Soimos a scris:Si ceausescu zicea tot asta, doar ca nici el la fel ca si Putin sau Ianukovici, nu au inteles ca adevarata putere este poporul, si nu tiranii si cozile lor de topor, care aduc popoarelor lor NU libertatea si nici bunastarea ci dictatura, suferinte si nenorociri si nedreptate. Si Ianukovici si-a permis sa intoarca Ucraina inapoi spre dicatura Moscovei in timp ce poporul voia libertatea si democratia care aduc cu ele bunastarea.
Asa ca Ianukovici a fost alungat de propriul popor pentru ca a vrut sa-i traga teapa, caci nu pentru uniunea cu dictatura rusa a fost votat democratic.
spre deosebire de al nostru cizmar,
Ianukovici a fost ales pe bune, cu majoritate. alegerile nu au fost contestate.
se stie (unii stiu, altii nu) ca estul si sudul tarii sunt pro Ianukovici si pro rusi,
iar vestul e împartit între nationalisti si revolutionari portocalii.
cel mai bine se observa azi, când referendumul din Crimeea (de la sfârsitul saptamânii) e ca si câstigat de rusi, iar orasele mari din est pregatesc aceeasi reteta.
cine ignora realitatea asta din teren, greseste.
Putin n-o ignora, dimpotriva, se foloseste de ea.
Occidentul se pare c-o ignora.
deocamdata e 1-0 pentru rusi, sa vedem ce urmeaza dupa pauza.

!
