Fobie sociala

Hypathia a scris:

imi cer scuze pentru confuzie. Am fost multi ani membra pe agonia si de acolo o stiu pe Ela. Si stiam ca e psihanalist, asa ca am facut conexiunea. De fapt, mi-am amintit mai inainte ca o cheama Daniela, nu Mihaela.

Iti doresc succes cu grupul tau de terapie.

Scuze acceptate! Multumesc mult!

Miticamicutul2 a scris:

de unde si pana unde ma pui tu pe mine in postura de psiholog care nu se coboara la nivelul clientului? Pe forum nu exista nicio relatie gen client-psiholog.

Aici pe forum nu sunt obligata sa ma cobor la nivelul nimanui.

Am observat ca s-a creat pe forum un curent antipsihologie cu aceleasi si aceleasi acuzatii la adresa psihologilor:

1. ca sunt orgoliosi

2. ca nu se coboara la nivelul clientului

3. ca iau bani

4. ca nu sunt pregatiti

Se iau aceste acuzatii si se aplica in mod gresit, la situatii care nu sunt corespondente.

Ca sa se inteleaga: aici pe forum sunt doar relatii intre forumisti, nu relatii client-terapeut. Pentru ca nimeni nu plateste pe nimeni.

(sa pun si un emoticon adecvat: :roll: )

Miticamicutul2 a scris:

PS:

Avaa !?

poti separa graul de orez cu o sita de nisip?

ma refer ca de geaba un nr. foarte mare de psihologi isi fac treaba bine

daca sistemul si metoda nu e cea mai buna !

putem vorbi ca din start nu este treata unul corect cu fobiile lui

iar generalizezi. Gandirea asta biasata nu se poate aplica la niste lucruri subtile, cum e psihologia.

Miticuta,

Am vazut urmatoarea faza intr-un spital de psihiatrie: o fata cu cateva saptamani bune de internare nu voia sa se dea jos din pat nici sa manance, nici sa se spele, nici sa nimic. O asistenta incerca sa o convinga sa faca aceste lucruri intr-un mod ok ca discurs rational, iar mama fetei acelasi lucru cu duhul blandetii. Nici una, nici celalalta nu a reusit nimic. A intervenit o colega de salon, care a incercat si ea acelasi lucru. Ea a reusit. Fata s-a dat jos din pat, s-a spalat si a facut o lunga plimbare prin curte. Stii cum a reusit colega sa o convinga? Prin ceea ce a transmis la nivel nonverbal. Empatiza profund cu capoasa, stia bine prin ce trece, prin urmare i-a transmis exact ce avea nevoie. Ce i-a spus nu a contat prea mult. Nu le poti cere psihologilor sa empatizeze la nivelul si intensitatea asta de fiecare data, cu fiecare pacient, in orice minut, ca nu sunt sfinti si ar risca sa se interneze foarte rapid, pentru perioade lungi. Ce e asa de greu de inteles? Si ce te-a apucat asa sa ii ataci?

Daca vreti sa continuati discutia despre psihologi si despre ceea ce intampla in cabinet o puteti face pe acest topic http://www.roportal.ro/discutii/topic/13165-ce-parere-aveti-despre-psihologi/

De fobia sociala nu poti scapa. Eu am ales calea cea mai grea, mi-am ales un job unde sa fiu mereu inconjurata de multi oameni iar acest lucru nu a facut decat sa ma oboseasca foarte tare.

da a scris:

As avea si eu o intrebare: a reusit cineva sa se vindece de fobie sociala? Si daca da, cum? Sunt tare curios...

Sfaturile de pe aici sunt foarte bune sa-ti mai ridice putin moralul dar nu te vindeca nici pe departe. Chestii de genul "ai incredere in tine" sunt foarte usor de zis dar pentru persoane care sufera de fobie sociala cam greu de pus in practica, daca nu imposibil... daca nu suferi de aceasta boala, nu poti intelege nici 10 % prin ce trece o astfel de persoana.

Eu zic ca se poate trai cu fobia asta dar sunt foarte curios pana cand... Cand zici STOP?... mi-ajunge !

