Include ura fata de o persoana si frica fata de aceasta?

stupid_me a scris:

Poti sa urasti o persoana, daca nu iti e frica de ea?

Adica, ura include automat si frica fata de acea persoana sau in sens larg - angoasa fata de o cauza provocata de amintirea/prezenta acelei persoane in mintea ta?

In alta ordine de idei, mai poti uri atunci cand te-ai vindecat? Sau tocmai faptul ca simti ura in suflet reprezinta un semnal ca nu te-ai vindecat, decat aparent?

Depinde cat de "profund" (diferit dimensional; in ce dimensiune a intelesurtilor) reusim sa intelegem problematica.

Intrucat legi ura de firica, o sa incerc sa raspund pe nivelul intelesurilor (posibile mie), in care ura se intalneaste su frica in sensul dat de topic.

Fiecare individ dezvolta, sa zicem asa, o personalitate (complexa, cu multe fatete, multe "subpersonalitati" cum ar fi: egoistul, fumatorul, rusinosul, arogantul, lacomul, altruistul, fricosul, elevul, medicul, sotul, uitucul, talentatul si extrem de multe altele importante sau banale), fata de care dobandeste o relatie de iubire, o iubire de sine (sau altfel, chiar de ura).

Ramanand la un raspuns in acord cu tema; de ce ajunge un individ a uri pe altcineva?

Intrucat acel cineva intra in conflict cu un anumit aspect al iubirii de sine a individului in cauza (sau cu mai multe aspecte), practic se simte atacat in acel aspect si se simte obligat (intrucat toti si pe toate aspectele suntem compulsivi) sa riposteze, e atac la persoana, atac la "cele sfinte"; si da, exista si frica, frica de a nu fi ranit in acel odor-fateta-"subpersonalitate" proprie, in acea iubire orgolioasa de un aspect al sinelui (practic exista nu numai o multitudine de subpersonalitati ci, chiar si pachete, grupuri de subpersonalitati ce corespund, apartin la randu-le unei subpersonalitati mai cuprinzatoare, asa cum sa zicem: individul, profesor fiind, plus sot si tata, adica cateva subpersonalitati, se simte ranit de un elev, in alta subpersonalitate ce le inglobeza pe acestea si altele, anume in orgoliul pe care la dezvoltata vizavi de aceste subpersonalitati; cum adica eu profesorul, adult, parinte, ... sa fiu la discretia mucosului acesta?).

Cea mai mare frica e sa nu ne pierdem pe noi insine in acest tip de "subpersonalitati", desi e o frica ne-constientizata in cunostinta de cauza (habar nu avem ca ne e frica, intrucat nu suntem educati a observa asa ceva).

Daca cineva mai simte totusi ura in suflet e vindecat partial, zic eu.

povestea vorbei a scris:

Daca cineva mai simte totusi ura in suflet e vindecat partial, zic eu.

Cum adica?

Poti dezvolta, te rog?

Adica, daca cineva mai are un sambure de frica, sigur nu e vindecat complet, maxim e vindecat partial?

povestea vorbei: //Daca cineva mai simte totusi ura in suflet //

stupid me: //daca cineva mai are un sambure de frica//

El a zis de ura, tu ai inteles frica.

Le echivalezi? Nu e o preconceptie pe baza careia dezvolti alte rationamente?

tadayosimasahiromidorikawa a scris:

povestea vorbei: //Daca cineva mai simte totusi ura in suflet //

stupid me: //daca cineva mai are un sambure de frica//

El a zis de ura, tu ai inteles frica.

Le echivalezi? Nu e o preconceptie pe baza careia dezvolti alte rationamente?

ai 900 de mesaje si nici acum nu ai invatat sa citezi un mesaj anterior?

cere ajutor daca ai nevoie

E felul meu de a cita. Daca nu te-ai prins, slash-urile sunt folosite in programare. Meseria mea. Asadar, imi personalizeaza stilul.

Pe de alta parte, simti ca toata lumea graviteaza in jurul tau, incat sa te simti datoare sa le impui felul tau de a fi?

Daca tu nu intelegi threesome-ul, asta inseamna automat ca ii respingi pe cei care inteleg?

Daca tu citezi intr-un fel, asta inseamna ca altii care citeaza altfel trebuie incriminati?

Iti place sa descoperi greseli, sa invinuiesti? Faci asta si cu tine? Te critici des, si din cauza asta ai tristeti fara motiv?

Simti ca doar tu existi, iar ceilalti trebuie sa se adapteze regulilor tale sau sa dispara?

Inceteaza sa imi spui ce sa fac. Nu esti mamica mea sa ma dadacesti. Nu sunt partenerul tau ca sa incerci sa ma schimbi. Eu nu sunt tu. Eu fac altfel decat tine. Eu simt altfel decat tine. Fiecare cu realitatea sa. Fiecare cu felul sau de a fi si de a simti si de a se exprima.

tadayosimasahiromidorikawa a scris:

povestea vorbei: //Daca cineva mai simte totusi ura in suflet //

stupid me: //daca cineva mai are un sambure de frica//

E o capcana in care putem intra cu totii. Prin urmare si eu.

Dar totusi, ai citit toata postarea? Vorbeste preponderent de frica de a te pierde pe tine insuti si de faptul ca putini constientizeaza aceasta frica in relatiile cu ceilalti, mai ales cu cei care intra in conflict cu atasamentele tale vis-a-vis de conceptii.

Era si o intrebare. Ulrima fraza a fost o banuiala, o incercare sa vad daca e sau nu parerea persoanei citate.

In ceea ce ma priveste, cand mai e ura in suflet, nu e rost de vindecare nici macar partiala. E posibil insa, tot din punctul meu de vedere, ca si daca ai frica in suflet sa nu poti fi vindecat total, eventual doar partial. Sau cine stie...inca mai caut.

