De ce divortati ?

sturlubeata a scris:

Ampera,in mod sigur mama ta a fost indreptatita sa incheie o casnicie care probabil o facea extrem de nefericita si probabil ca nici pe copii nu-i facea fericiti.Sincer,bravo ei,dar eu ma refeream doar la casniciile in care partenerii se plictisesc unul de celalalt,unde monotonia e factor prezent,nu de cele unde exista abuzuri,violente si reducerea femeii la statut de nimic...Eu pe acestia care divorteaza dintr-un moft fara sa faca nimic pentru a face o casnicie sa reziste nu-i inteleg,,,sau poate ca-i inteleg...cine stie...Si inca ceva ampera,nu ma judeca dupa nebunia postarilor,cu toate ca altfel n-ai cum,dar te asigur ca am o expierenta de viata in care nu intra judecarea nimanui ...

Si de ce-ar mai sta doi oameni plictisiti rau unul de altul impreuna? Sa-si satsifaca masochismul?

Ampera a scris:

intreaba-te altfel: cati copii sunt matrorii unor casnicii esuate, triste, fara vlaga din care nu au nimic de invatat decat acceparea nefericirii? ce invata copiii aia? ca e ok sa stai si sa accepti pt ca...ce? pt ca asa e moral? pentru ca asa e firesc, sa luptam pt familie? påi lupta omul o data, de doua ori, apoi i se ia.

cred ca vezi foarte superficial toata povestea asta si ar trebui sa vezi nucleul ei. sunt multe femei care stau folosind scuza 'de dragul copiilor', dar de fapt ele stau de dragul lor. abia esti pe cale sa iesi dintr-o casnicie care nu era deloc misto, din cele povestite, o sa vezi ca este cel mai bine pt copiii tai ca se termina casnicia asta. da, copiii sufera ca nu isi mai vad parintii impreuna, si eu am suferit, dar sufeream si mai tare cand stiam ca taica-miu mintea incredibil ca are ore extra ore ca prof la nuh ce facultate si el babardea elevele. fericirea mea nu era ca stateau ei impreuna fara respect, fericirea mea nu era s-o vad pe maica-mea plangand si nefericita si terfelita emotional, fericirea mea a fost cand i-am vazut fiecare pe drumul lui. apoi a fost munca LOR sa ma vada pe mine fericita, fiecare in parte. ca nu au reusit, asta e alta poveste, dar sunt f multi care reusesc sa creasca copiii desi nu sunt impreuna. nu se rezuma numai la a trimite pensia alimentara si sunt multi care nu inteleg asta, iar aia care nu inteleg asta nu merita plansi. nici ca parteneri de viata si nici ca parinti.

tu chiar atat de naiva esti incat sa crezi ca oameni cu copii divorteaza fara sa aibe probleme grave? adica doar dintr-un moft gen *utai de-o noapte? chiar crezi asta? nu pot sa iti dau dreptate, chiar daca tu cunosti un exemplu, anuleaza tot ce stiu eu despre viata, relatii, casnicii, divorturi. Si desi sunt mai tanara ca tine, am fumat multe la viata mea. Nu divorteaza nimeni dintr-un moft, divorteaza cand i s-a luat, cand i-a ajuns cutitul la os, cazuri d-astea. Nu e vina numai a lui sau a ei, e a lor, deci moftul ala nu vine de la unul fara sa fie alimentat de celalalt.

sa-ti mai spun ceva, treaba asta cu 'a plecat ca nu a avut 'oo' sa lupte, a plecat ca un moft, a plecat ca nu a stiut sa prioriteze familia si principiile familiei...' bla-bla...asta am auzit-o in majoritatea cazurilor de la persoane care erau captive la un mom dat in casnicii de cacao, dar care nu indrazneau sa faca ceva, nici macar sa vb despre asta. cand s-au trezit abandonate foloseau exact replica asta ca sa se scoata curati, iar pe ceilalti ii terfeleau.

eu am ales singura sa bag divort, a fost naspa, foarte naspa..nici nu vreau sa imi imaginez cum a fost pt el, tind sa cred ca si mai naspa..si noi nu am avut copii, dar un lucru il stiu clar: eu nu am vb aiurea de el si nu l-am terfelit niciodata si nici el pe mine. si la cele mai crunte betii imediat de dupa divort cand imi venea sa ma impusc de ciuda ca am esuat, nu l-am terfelit. drept exemplu acum sunt in fosta casa comuna, tastez din sufragerie, am grija de plante si de pisici cat el e in vacanta. iesim la bere cu actualul meu.

concluzia, nu va mai tefeliti, lasati loc de buna-ziua, n-are rost...vina a fost a voastra, nu a lui, nu a ei, comuna..

De ce ma intelegi mereu gresit?Am spus foarte clar,de multe ori,ca intr-adevar sunt situatii in care divortul e cea mai buna solutie, mai ales pentru copii.Cauzele care duc la un divort sunt multe: poate lipsa respectului,violente de tot felul din cauza neintelegerilor etc.Fiecare isi cunoaste situatia cel mai bine.Dar e pacat,cand de multe ori trecem peste probleme, care ar putea fi totusi discutate si corectate, si alegem din start divortul!Sunt multi care fac asa.Trec la alta casnicie,dupa aia la alta etc.