Vorbesc singur sau mai sunt si alti suferinzi pe-aici? : )

eu am suferit de o forma foarte grava de fobie sociala. am descoperit ca gimnastica, exercitiile fizice, ma ajuta foarte mult.

explicatia e ca in timp ce facem sport corpul produce endorfine, care atenueaza/elimina depresia, anxietatea.

Fobia sociala are la baza raceala afectiva in cadrul familiei si lipsa de interactiune cu ceilalti (s-au daca ea a avut loc, a fost si este una superficiala).Sociofobul nu rezoneaza afectiv cu ceilalti se simte strain intre oameni , stangaci , nu stie sa se poarte ptr ca nu a invatat cum sa o faca , nu a experimentat apropierea.Deoarece a fost tratat cu respingere si raceala de parinti nu si-a dezvoltat abilitati de comunicare si relationare si simte teama cand este nevoit sa intre in contact cu ceilalti ptr ca nu stie cum sa o faca , nu stie sa se apropie de ei sau ii e teama doar cand cineva cauta sa se apropie de el.

Cati dintre dintre sociofobi au avut o relatie apropiata cu parintii lor ? Eu unul nu am intalnit cazuri.Toti cei care se tem de oameni au fost crescut intr-o atmosfera rece , distanta , respingatoare , ipocrita , unde nu au avut posibilitatea sa isi exprime emotiile.

Sociofobului ii este rusine de emotiile sale si evita sa le manifeste ptr ca are impresia ca se va face de ras.Este stangaci cand vine vorba sa se exprime si sa vorbeasca despre ce simte.

Teama de interactiune cu ceilalti poate fi mascata foarte bine incat nici nu i-ai banuii pe unii.Pot fi oameni populari cu multi prieteni si cunostinte ,cu care are insa doar relatii superficiale.Se apropie doar el de ceilalti , in masura in care detine el controlul , ii asculta , le ofera sfaturi , insa daca cineva incearca sa se apropie de el , sa il asculte , sa afle ce ascunde , acesta se sperie , deoarece ii este rusine de ce simte , de ceea ce gandeste , ii este teama de intimitate si apropiere , deoarece acestea ii sunt straine.Astfel poate ajunge la comportamente aberante.Sa incheie o relatie tocmai atunci cand este iubit sau simte ca iubeste , sa se inchida in casa si sa evita orice interactiune tocmai cand isi face prieteni.

Calea de vindecare este acceptarea de sine (sa nu iti mai fie rusine cu ceea ce esti si de ceea ce simti) si apoi apropierea de ceilalalti oameni.

LongDistanceRunner a scris:

Pot fi oameni populari cu multi prieteni si cunostinte ,cu care are insa doar relatii superficiale.

:)

ciao, LDR

da, ai dreptate in ceea ce spui.

Neincrederea de sine este fundamentala cand vine vorba de fobie sociala. Neincrederea asta poate duce la multe patologii, inclusiv la distimie.

Intr-adevar nici eu nu stiu sociofobi care sa fi avut relatii ok cu parintii, sa fi avut parinti care sa-i incurajeze, care sa se implice activ in cresterea copilului.

De exemplu stiu un copil emotiv, temator, timid, care nu voia sa mearga la scoala, dar parintii il duceau la psiholog si colaborau cu el, il sustineau afectiv, il incurajau sa se implice in activitati sociale treptat.

LongDistanceRunner a scris:

si apoi apropierea de ceilalalti oameni.

cum ?

Ma regasesc oarecum in descrierea acestei conditii, adica obisnuiam sa fie exact asa, dar acum nu mai e cazul. E drept, multe lucruri mi s au intamplat mai tarziu decat altora - relatii, job - dar acuma sunt bine, am ajuns la nivel cu toata lumea ca sa spun asa, am scapat de frica si de tensiune, ma descurc chiar f bine acum cu cei din jur. E drept, a trebuit sa treaca multa vreme sa ajung aici - am 34 de ani acum.

Nu pot sa mi dau seama ce m a ajutat, dar intuiesc ca faptul ca la un moment dat am intalnit persoane care se descurcau foarte bine cu mine asa cum eram atunci, si, alaturi de aceste persoane, am reusit sa fac tranzitia catre o viata normala.