Tot ce am spus e doar o opinie personala si nu am un raspuns pentru orice.

Referitor la "in alta ordine de idei", am raspuns raportandu-ma la ceea e scrie acolo, anume, "daca simti ura", am raspuns: insemna ca nu esti vindecat de a uri.

Tu faci legatura intre orice frica si ura (unii considra frica a fi opusul iubirii, altii considera ura ca fiindu-i antonim, si mai sunt cei ce considera mandria ca opus al iubirii)? Nu prea inteleg la ce anume te referi.

povestea vorbei a scris:

Tot ce am spus e doar o opinie personala si nu am un raspuns pentru orice.

Referitor la "in alta ordine de idei", am raspuns raportandu-ma la ceea e scrie acolo, anume, "daca simti ura", am raspuns: insemna ca nu esti vindecat de a uri.

Tu faci legatura intre orice frica si ura (unii considra frica a fi opusul iubirii, altii considera ura ca fiindu-i antonim, si mai sunt cei ce considera mandria ca opus al iubirii)? Nu prea inteleg la ce anume te referi.

Pai e de la sine inteles ca nu esti vindecat de a uri daca inca mai urasti. Nu e? De aceea am trecut direct mai departe in inima problemei.

In alta ordine de idei, spuneai despre teama aceea de a te pierde pe tine insuti. Cand intri in conflict cu o persoana care tinde sa te indeparteze de tine insuti, conflictul se poate ridica la nivel de disconfort, ciuda..pana la ura. Dar la baza nu e tot frica aceea (pe care consider la fel, o constientizam foarte greu) de a te pierde de tine insuti?

Or daca te simti de tine statator, sigur pe valorile si trairile tale. Te antrenezi in permanenta sa spui ce gandesti si sa reactionezi dupa cum simti si ti-ai ales valorile, in interactiunea cu alti oameni mai greu sa fie loc de frica de a te pierde pe tine insuti si atunci de ce sa se mai ajunga, subconstient vorbind, la disconfort, ura, etc, in relatia cu ceilalti? Nu ai fi mai detasat in cazul in care nu ai mai fi 'suferind' de aceasta teama de a te pierde de tine insuti, influentat fiind din exterior?

Stiu, e foarte in panzele albe cum pun eu problema acum. Dar e un exercitiu..

Un exemplu concret. Cand comunic cu o persoana care imi inspira disconfort si incearca sa ma manipuleze - tai raul din radacina, ori rarind intalnirile, or spunand pe fata ca nu e cazul sa apeleze la asa ceva. Si o fac de fiecare data, daca nu am de ales, si trebuie sa relationez in continuare cu ea. Nu trebuie si nici nu e indicat sa te lupti cu orice moara de vant.Pragmatismul te ajuta sa iesi dintr-un conflict inainte de a intra.

Totul e sa constientizam la timp, da.

Razboaiele si frutunile care duc la ura insa...sunt conflicte consumate, nici evitate si nici detasabile.

Bineinteles, in scenariile de mai sus, raul provocat pe care l-ai constientizat, dar care ti-a fost facut in mod abuziv - e in alta liga.

Despre asta oricum s-a mai vorbit si se mai poate discuta. Sa incercam sa facem momentan abstractie de asta.

Da, e.

E frica, insa "nu jubila inca".

E "in panzele albe", e pana la disparitia din separatie, cand: orice valoare si stapanire de sine e de fapt separatie din care s-ar cuveni sa dispari (adica pana si orice forma de eu, ar fi potrivit a disparea; e mai complicat dar ...).

Incercand sa ramanem totusi pe un nivel accesibil, cine reuseste ce spui tu, asa simte, e o problema de stapanire de sine, dar e si o problema de a ne reseta intru a iubi un sine cat mai putin distructiv, atat in privinta distrugeri fata de noi insine cat si fata de semeni (fizica si psihica).

Asa cum am zis, daca ramanem cat de cat ancorati in posibilitatile noastre, in opinia mea, frica, provine din inalta parere de sine (mandria negativa) pe care incepe a o dezvolta individul de cand ajunge el o realitate.

Daca e sa ne raportam la frica de a fi ranit fizic si chiar ucis, e dificil de abordat (mai ales ca doar atunci cand ai cutitul la gat sau pistolul la timpla, intelegi cam cine esti in aceasta privinta, nu la sueta pe forum), insa pe nivelurile alea greau de abordat, inclusiv aceasta frica e blamata; una e sa fii responsabil de viata ta si alta e sa suferi de frica sau chiar fobie.

Ok. Cand esti atacat, creierul e ocupat sa iti pregateasca organismul pentru lupta, pentru evadare..nu cred ca se oboseste in acel moment cu ura pentru a fi, chipurile, o motivatie...dar e mult de discutat pe baza acestui subiect.

Ura cred ca o alegem noi, ca sa 'ne lingem' ranile, tot chipurile.

Din punctul meu de vedere, ura e un motor inchipuit. Nu vindeca nimic, doar intretine o energie care ne-a facut rau. O tine vie in minte, prezenta, acolo, chiar si in momentul cand traumatismul e gata consumat, fizic vorbind. Posibil sa tradeze un atasament fata de suferinta.

Cand vorbesti de inalta parere de sine (mandria negativa), te referi la omul limitat? Caci atunci cand omul invata mai multe, in general realizeaza cat de putine stie.

Aici nu cumva intervine teama de necunoscut si incapacitate de a tine lucrurile sub control?

Pana la urma trebuie sa facem o delimitare intre 'musai adaptabil' si mandrie negativa. Nu trebuie?