Bun, cateva opinii:
C: Exista doua tipuri de frici. Cea justificata si cea nejustificata. Cea nejustificata te poate aduce in pragul fobiei, pe cand cea justificata te ajuta sa actionezi in aparare, de exemplu, cand o haita de caini te ataca - creierul da semnalele necesare in organism, eliberand adrenalina - pentru a fugi.
Teama justificata poate prin urmare sa dea semnale creierului de 'respins', 'pastreaza distanta', 'not for you' pe baza experientei/ prejudecatii, istoricului personal. Toate acestea pentru a te tine departe de o posibila 'zona de risc'.
In consecinta, poti respinge ceva fara sa te temi de acel ceva propriu-zis, dar totodata pe baza istoricului traumatismelor pe care le-ai trait, gasind asemanari (la nivel de subconstient) intre cele doua planuri - te poti teme ca acel ceva sa nu devina in timp un traumatism. Ura reprezinta un nivel mai sus al dezgustului. Cu cat traumatismul a fost mai intens, cu atat dezgustul are sanse mai mari sa se transforme in ura, aparent nejustificata, dar care are la baza teama de a nu se repeta istoria. Asadar, din punctul meu de vedere, ura este un dezgust pasional.
Pentru a fi precaut, creierul nu are neaparata nevoie de ura, dezgust. La rece, pot fi preintampinate cazurile negative in mod repetat.
R: Raspunsul este gategoric NU, raportat la modul la care e pusa intrebarea, datorita tentei exclusiviste a intrebarii - x implica y.
In unele situatii poate fi valabil acest x implica y, adica exista ura generata sau favorizata de frica. In acelasi timp, exista si ura independenta de frica - care poate fi bazata pe contradictie intre principii combinata cu alti factori , cum ar fi: personalitate dominanta, rigiditate, agresivitate (gena). In aceste situatii se interpune pe de o parte opinia/subiectul/persoana fata de care se manifesta ura si pe de alta parte persoana care genereaza ura. La fel cum o frica sau o teama de insuccesc poate fi amplificata de succesul concomitent al unei alte persoane si va genera ura ca si o forma de refulare sau aparare, se poate intampla ca o fire dictatoriala sa dezvolte ura fata de orice idee pe care o gaseste a fi contrara ideilor sale, pentru simplul fapt ca ar putea sugera o schimbare a planului lui de actiune. Ar fi bine sa se faca o diferentiere intre teama si reactie pentru ca teama nu este canalizata si este o stare generala, desi este provocata de o anumita situatie sau anumiti stimuli, efectul ei este general aplicabil.
S: Cand vorbesti de succes si de insucces, automat implici teama de insucces.
A2: E o porcarie sa amesteci teama cu ura. Urasti atunci cand ceva contravine ideilor/principiilor tale atat de tare, incat iti poate provoca scarba. De exemplu, daca vezi un om ca il chinuie pe alt om, il urasti instant. Ba iti mai vine si sa il chinui tu pe el, sa simta pe pielea lui tortura. Teama asta de care ziceti voi ar trebui atunci sa justifice lipsa de actiune a mea, atunci cand as putea sa ajut cu ceva. Adica, daca m-as teme, mai degraba as fugi in loc sa actionez sa atac atacatorul. Tocmai atunci cand nu ma tem sunt capabil de mai multa ura, prin urmare creierul meu poate general o forta mai puternica pentru a contracara obiectul negativ.
Daca m-as teme, as fugi.
V: Nu cumva tocmai pentru ca te temi de constiinta, actionezi?
L: Dezgustul e una. Ura e cu totul altceva. Una e sa fii dezgustat la rece, fara implicatii si cu totul altfel actioneaza ura asupra creierului si organismului tau.
V: Da, dar poate dezgustul e o ura cronicizata, plafonata.
..ma opresc aici ca nu pot reda tot oricum.
Pana la urma implica dorinta de succes automat teama de insucces, atunci cand ajungi sa invidiezi/ urasti adversarul intr-o competitie?
De fapt, poti sa iti doresti ceva fara sa te temi de ceva, indiferent daca urasti sau nu pe altcineva?
Ce implicatie are zona de confort si mecanismul de autoaparare al acestuia, psihologic vorbind? (ura la nivel de contrazicere in principii)
