Icebreaker* a scris:
Da? Si cum vei proceda?
Chiar ca m-ai facut curios.
De asta mi-am spus povestea aici, pentru că nu știu cum să procedez. Să-i spun totul sau să o las baltă și să sper că după vreo câteva luni / ani voi uita totul și voi întâlni pe cineva minunat. Nu știu dacă se merită să lupt pentru iubirea asta sau să-i pun capăt până nu o să fie mult prea târziu.
Cred că voi discuta cu el, apoi voi lua o decizie. Dar trebuie mai întâi să-mi fac curaj să-i spun și să mă aștept că l-aș putea pierde de tot după o astfel de mărturisire. Știu că nu aș pierde decât o "prietenie falsă", cum a spus cineva mai sus, dar câteodată mă mulțumesc doar cu atât.
Sunt sigură că dacă vă puneți o secundă în locul meu, vă dați seama de ce pot fi atât de idioată când iubesc încât să accept orice, să accept să fiu folosită sau să fiu "a doua roată la căruță". Îmi vine să mă bat singură pentru că gândesc așa. Sper să găsesc undeva puterea să uit și să o iau de la capăt. Bărbați am destui în jurul meu, unii mai buni ca alții, dar e ca și cum nu văd pe nimeni altcineva și nu-mi pasă de nimeni.