani pe perspective, sa pot 
Mi-am amintit ca ai spus ca te-a dezamagit psihanaliza si incercam sa iti recomand o carte care o trateaza altfel decat majoritatea. Psihanaliza bruta a lui Freud s-a dezvoltat, si-a depasit limitele si in timp a aprofundat esenta. Esenta nefiind efectele, nici macar cauza, ci acceptarea. Cel putin din perspectiva acestei carti.
Te rog sa imi scrii site-urile. Le voi devora 
Visurile mele nu mi le poate demola nimeni. Nu fara voia mea. Uneori le demolez eu, atunci cand ajung poate sa inteleg ca nu ma ajuta, ba mai tare ma incurca.
Cat despre delfini, e o poveste speciala. Eram in imediata perioada dupa moartea unei persoane foaret dragi mie si nu imi era prea bine. Nu puteam insa nici plange si trecusera cateva luni. Ideea e ca nu ma puteam descarca, adunam in mine,d esi stiam ca nu e bine.
Ei....si asa am ajuns la delfinariu din Nurnberg. De fapt, la Tiergaren, insa cand am dat de delfini, m-am pus acolo langa peretele de sticla si pana nu s-a dat inchiderea, nu am iesit. Am revenit cu zilele, desi biletul nu era chiar ieftin, astfel incat marea majoritate a banilor pentru 'distractie' mi s-a dus acolo. A fost una dintre cele mai inteligente investitii pe care le-am intreprins. Si cum ziceam, ma aflam in fata peretelui imens de sticla...cand unul dintre delfini s-a apropiat de mine si m-a privit fix in ochi (pentru asta trebuia sa se dea putin pe spate si o facea intentionat) A stat acolo in diverse pozitii, langa mine, desi ceilalti se jucau cu mingea, inotau in tot acvariu. Nu stiu exact cat a stat, dar mai bine de un sfert de ora. Am inceput sa plang (noroc cu ochelarii de soare, ca ii aveam la indemana). Dupa ce m-am descarcat, s-a intors la minge, revenind din cand in cand langa mine, dandu-se pe spate si privindu-ma fix. Stia. Simtea. Il bucurase descarcarea mea.
Uite, niste minuni cu suflete:
https://www.youtube.com/watch?v=gA60vd2DkjE