Cel mai rau e de copii.Crezi ca e usor cand exista copii ale aceleiasi persoane din trei casnicii?Cunosc cazuri.Copii care dezvolta depresii foarte urate din cauza imaturitatii parintilor si care mai tarziu sunt incapabili sa aiba o familie.Sunt situatii in care problema majora e la cel ce se grabeste sa divorteze,nu la partener.De acord,toti gresim,mai mult sau mai putin,dar nu toate greselile trebuie sa duca la divort.Asa nu mai existau demult familii.E usor sa zici: "Am divortat ca nici mancarea nu o facea buna!".Cunosc cazuri concrete,scuze din astea ca "facea ciorba prea acra" etc , si care de fapt mascheaza o relatie cu o alta femeie.Si genul asta de oameni, repeta aceeleasi greseli la nesfarsit,fara sa invete nimic.Macar daca schimbarea ar fi intr-un ceas bun,dar sunt cazuri in care merg mai departe pana la batranete,fara sa se maturizeze.Au la activ poate si cate trei casnicii,multe relatii... si pana la urma sfasesc tot singuri...Nu e bine nici asa!Dar repet: pentru un copil,decat sa stea intr-o casa in care cei doi parinti isi sparg capetele...sau se dezumanizeaza,e infinit mai bine sa creasca doar cu parintele care vrea sa fie parinte.Te rog, nu mai intelege gresit!Doar discutam si emit niste opinii personale, atat!Si nu sunt pentru extreme,nici intr-o parte,nici in alta!

Si cazul meu,intr-adevar e unul in care divortul a fost cea mai buna solutie,pentru mine si pentru copii,pentru ca mai tarziu am fi ajuns la lucruri cu mult mai grave.Si nici un copil nu merita asa ceva.Deci vezi, nu sunt pentru traiul in comun in orice conditii!Dar macar am incercat,desi nu am avut cu cine.Cunosc cazuri fericite,in care unul dintre soti a calcat gresit,intr-un fel sau altul,si-a recunoscut greseala,au discutat si au mers mai departe,iar azi au familii de invidiat.Asta zic,nimeni nu e perfect!Atata timp cat intelegem asta,cand ne asumam propriile greseli, sunt multe sansa sa putem salva o casnicie.Unde nu se poate,nu se poate si gata!Intotdeauna alegem ce e mai bine pentru copii!

In calitate de femeie maritata si cu copil, spun sincer daca daca doamne fereste casnicia mea ar ajunge in sant doar din cauza racirii sentimentelor, eu as sta doar de dragul copilului. Si al meu gandeste la fel. Exceptie ar fi in cazul in care ar exista violenta fizica, abuz psihologic, certuri groaznice, scandaluri si din astea. Atunci acel mediu nu e sanatos pentru copil si mai bine divortati decat impreuna. Dar altfel, eu si sotul am ajunge la un comun acord de dragul copilului. O relatie platonica si civilizata ca intre doi adulti, fara resentimente sau ura.

Slava Domnului ca nu suntem genul de oameni care cred in violenta si rezolvarea dilemelor prin scandaluri. Respectul reciproc este pus in prim plan mereu.

Poate unii m-ar judeca pentru ceea ce am spus aici, asa cum as fi judecat si eu pe altcineva inainte sa am copil. E de necrezut cat de mult se poate schimba mentalitatea si perspectiva unora in momentul cand au un copil. A mea s-a schimbat radical. As sacrifica fara sa clipesc fericirea mea ca femeie in relatie, de dragul fericirii ca mama daca-mi vad copilul fericit.

Parerea mea e ca poti divorta si daca ciorba-i acra. Sunt limite in orice directie. Ii spui odata, ii spui de noua, daca tot acra-i si mai intampini si ostilitate cand incerci sa rezolvi, inseamna ca e o cauza pierduta.

Dar daca vezi bunavointa, insa nu-i capabilitate, atunci faci compromisuri de dragul copiilor. Sa faca o ciorba buna nu-i supraomenesc, deaceea esti indreptatit sa ceri o rezolvare.

Cred ca-i evident ca nu la ciorba propriuzis ma refer, ci la defectele care nu presupun renuntarea imediata (violenta, alte abuzuri insuportabile...)

Tu cu ciorba ta. Mi-ai adus aminte de o faza cu al meu pe la inceputul casniciei. Nu stiam sa fac orezul cum trebuia si intr-o zi imi zice el: sa stii ca s-au intamplat si divorturi pe chestia asta cu orezul. :rot:

Apropo de ciorbe si alte mancaruri,de 30 ani eu gatesc si stiu sa gatesc f multe feluri de mancaruri,de fapt mi s-a spus deseori ca bucatar trebuia sa ma fi facut.Chestia e ca-mi place sa gatesc :) Pare ciudat dar e adevarat.

