Da, discutia e interesanta.
Tu, stupid me, probabil ca pornesti de la ideea ca omul e funciarmente bun, si ca il strica mass media, societatea care il invata sa urasca, sa fie competitiv, sa aiba mentalitatea ca poate obtine ceva doar daca il smulge de la altul.
Daca pornesti asa, atunci vei crede ca iubirea este o forta universala, ca starea primara a omului este bunatatea, ca ura si lupta sunt accidente, urmari ale traumei, si ca odata vindecata trauma dispare frica, deci ar trebui sa dispara si ura, si sa revina bunatatea si iubirea frateasca.
Cine vedea asa? Rousseau si cei care promovau mitul salbaticului bun prin perioada enciclopedistilor francezi si iluminism. Oamenii buni de genul Tolstoi, Gandhi.
Crestinii, cu valorile lor etice axate pe iertare si iubire.
New age-rii de azi, care au cam aceleasi principii.
Terapeutii si vindecatorii si medicii cu vocatie, cei din domeniul stiintelor ce vor sa ajute omul.
Cealalta viziune majora e diferita.
Homo homini lupus. Razboiul tuturor contra tuturor.
Evolutionismul care postuleaza ca omul s-a desprins dintr-o specie de maimuta agresiva, altfel nu ar fi reusit sa isi elimine concurenta si sa se raspandeasca in toata lumea in pofida pradatorilor mult mai feroci decat el. Pentru a face fata unei lumi ostile, aceasta specie a trebuit sa aiba multa agresivitate.
Asadar, natura omului ar fi de fapt lupta, ura, invidia, rautatea, agresivitatea, concurenta, ambitia, teritorialitatea. In aceasta perspectiva, iubirea si bunatatea, altruismul si fraternitatea pot fi cumva intelese ca adaptari ulterioare care au marit sansele indivizilor pentru ca au adus coeziune si intrajutorare in comunitati, insa ele au fost grefata pe fondul agresivitatii.
Si azi altruismul e greu de inteles in aceasta viziune, cum de a fost posibil sa apara sacrificiul de sine crestin, sau chiar pasarile ce se sacrifica pentru a salva stolul cand vin pradatorii. O explicatie ar fi ca totusi acei indivizi impartasesc o mare parte din fondul genelor cu rudele lor din comunitatea pe care o avertizeaza de pradatori cu pretul vietii lor. Deci pentru specie nu e asa grav ca pier unii indivizi, comunitatea sa mearga inainte. Insa fondul tot de agresivitate, resentiment, invidie si competitie ramane, cu toata spoiala de intrajutorare.
Daca majoritatea sunt egoisti, atunci si intrajutorarea de multe ori e tot egoism mascat, egoism cu avantajari reciproce, nu pur altruism, care e extrem de rar.
In aceasta ultima viziune, la unii oameni ura nu dispare daca a disparut frica, pentru ca in acestia ura este puternica, este o forta vitala, este felul in care sunt ei structurati.
In schimb ura ar putea disparea daca a disparut frica si resentimentul prin iertare, insa aceasta numai la putinii oameni buni si altruisti (care sunt o raritate in peisajul celor egoisti majoritari), adica acei oameni care au ca structura de baza altruismul, pentru ca asa s-au nascut, intamplator, in peisajul complex al distributiei genelor in fondul genetic.