Asa ca toate femeile care au trecut prin viata mea n-au gatit niciodata :)

Imi cer scuze daca nu e la subiect.

XO

red spider a scris:

Apropo de ciorbe si alte mancaruri,de 30 ani eu gatesc si stiu sa gatesc f multe feluri de mancaruri,de fapt mi s-a spus deseori ca bucatar trebuia sa ma fi facut.Chestia e ca-mi place sa gatesc Pare ciudat dar e adevarat.

Asa ca toate femeile care au trecut prin viata mea n-au gatit niciodata

Imi cer scuze daca nu e la subiect.

XO

Ba e la subiect. Mie mi se pare stupid ca un barbat sa intre intr-o casatorie cu pretentia ca numai sotia sa gateasca. In zilele noastre, cand si femeia lucreaza, ca si barbatul, ba uneori chiar mai mult, sa-i ceri unei femei sa faca in mod exclusiv pe bucatareasa, nu mi se pare corect, in afara de cazul in care ea chiar isi doreste sa faca mereu asta, pt. ca gatitul pt. ea e pasiune. Dar nici invers nu mi se pare normal, in afara de cazurile rare in care barbatul gateste din pura placere, ca femeia sa ajunga sa aiba pretentia ca numai el sa gatesca.

Eu nu ma pricep la facut mancare, dar sunt sigur ca pot face ceva care sa compenseze asta, sau macar as putea sa incerc.

Dupa ce am plecat din RO trebuia sa ma descurc cumva nu?E mult mai economicos sa gatesti decat sa cumperi take away ori junk food!Traind singur normal ca toate le-am facut singur.Altfel cum m-as fi descurcat?

Si am o placere cand de ex merg undeva(la vreo gagica)si stau peste noapte sa prepar ceva de mancare din ce gasesc in frigiderul ei.Sunt inventiv :)

Nu mi se pare deloc ireal ca un barbat sa stie sa gateasca si nici condamnabil de acia care sunt habotnici si cu o mentalitate veche desigur!

Stay happy and hard! :)

Naeema a scris:

In calitate de femeie maritata si cu copil, spun sincer daca daca doamne fereste casnicia mea ar ajunge in sant doar din cauza racirii sentimentelor, eu as sta doar de dragul copilului. Si al meu gandeste la fel. Exceptie ar fi in cazul in care ar exista violenta fizica, abuz psihologic, certuri groaznice, scandaluri si din astea. Atunci acel mediu nu e sanatos pentru copil si mai bine divortati decat impreuna. Dar altfel, eu si sotul am ajunge la un comun acord de dragul copilului. O relatie platonica si civilizata ca intre doi adulti, fara resentimente sau ura.

Slava Domnului ca nu suntem genul de oameni care cred in violenta si rezolvarea dilemelor prin scandaluri. Respectul reciproc este pus in prim plan mereu.

Poate unii m-ar judeca pentru ceea ce am spus aici, asa cum as fi judecat si eu pe altcineva inainte sa am copil. E de necrezut cat de mult se poate schimba mentalitatea si perspectiva unora in momentul cand au un copil. A mea s-a schimbat radical. As sacrifica fara sa clipesc fericirea mea ca femeie in relatie, de dragul fericirii ca mama daca-mi vad copilul fericit.

Si pe mine experienta de mama m-a schimbat enorm.Inainte gandeam total diferit.Ai dreptate!Subscriu in totalitate la ce ai scris.Asa gandesc parintii pentru care prioritatea numarul unu e copilul,restul fiind complementare.Poate inainte nu existau atatea divorturi pentru ca oamenii se gandeau mai mult la copii,nu erau prinsi ca acum intr-o vesnica adolescenta(indiferent de varsta biologica),dornici sa isi traiasca viata si clipa.Adica si inainte erau astfel de persoane,dar in ziua de azi e foarte la moda tendinta asta.Nu vad nimic rau in ea,atata timp cat ne bucuram de tot in cadrul familiei.Dar devine o problema cand devenim iresponsabili.Repet,pentru cei care sunt asa!Sa nu ii bagam pe toti in aceeasi oala!

temerar a scris:

Parerea mea e ca poti divorta si daca ciorba-i acra. Sunt limite in orice directie. Ii spui odata, ii spui de noua, daca tot acra-i si mai intampini si ostilitate cand incerci sa rezolvi, inseamna ca e o cauza pierduta.

Dar daca vezi bunavointa, insa nu-i capabilitate, atunci faci compromisuri de dragul copiilor. Sa faca o ciorba buna nu-i supraomenesc, deaceea esti indreptatit sa ceri o rezolvare.

Cred ca-i evident ca nu la ciorba propriuzis ma refer, ci la defectele care nu presupun renuntarea imediata (violenta, alte abuzuri insuportabile...)

Ciorba sau alte motive de genul asta sunt doar pretexte.De fapt problemele sunt mult mai grave,dar cei in cauza,nu le constientizeaza sau nu vor,si baga motive care de care mai stupide.